Opera Naţională Bucureşti prezintă premiera spectacolului „Peer Gynt” de Edvard Grieg şi „Carmina Burana” de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul şi luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naţionale Bucureşti a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.
„Peer Gynt” de Edvard Grieg îl va aduce în faţa publicului pe actorul Ion Caramitru, în calitate de invitat al primei scene lirice a ţării. Partea a doua, „Carmina Burana” de Carl Orff va fi interpretată de către baletul, soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale Bucureşti.
Reprezentaţiile cu titlu de premieră vor avea loc sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 18:00, duminică, 19 mai, începând cu ora 18:30 şi miercuri, 22 mai, începând cu ora 18:30.
Coregraful spectacolului vine cu o propunere inovatoare şi îndrăzneaţă pentru montarea de pe scena Operei Naţionale Bucureşti, după cum însuşi declară: „Pentru mine, cel mai răscolitor aspect al cantatei Carmina Burana este accepţiunea vulnerabilităţii şi impotenţei omenirii în faţa destinului, cu schimbările sale constante. În ciuda acestui fapt, fiinţa umană, în ataşamentul său disperat pentru viaţă, în zadar încearcă cu toată puterea să uite trecutul şi să lupte împotriva sabiei lui Damocles ce îi atârnă deasupra capului. Prin miracolul naturii şi al trezirii primăverii, prin dragostea de la forma-i cea mai pură la cea mai desfrânată, prin religie cu esenţa, incoerenţele şi chiar viciile sale, omenirea încearcă să găsească o cale de a supravieţui, nelăsându-se niciodată în voia destinului zdrobitor, mereu schimbător şi implacabil.”
Nu există o poveste propriu-zisă în „Carmina Burana”. Lucrarea începe având pe scenă toţi dansatorii ce se simt ameninţaţi de puterea distrugătoare ce le stă deasupra capului.
A doua scenă ne aduce în prim plan 20 de bărbaţi prinşi într-un dans circular furios, mişcare ce reprezintă, de fapt, bătălia constantă şi revolta oamenilor la nedreptatea destinului.
Următoarea secţiune a piesei vorbeşte despre bucuria oamenilor şi despre venirea primăverii. Patru cupluri se prind într-un dans senzual învăluiţi de căldura soarelui, cărora li se alătură un grup de fete tinere, ce-şi descoperă dorinţele trupeşti. Scena se încheie cu un duo vital, plin de armonie şi de bucuria vieţii.
Următoarea parte, „În Tavernă”, vorbeşte despre toată dorinţa sexuală, aproape chinuitoare care stăpâneşte întreg cadrul coregrafic. Datorită climatului religios marcat de violenţă, agresiune şi ură, atmosfera de reprimare devine pregnantă, fiind reprezentată în acest tablou printr-un rol masculin şi un trio de călugări. Scenele ce urmează sunt o continuare a dorinţelor trupeşti prezente în această secţiune.
Următoarea secţiune, dimpotrivă, vorbeşte despre iubire sau, mai bine zis, despre dorinţa puternică a dragostei rămasă neîmplinită. Trei solo-uri diferite prezintă aceste stări de melancolie, tristeţe şi visare.
În ultima parte a lucrării coregrafice, o prezenţă episodică şi misterioasă, Fortuna, devine acum dominantă. Ea este enigmatică, cu o natură duală. Ridicată ca un idol, ea este recunoscută ca fiind suveranul tuturor destinelor umane. După ieşirea ei, omenirea este din nou forţată să se dizolve în faţa forţei atotputernice , ameninţătoare care apasă deasupra întregii omeniri , închizând baletul aşa cum a început, într-o revenire ciclică a evenimentelor.
