Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Peste 270.000 de persoane din 175 de localități nu au acces la un medic de familie. Aproape 11.300 sunt copii cu vârsta de până la 5 ani
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sănătate

Peste 270.000 de persoane din 175 de localități nu au acces la un medic de familie. Aproape 11.300 sunt copii cu vârsta de până la 5 ani

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 21 iulie 2026
Distribuie

62 de cabinete de medicină de familie din mediul rural, dotate cu aparatură medicală în ediția a patra a programului „Primul pas spre sănătate”

Studiu Salvați Copiii România

În România, 175 de localități nu au niciun medic de familie, iar 270.158 de persoane, dintre care 11.300 de copii cu vârsta de până la 5 ani, trăiesc fără acces direct la servicii de medicină de familie în propria comunitate (date CNAS și INS). În multe dintre aceste zone, consultațiile preventive sunt amânate, monitorizarea sarcinii este dificilă, iar părinții sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru investigații medicale de bază.

Pentru a contribui la reducerea acestor inegalități și la îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru mame și copii, 62 de cabinete de medicină de familie din comunități rurale vor fi dotate în cadrul celei de-a patra ediții a programului „Primul pas spre sănătate”, implementat de Salvați Copiii România și finanțat de Fundația OMV Petrom, cu o investiție de 1 milion de euro.

Astfel, în ediția a patra:

  • 12.928 de mame și femei însărcinate din zonele rurale defavorizate beneficiază de acces la servicii medicale primare îmbunătățite.
  • 12.993 copii cu vârsta de până la 5 ani din aceste comunități au acces la servicii de sănătate timpurie.

Lista cabinetelor selectate în ediția a patra poate fi consultată pe pagina proiectului: https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/Sanatate/Primul-pas-spre-sanatate

Patru ediții, 223 de comunități rurale sprijinite

În perioada 2023–2026, „Primul pas spre sănătate”, cel mai mare program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural, a ajuns în comunități din 37 de județe: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.

În cadrul celor patru ediții, cabinetele de medicină de familie au fost dotate cu 2.020 echipamente medicale, instrumentar și piese de mobilier medical, indispensabile pentru diagnosticarea, monitorizarea și tratamentul mamei și copilului. Printre echipamentele furnizate se numără ecografe portabile, analizoare pentru colesterol, glicemie și hemoglobină, holtere pentru monitorizarea tensiunii arteriale, electrocardiografe, defibrilatoare semiautomate, dopplere vasculare și fetale, pulsoximetre, oftalmoscoape și mese ginecologice.

Solutiile expertului in mindfulness Dana Predu: Cum putem diminua efectele gandurilor negative?
25 martie 2019

În prezent, investițiile realizate prin program contribuie la îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru 41.573 de mame și femei însărcinate și 50.752 de copii cu vârsta de până la 5 ani, care beneficiază de consultații și investigații esențiale în comunitățile în care locuiesc.

„Inegalitățile de acces la servicii medicale dintre mediul urban și rural continuă să afecteze sănătatea gravidelor și a copiilor. Investițiile în cabinetele medicilor de familie reprezintă una dintre cele mai eficiente soluții pentru a aduce prevenția și serviciile medicale mai aproape de comunitățile vulnerabile. Fiecare copil are dreptul la îngrijire medicală de calitate, indiferent de locul în care se naște”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România

„Într-o perioadă în care natalitatea în România este în scădere, iar rata mortalității infantile în creștere, responsabilitatea noastră este să investim mai mult în sănătatea și în starea de bine a fiecărui copil. Prin acces la servicii medicale primare, educație pentru sănătate și dotarea cabinetelor medicale din mediul rural, ne propunem să oferim noilor familii sprijinul necesar pentru un început sănătos în viață”, a precizat Amalia Fodor, Director Executiv, Fundația OMV Petrom.

„Primul pas spre sănătate” este cel mai mare program național de susținere a sănătății timpurii prin intermediul medicinei de familie în mediul rural, implementat de Salvați Copiii și finanţat de Fundaţia OMV Petrom cu 3,5 milioane de euro. Prin acest program, 223 de cabinete de medicină de familie sunt dotate cu echipamente medicale moderne precum: ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, pulsoximetru, doppler vascular și fetal, geantă medicală de prim ajutor, trusă completă de mică chirurgie, mobilier medical și instrumentar medical. Prin asigurarea de consultații la nivel local, se urmărește îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru mame și copii, reducerea distanței și a costurilor pentru consultații pre și post natale, precum și scăderea presiunii pentru spitalele județene sau camerele de gardă din marile orașe.

Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate
13 decembrie 2021
  • Accesul echitabil la servicii medicale primare continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări ale sistemului de sănătate din România. 175 de localități din țară nu beneficiază de niciun medic de familie, ceea ce înseamnă că 270.158 de persoane, dintre care 11.300 de copii cu vârsta între 0 și 5 ani, trăiesc fără acces direct la servicii de medicină de familie în propria comunitate (sursa: CNAS și INS).
  • Raportat la populația rurală, Caraș-Severin înregistrează cea mai ridicată rată de neacoperire cu servicii de medicină de familie (17,11%), urmat de Hunedoara (14,20%) și Covasna (10,06%). Situația este la fel de îngrijorătoare și în cazul copiilor mici: în Caraș-Severin, 15,68% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani din mediul rural nu au acces la un medic de familie în localitatea în care locuiesc, iar în Hunedoara procentul ajunge la 15,56%.
  • Problemele sunt amplificate de distanța mare până la unitățile sanitare. În județul Buzău, trei localități aflate în această situație se găsesc la peste 60 de kilometri de cel mai apropiat spital, ceea ce poate întârzia accesul la îngrijiri medicale, în special în cazul urgențelor sau al gravidelor și copiilor mici.
  • Aceste date subliniază necesitatea consolidării medicinei de familie și a investițiilor în cabinetele medicale din mediul rural, astfel încât serviciile preventive și consultațiile de bază să fie disponibile cât mai aproape de comunitățile care au cea mai mare nevoie de ele. Extinderea accesului la medicină primară reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri pentru reducerea inegalităților în sănătate și pentru îmbunătățirea stării de sănătate a mamelor și copiilor din România.
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Aproape 8 din 10 exportatori români intenționează să se extindă pe noi piețe internaționale
Articolul următor A fost promulgată legea care permite consumul băuturilor cu până la 5,5% alcool pe stadioane
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Cum poate infrastructura centrelor de date din era AI să facă față schimbărilor climatice
Actualitate
Programul complet al ediției aniversare TIFF Sibiu. Peste 30 de filme, proiecții pentru copii și cinema german la Sala Hochmeister
Cultură și Educație
Biofarm se alătură Grupului Polpharma – o nouă etapă de dezvoltare comună
Sănătate

RSS Știri Financiare

  • La 17 ani de prezență în România, Decathlon a ajuns la 32 de magazine și 1.600 de angajați
  • Un nou brand de restaurante se extinde la nivel național. Tyranozaur a deschis la Botoșani
  • Condensul de dimineață îți fură lumina din cameră? Iată ce funcționează cu adevărat!
  • Piața rezidențială din București a recuperat din scăderea puternică de la începutul anului
Sănătate

Sanador lansează cel mai mare centru oncologic din sistemul medical privat

6 minute
Sănătate

 Vaccinarea a scăzut dramatic la copii

18 minute
IT

Monitorizarea sănătăţii: funcția de măsurare a saturației oxigenului din sânge

3 minute
Sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară”: Analiza evoluției cheltuielilor publice pentru sănătate demonstrează că direcția reformei acestora este greșită

8 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?