Recomandări Salvați Copiii România, prin modelul Barnahus
Patru din cinci sesizări având ca obiect infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea la urmărirea penală; ponderea cea mai redusă o înregistrăm în cazul violului (74%) și agresiunilor sexuale (73%), ponderea cea mai ridicată în cazul racolării minorului în scopuri sexuale 92%, arată datele statistice din Raportul Inspecției Judiciare (2021). Mai mult, ancheta este îngreunată de procedura de intervievare a copilului-victimă, forțat să treacă prin prea multe mărturisiri care îl retraumatizează (minim șase), iar filtrarea sesizărilor de către personalul care nu beneficiază de suficientă pregătire în domeniul comunicării cu copii în situații de traumă reprezintă principala problemă a sistemului public de intervenție în astfel de situații, potrivit anchetei de conținut realizate de Salvați Copiii România, cu specialiști în domeniu, în perioada iulie – septembrie 2022.
Datele statistice puse la dispoziție în cadrul Raportului Inspecției Judiciare arată că:
- În medie, 80% dintre cele 18.549 de sesizări din perioada 2014-2020 cu privire la faptele prevăzute de Art. 218-222 cu victime minori s-au soluționat cu clasarea faptelor sau cu renunțarea la urmărirea penală;
- Majoritatea sesizărilor – 57% – privitoare la faptele care au în vedere infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor sunt asumate sub Art. 220 – Act sexual cu un minor, 83,4% dintre acestea finalizându-se cu clasare sau neînceperea urmăririi penale;
- Pe locul următor ca pondere din total sesizări sunt faptele sub incidența Art. 218 – Viol (28,1% din total sesizări), 26% din totalul acestor sesizări fiind finalizate cu rechizitorii sau acorduri de recunoaștere a faptei;
- Au o pondere scăzută faptele incriminate de Art. 219 – Agresiuni sexuale (7,1%) din total, Art. 221 – Corupere sexuală a minorilor (6,9%) din total și Art. 222 – Racolarea minorilor în scopuri sexuale – 0,7% din total.
- În aproximativ 3% din totalul dosarelor referitoare la faptele care au în vedere infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale comise asupra minorilor soluția a pus în discuție valabilitatea consimțământului victimei, distribuția acestor dosare la nivel de Parchete fiind relativ similară.
Analiza de către Inspecția Judiciară a cazuisticii din perioada 2014-2020 a arătat că sunt încă prezente cazuri în care practica este neunitară sau insuficient argumentată în ceea ce privește:
• persoanele care însoțesc copilul victimă la audiere – au existat și cazuri în care copilul a fost audiat în lipsa unui apărător, cazuri în care nu a fost făcută o suficientă evaluare a oportunității prezenței părintelui sau a ambilor părinți (în condițiile în care aceștia au putut facilita starea de fapt);
• locul unde se realizează audierea și înregistrarea audio-video a declarației victimei minore. Frecvent este reclamată lipsa unui spațiu adecvat și lipsa tehnicii de înregistrare la nivelul organelor de cercetare penală (poliție). De altfel, crearea de spațiu de audiere specific pentru cazurile cu victime copii este una dintre principalele propuneri formulate de către instanțe.
• lipsa de pregătire specifică a celor mai mulți dintre funcționarii din serviciile judiciare pentru abordarea adecvată a victimelor minore;
• reaudierea succesivă a victimei de către organele de cercetare penală (polițiști, procurori) cu sau fără o pregătire a acestora, cu sau fără prezența unui avocat, psiholog, reprezentant DGASPC.
Principalele dificultăți rezultate din analiza dosarelor au evidențiat suplimentar următoarele aspecte:
• revenirea victimei minore asupra declarației inițiale ca urmare a trecerii timpului sau a presiunilor realizate de autor sau chiar de familia victimei între audieri;
• dificultăți de relaționare cu persoanele vătămate minore în contextul procedurilor derulate, inclusiv generate de specializarea insuficientă a organelor de cercetare penală;
• lipsa unor echipe multidisciplinare și interinstituționale de intervenție.
