Studiu Reveal Marketing Research
Prin cel mai recent studiu reprezentativ la nivel național urban, Reveal Marketing Research și-a propus să creeze o imagine clară asupra importanței și impactului muzicii atunci când românii aleg să iasă în oraș în diferite locații Horeca, în contextul în care este bine-cunoscută capacitatea muzicii de a influența trăirile, atmosfera și experiențele oamenilor.
- 9 din 10 români consideră că muzica comercială/ cunoscută le poate influența starea de spirit și comportamentul atunci când vizitează diferite locații publice
- Spațiile publice în care românii consideră că este cel mai important să audă muzică comercială/ cunoscută sunt locațiile Horeca, mai exact restaurantele și terasele (73%), barurile și pub-urile (73%) sau cafenelele și cofetăriile (66%)
- 4 din 10 români s-au arătat dispuși să scoată mai mulți bani din buzunar, iar 6 din 10 să petreacă mai mult timp în locațiile Horeca dacă pe fundal se aude o muzică comercială plăcută
Despre atitudinile și obiceiurile românilor în materie de muzică
Conform rezultatelor studiului Reveal Marketing Research, 83% dintre români declară că le place muzica în general, în special tinerilor între 18-24 ani (91%), iar dacă ne raportăm la rutina zilnică, 87% dintre aceștia ascultă muzică mai mult de 30 de minute pe zi. Mai mult decât atât, aflăm că 1 din 10 români integrează în foarte mare măsură muzica în activitățile zilnice, petrecând mai mult de 5 ore pe zi ascultând diferite melodii.
Dacă ne referim la muzica difuzată în locurile publice, 70% dintre români consideră că este important și foarte important să audă muzică comercială/ cunoscută în locațiile pe care le frecventează, iar 91% declară că aceasta poate influența comportamentul și starea de spirit într-un astfel de context.
Așadar, datele relevă rolul esențial pe care muzica îl are în crearea unei ambianțe plăcute și potrivite în locațiile publice frecventate, în special pentru cei cu vârste între 35-44 ani (95%).
Ieșitul în oraș în diferite locații Horeca este una dintre principalele activități de timp liber ale românilor!
Ieșitul în oraș este una dintre principalele activități de timp liber ale românilor, 4 din 10 respondenți menționând că obișnuiesc să frecventeze restaurante și terase sau cafenele și cofetării cel puțin o dată pe săptămână.
Ca tendință generală, observăm că o dată cu înaintarea în vârstă, frecventarea diferitelor locații Horeca scade, și că reprezentanții generației Z (18-24 ani) prezintă un interes semnificativ mai mare pentru astfel de locații publice, aceștia vizitând săptămânal în mai mare măsură restaurante și terase (62% vs. 37% total eșantion), cafenele sau cofetării (46% vs. 38% total eșantion) sau baruri și pub-uri (38% vs. 25% total eșantion).
Impactul muzicii asupra experienței în diferite locații publice
Muzica influențează ritmul în care românii consumă și petrec timp în diferite locații Horeca
Locațiile Horeca (restaurante și terase – 73%, barurile și pub-urile – 73% și cafenelele și cofetariile – 66%) se diferențiază ca fiind spațiile publice în care românii consideră că este important să audă muzică comercială/cunoscută.
Așadar, impactul muzicii este unul semnificativ asupra duratei petrecute în locații publice, un procent semnificativ mai mare dintre respondenți menționând că petrec mai mult timp în baruri și pub-uri (64%) sau în restaurante și terase (63%) dacă muzica crează o atmosferă pe placul lor. De asemenea, muzica poate influența timpul petrecut și în alte locații cum ar fi, cafenele și cofetării (58%), săli de fitness și sport (55%) sau centre comerciale și mall-uri (54%).
85% dintre respondenți declară că muzica comercială/ cunoscută le influențează în mod pozitiv starea de spirit în locațiile publice pe care le frecventează, iar dacă facem referire la disponibilitatea de a vizita mai des locații unde se aude muzică comercială, 7 din 10 români declară că ar fi dispuși în mai mare măsură să viziteze mai des astfel de locații.
