Dr. Dan Mihai Bârliba
În anii copilăriei eram fascinat de legendele Olimpului, păstrând în biblioteca mea cărţile cu versiunile accesibile ale acestor povestiri, precum cele realizate de Alexandru Mitru. Mai târziu, perioada studenţiei la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti mi-a oferit posibilitatea de a lua cunoştinţă cu gândirea antică în profunzimea şi varietatea acesteia prin cursurile memorabile de Istoria filosofiei universale şi de Logică formală. Într-o etapă ulterioară, m-am apropiat prin eforturi intelectuale susţinute de retorica antică, străduindu-mă să îi descifrez principiile şi mecanismele convingerii prin rostire. Pot afirma aşadar că am reuşit să intru decenii de-a rândul în atmosfera spirituală a Antichităţii, preţuind-o până astăzi aşa cum se cuvine.
Referitor la filosofie, îmi răsună şi acum în minte cugetările lui Thales din Milet, Socrate, Platon, Aristotel, Parmenide, Protagoras, Anaxagoras, Anaximenes, Anaximandros, Confucius, LaoTzu, MoTzu, care nu şi-au alterat deloc actualitatea. Aş putea spune că cei evocaţi au gândit la vremea lor pentru vremurile care aveau să vină peste multe secole şi, în consecinţă, merită preocuparea noastră de a le recepta şi interpreta operele din perspectiva contemporaneităţii. Cât de multe adevăruri nemuritoare se găsesc în “Dialogurile” lui Platon şi în “Etica Nicomahică” a lui Aristotel!
Cât priveşte logica, această fermecătoare ştiinţă a Adevărului şi Demonstraţiei, fiecare filă a “Organonului” aristotelic este pentru mine o măreaţă sărbătoare a minţii; figurile şi modurile silogistice, tipurile judecăţilor, teoria definiţiei şi-au păstrat întrutotul valabilitatea şi nimeni, absolut nimeni nu gândeşte altfel, deşi s-au scurs mai mult de două milenii de la trecerea Stagiritului în Eternitate. În ceea ce mă priveşte, am aplicat timp de o viaţă toate acele miracole teoretice, fără ca interlocutorii ori ascultătorii mei să îşi dea seama. În acelaşi timp, îi rămân recunoscător lui Aristotel pentru că, prin “Organonul” său, m-a învăţat cum pot evita sofismele şi alte erori logice (de fapt, ilogice) şi cum pot urma firul clar al unei argumentaţii.
Şi în retorică, Antichitatea mi-a fost o călăuză credincioasă, oferindu-mi “Filipicele” lui Demostene, “Catilinarele” lui Cicero şi “Institutio Oratoria” a lui Quintillian. Mărturisesc faptul că aceste opere fundamentale mi-au luminat mintea şi – mai mult decât atât – mi-au luminat paşii; după ce am înţeles adevărurile anticilor, am fost mult mai atent în ceea ce rosteam ori de câte ori mă aflam într-un anumit context public. Performanţele unor oratori de prestigiu din epocile care au urmat Antichităţii au fost presărate de sintagme simbolice, bazate pe mituri sau fapte reale: “călcâiul lui Ahile”; “pânza Penelopei”; “calul troian”; “între Scila şi Caribda”; “firul Ariadnei”; “muncile lui Hercule”; “sacrificiul lui Prometeu”; “bufniţa Minervei”; “stânca lui Sisyph”; “mărul Discordiei”; “cutia Pandorei”; “calul înaripat Pegasus”; “pasărea Phoenix”; “Janus cu două feţe”; “legile lui Dracon”; “patul lui Procust”; “nodul gordian”; “victorie à la Pyrrhus” ş.a.
Platon: Foto: © Marie-Lan Nguyen / Wikimedia Commons
Credinţele religioase (Creştinismul; Budhismul; Islamul; Iudaismul; Hinduismul; Confucianismul), Codul lui Hammurabi, Dreptul Roman/Ius Romanum, literatura antică (mituri; tragedii; comedii; epopei; poeme; fabule; aforisme), arhitectura greco-romană, picturile de pe amfore şi mozaicuri, hărţile geografice şi astronomice, alfabetele, calendarele – iată valori incomensurabile lăsate ca preţioase moşteniri pentru generaţiile viitoare. Ce mare păcat că, alături de toate aceste creaţii, muzica antică nu a intrat în memoria perpetuă aşa cum avea să se întâmple mult mai târziu, odată cu apariţia notelor muzicale şi a partiturilor!