Principalele concluzii ale raportului de cercetare Salvați Copiii România
Evaluarea făcută de Salvați Copiii România în cadrul anchetei realizate prin efectuarea de interviuri cu specialiști arată că:
- Interacțiunea copilului victimă a abuzului sexual cu instituțiile statului, în traseul procedural al acestuia, presupune reamintirea de către copil a agresiunilor la care a fost supus de minim șase ori până la finalizarea procesului, însă de cele mai multe ori se ajunge și se depășește numărul de zece reamintiri, fără ca în acestea să fie incluse și reamintirile în cadrul discuțiilor copilului în afara instituțiilor statului: mama/sau persoana de suport, rude, prieteni, asistent maternal sau personal al centrului de plasament etc.
Cei șase actori care inițiază rememorările minim necesare sunt:
1) persoana care primește plângerea inițială (serviciul 119, polițist de serviciu, asistent social de serviciu), 2) polițistul de caz, 3) managerul de caz din partea DGASPC, 4) psihologul judiciar, 5) procurorul, 6) judecătorul. În cele mai multe cazuri li se adaugă cel puțin un al doilea expert (psiholog, psihiatru, medic legist), avocatul agresorului prin intermediul procurorului, psihologul din DGASPC care participă la evaluarea preliminară și instanța pe parcursul derulării procesului pentru o reaudiere.
- filtrarea de către personal care nu beneficiază de suficientă pregătire în domeniul comunicării cu copii în situații de traumă a sesizărilor cu privire la abuzurile sexuale împotriva copiilor adresate organelor competente (Poliție, DGASPC, SAS) reprezintă principala problemă a sistemului public de intervenție în astfel de situații.
În urma coroborării informațiilor primite în cadrul studiului, estimările Salvați Copiii România sunt următoarele:
| 50% | (cel puțin) dintre cazurile sesizate inițial sunt evaluate ca fiind nevalide de către poliție și asistenții sociali (gatekeeperii sistemului) și se finalizează cu neînceperea urmăririi penale (NUP); |
| 25% | (cel puțin) dintre cazurile sesizate intră în urmărire penală și se finalizează cu clasarea dosarului de urmărire penală din cauza lipsei de probe suficiente; |
| 5% | dintre cazuri intră în instanță și se finalizează cu achitarea persoanei acuzate; |
| 12% | dintre cazuri se finalizează cu recunoașterea faptei de către acuzat și condamnarea acestuia; |
| 8% | se finalizează cu condamnarea agresorului care nu și-a recunoscut fapta. |
- preocuparea instituțiilor statului privind recuperarea copilului este cea mai puțin vizibilă pe întregul parcurs. Dacă preocuparea pentru sancționarea agresorului este semnificativă pentru majoritatea instituțiilor implicate practic în cazurile de abuz sexual împotriva copiilor, recuperarea din punct de vedere emoțional, psihologic este foarte slabă și constă în acordarea, doar în unele localități, a unor servicii de consiliere minimală. Restul efortului de reabilitare trebuie suportat de către aparținător, uneori prin apelul la ONG-uri, fără ca agresorul să fie obligat să suporte costurile acestui efort.
- comunicarea inter-instituțională are multiple aspecte deficitare. Deși au fost semnalate colaborări de succes, mai ales între Procuratură și Poliție (între care există o colaborare reglementată juridic), colaborarea între Poliție/ Procuratură și DGASPC, IML, Cabinetele de psihologie judiciară a fost descrisă ca fiind deseori încărcată de asperități și lacune procedurale care pot aduce prejudicii siguranței copilului și modului de desfășurare a anchetei.
Modelul Barnahus dezvoltat de Salvați Copiii
Modelul Barnahus implică o abordare multidisciplinară și inter-instituțională, asigurând colaborarea dintre diversele agenții (judiciare, sociale, medicale) într-un singur spațiu receptiv la nevoile copilului victimă, care oferă servicii complexe acestuia și familiei acestuia, sub același acoperiș. ”Centrul modelului Barnahus este premisa că dezvăluirea de către copil este cheia pentru identificarea și investigarea abuzului împotriva copilului în scopuri penale, protectoare și terapeutice”.