De asemenea, majoritatea respondenților s-au arătat dispuși să plătească mai mult pentru consumație în special în cazul locațiilor publice tip Horeca dacă pe fundal se aude o muzică comercială plăcută. Astfel că, 43% dintre români ar scoate mai mulți bani din buzunar în baruri și pub-uri, 42% în terase și restaurante și 40% în cafenele și cofetării.
Observăm că cei cu vârste între 25 și 44 de ani, categorie de vârstă cunoscută ca fiind cea activă pe piața muncii și principala categorie de consum în societatea modernă, sunt cei mai deschiși să petreacă mai mult timp în aceste spații publice și cheltuiască mai mulți bani dacă atmosfera creată de muzică este una pe placul lor, diferențele procentuale fiind de aproximativ 10% pentru toate locațiile Horeca amintite anterior.
Pe de altă parte, 1 din 2 români au declarat că vor petrece mai puțin timp în orice tip de locație publică dacă muzica ce se aude pe fundal nu este pe placul lor, aspect menționat în mai mare măsură de persoanele mature cu vârste între 54-70 de ani (58%).
Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research:
”Muzica este un limbaj pe care toți îl înțelegem și este cu siguranță un instrument ce poate influența starea generală de spirit întrucât oamenii o folosesc pentru a-și personaliza sau crea atmosfera dorită acasă, având în același timp o importanță deosebită și în diferitele tipuri de locații și medii exterioare frecventate de indivizi. Datele studiului nostru confirmă rolul esențial al muzicii comerciale/ cunoscute în crearea unei atmosfere potrivite atunci când românii aleg să iasă în oraș. Spre exemplu, faptul că 6 din 10 români declară că sunt dispuși să recomande apropiaților locațiile Horeca unde muzica a fost pe placul lor, face ca muzica să se transforme într-un instrument de măsurare a fidelității, care crează și amplifică emoții, cu capacitatea de a îmbunătăți semnificativ experiența într-un astfel de spațiu.”
Genurile muzicale preferate în locațiile Horeca frecventate
Conform datelor studiului, românii au preferințe clare pentru un anumit gen muzical atunci când frecventează diferite locații Horeca, comparativ cu momentele când vizitează alte tipuri de locații publice cum ar fi magazine, centre comerciale etc. Spre exemplu, jumătate dintre români declară că preferă un anumit gen muzical atunci cand frecventează restaurante și terase (52%) sau baruri și pub-uri (49%).
Urmărind preferințele românilor în materie de genuri muzicale în funcție de locațiile Horeca pe care le frecventează, se evidențiază faptul că aceștia preferă muzica pop/ hip-hop/ rap (40%), rock (41%) și dance/ electronică (38%) în baruri și pub-uri. În cazul restaurantelor și teraselor regăsim în topul preferințelor muzica tradițională/ populară (38%), blues (37%) și jazz (35%), iar în momentele când aleg să viziteze cafenele sau cofetării, românii preferă mai degrabă muzica blues (30%) și pop/ hip-hop/ rap (29%).
În funcție de vârstă, se diferențiază o apetență semnificativ mai mare a celor cu vârste între 25-44 de ani pentru genuri muzicale energice care să întrețină starea de distracție în cluburi și pub-uri, cum ar fi muzica pop/ hip-hop/ rap (46% vs. 40% total eșantion), în timp ce reprezentanții generației Z (18-25 ani) preferă în mai mare măsură DJ seturi (52% vs. 36% total eșantion) sau muzica electronică/ dance (46% vs. 38% total eșantion).
În cazul restaurantelor și teraselor, persoanele între 25-44 ani preferă în mai mare măsură muzica jazz (44% vs. 35% total eșantion), iar persoanele mature între 45-54 ani muzica clasică/ simfonică (32% vs. 24% total eșantion). Îndreptându-ne atenția și către cafenele și cofetării, muzica pop/ hip-hop/ rap este mai degrabă în topul preferințelor tinerilor între 18-34 ani (36% vs. 29% total eșantion).
Așadar, genul muzical pare să aibă la rândul său o importanță semnificativă pentru majoritatea românilor, 66% dintre aceștia considerând că este important sau foarte important ca genul muzical să fie pe placul lor în locațiile publice în care aleg să meargă. Se observă un procent ușor mai mare în rândul respondenților cu vârsta cuprinsă între 35-44 ani (72%), care apreciază în mai mare măsură confortul oferit de un gen muzical pe placul lor.