În acelaşi timp evoc “salba strălucitoare a înţelepciunii”, care împodobeşte de câteva milenii Omenirea, aducând în continuare câteva nestemate din lumea largă: “Să nu faci pe nimeni prieten până nu vei cerceta cum s-a purtat cu foştii tăi prieteni.” (Socrate); “Am fost un om cu adevărat prea onest pentru a fi politician şi a trăi din asta.” (Platon); “Cunoaşterea greşelilor este începutul salvării.” (Epicur); “Trei lucruri nu pot fi ascunse mult timp: Soarele, Luna şi adevărul.” (Siddhartha Gautama); “Nu îţi număra puii de găină înainte de a ieşi din ouă.” (Esop); “Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor existente aşa cum sunt şi a celor inexistente aşa cum nu sunt.” (Protagoras); “Nu abandona cele mai bune trei lucruri: gândul bun, vorba bună, fapta bună.” (Zarathustra); “O minciună nu ajunge niciodată să îmbătrânească.” (Sofocle); “Unui om care suferă de foame dă-i o undiţă, nu sfaturi cum să pescuiască.” (Confucius); “Cel mai iscusit învăţător este timpul.” (Euripide); “Nu rupe sfoara dacă nu poţi să îi dezlegi nodul.” (Lao Tzu); “Trăieşte şi permite şi altora să trăiască. Nu răni pe nimeni, căci viaţa este scumpă pentru toate fiinţele.” (Mahavira); “Trebuie să recunoaştem că dreptul a fost născocit de frica nedreptăţii.” (Horaţiu); “Timpul fuge fără să se mai întoarcă.” (Vergiliu); “Ţine-ţi prietenii aproape, iar duşmanii – şi mai aproape.” (Sun Tzu); “Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi.” (Tacitus); “Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea.” (Seneca); “Omul de ieri a murit în cel de azi, cel de azi moare în cel de mâine.” (Plutarh); “Închipuirea este cunoaşterea născută din cuvânt şi lipsită de obiect.” (Patanjali); “Picăturile de ploaie fac o gaură în piatră nu prin violenţă, ci prin faptul că vor cădea des.” (Lucretius); “Fiecare om este arhitectul propriului viitor.” (Sallustius).
O serie de expresii, cu precădere din limba latină, au fost preluate în multiple domenii ale vieţii contemporane: mutatis mutandis; grosso modo; stricto sensu; a posteriori; modus vivendi; modus operandi; a priori; a fortiori; ex definitione; per a contrario; expressis verbis; in nuce; versus; manu militari; casus belli; ipso facto; alias; inter alia; post factum; tale quale; curriculum vitae; sine die; ad-interim; ad litteram; de facto; de jure; hic et nunc; sui-generis; in rem; in personam; exordium ex abrupto; vice versa; captatio benevolentiae; ab initio; nota bene; pro bono; pro domo; proprio nomine; alter ego; per se; Alma Mater; in memoriam; pro memoria; ex aequo; ab initio; ex libris; in extenso; ad libitum; volens-nolens. Inclusiv două acronime larg utilizate în zilele noastre sunt de origine latină: e.g. = exempli gratia (de exemplu) şi etc. = et caetera (şi altele). Mai menţionez că numeroase entităţi din lumea plantelor şi animalelor sunt prezentate în limba greacă, iar o mulţime de medicamente din farmaciile actuale au denumiri în limba latină; oare nu ar fi o regretabilă inechitate lingvistică din partea unora dintre semenii noştri să considere greaca şi latina ca “două limbi moarte”, mai ales că fiecare dintre ele este indisolubil legată de ideea de viaţă? În privinţa limbii antice a grecilor, există astăzi numeroşi termeni în diferite limbi care au acea provenienţă printre care: teorie; tragedie; comedie; filosofie; filologie; politică; melodie; simfonie; terapie; alergie; sincronic; diacronic; arheologie; arhivă; psihic; diplomaţie; fizic; paradigmă; geografie; geologie; botanică; zoologie; metodă; anecdotă; autonomie; anarhie; oligarhie; dihotomie şi multe altele.
În semn de recunoştinţă faţă de tot ceea ce a însemnat Antichitatea, mi-am îngăduit să încredinţez din nou tiparului câteva gânduri cuprinse în cărţile publicate în ultimii ani: “Antichitatea nu se învecheşte niciodată.”; “Antichitatea este o splendidă amforă încărcată cu înţelepciune care potoleşte de mii de ani setea de cultură a Omenirii.”; “Evul Mediu se uita cu profundă admiraţie la Antichitate ca la o soră mai mare.”; “Antichitatea a creat mari valori, nu mici antichităţi.”; “După Epoca de Piatră, Antichitatea a făurit măreaţa Epocă de Marmură.”
Închei aceste însemnări cu o convingere nestrămutată: Antichitatea este şi va rămâne un izvor nesecat şi binefăcător de spiritualitate. “Jurământul” lui Hippocrate, Teorema lui Pitagora, “Organonul” lui Aristotel, “Ghidul de Geografie” al lui Ptolemeu, Legea lui Arhimede, “De architectura” lui Vitruvius – pentru a evoca doar câteva monumente durabile ale Cugetării şi Creaţiei – vor dăinui cât timp va dăinui însăşi Omenirea pe Terra!
