Diana Coroabă, Partener PwC România
Inge Abdulcair, Director PwC România
De la apariția situației generate de coronavirus, guvernele și băncile centrale din întreaga lume au țintit prin pachetele de măsuri luate ca răspuns imediat la criză menținerea pe cât posibil a lichidității în economie și, implicit, evitarea unei acumulări a datoriilor care să agraveze situația oricum complicată a multor operatori economici. În acest context, legislația românească privind cesiunile de creanțe, care a dus la un blocaj pe această piață în ultimii doi ani, ar trebui reanalizată prin raportare la noile condiții economice. În acest mod s-ar putea ameliora semnificativ activitatea de colectare de creanţe care are atât rolul de a îmbunătăți fluxul de numerar pentru creditori, cât și de a sprijini consumatorii de bună credință pentru a obține termene de plată extinse, adică prelungirea perioadei de rambursare, cu adaptarea acesteia la capacitățile de plată, eșalonarea datoriei în rate convenabile, adaptate bugetului lor, sau reduceri la plată.
Astfel, considerăm că ar fi benefică o serie de modificări legislative care să vizeze eliminarea plafonării deductibilității la cesiunea de creanțe, actualele prevederi cu privire deductibilitatea pentru provizioane cu risc de neplată și pentru provizioanele pentru creanțe neîncasate pentru societăți comerciale, altele decât instituții financiare, precum și alinierea prevederilor legislației naționale de TVA la jurisprudența CJEU cu privire la posibilitatea de ajustare a TVA pentru creanțele neîncasate. Vom analiza în continuare fiecare dintre cele trei măsuri cu impact pentru piața cesiunilor de creanțe.
Plafonul de deductibilitate de 30% la vânzarea de creanțe, introdus în 2018, a pus furnizorii de utilități și băncile în situația de a renunța la vânzarea creanțelor neîncasate către operatorii specializați. Motivul este că venitul pe care l-ar realiza din procesul de vânzare nu acoperă efectul fiscal al plafonului de 30% în ceea ce privește deductibilitatea pierderilor din cesiunile de creanțe la calculul impozitului pe profit. Cu alte cuvinte, această activitate devine ineficientă sau poate aduce chiar pierderi în cazul tranzacțiilor cu creanțe cu scadență depășită pentru perioade mai mari de 240/360 de zile. În aceste situații, costurile fiscale și de tranzacție pot depăși veniturile. Impactul acestor prevederi a fost resimțit atât de bănci, cât și de furnizorii de servicii precum utilități și telecom care, anterior, apelau la cesionarea creanțelor.
În cazul băncilor, reducerea creditelor neperformante (NPL) este o cerință din partea băncilor centrale, pentru a crește calitatea activelor. Ca urmare a procesului de curățare a bilanțurilor, rata NPL a scăzut de aproximativ trei ori până în 2017. În ultimii doi ani, ritmul a fost mult temperat, sub impactul modificărilor fiscale care au penalizat vânzarea creditelor neperformante și a unui cadru de reglementare mai strict. Conform rapoartelor BNR asupra stabilității financiare, cesiunile de creanțe au contribuit la diminuarea creditelor neperformante la nivelul pieței.
În domeniul telecom, creanțele neîncasate, deși au valoare medie mică, au un volum mare, fapt care le-a impus furnizorilor de astfel de servicii să externalizeze activitatea de recuperare. Introducerea planului de 30% i-a forțat, în ultimii doi ani, să reia gestionarea internă a acestei activități, dar fără aceeași eficiență, fapt care a crescut gradul de neîncasare. Prețul mediu de vânzare a creanțelor în domeniul telecom a atins maximum 10-12% din valoarea acestora, în perioada de până în 2017, în funcție de gradul de vechime al creanței și de profilul debitorului. După 2018, prețul a scăzut la o treime, în condițiile în care gradul de recuperabilitate pe o perioadă de 10 ani este limitat la aproximativ 20%.
O altă măsură de susținere a fluxurilor financiare este acordarea deductibilității integrale pentru provizioanele pentru risc de neplată și pentru provizioanele pentru creanțe neîncasate. Mai mult decât atât, prețul cesiunii de creanțe reprezintă un venit impozabil. Prin eliminarea limitării deductibilității s-ar putea tranzacționa volume semnificative de creanțe neperformante blocate în prezent în situațiile financiare ale creditorilor. Totodată, aceste vânzări ar putea aduce bugetului de stat venituri din impozitul de 16% din prețul de vânzare. În schimb, reglementările actuale încurajează operatorii să le scoată din gestiune, situație care ar costa statul mult mai mult pentru că aceste creanțe devin deductibile integral sau parțial la calculul impozitului.
Efectul fiscal al TVA pentru creanțele neîncasate: România este printre puținele țări din UE care nu permit ajustarea TVA pentru creanțele neîncasate de la persoane fizice. Conform jurisprudenței europene (deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE): DiMaura C-246/16, Unicredit Leasing C-242/18, SCT C-146/19), un stat membru trebuie să permită reducerea bazei de impozitare în scopuri de TVA și, anume, recuperarea TVA achitată deja la bugetul de stat, deși nu a fost încasată de la client, dacă persoana impozabilă poate demonstra că creanța pe care o deține față de debitorul său prezintă un caracter definitiv nerecuperabil. Așadar, neîncasarea în sine nu poate determina limitarea posibilității de reducere a TVA aferentă acestor creanțe, ci caracterul nerecuperabil, al cărui corolar constă în faptul că administrația fiscală nu poate încasa cu titlu de TVA un cuantum mai mare decât cel pe care l‑a colectat contribuabilul.
Prin raportare la aceste decizii CJUE, actuala limitare din Codul Fiscal românesc depășește limitele facultății de derogare conferite de Directiva de TVA pentru aceste situații, fiind necesară revizuirea și modificarea legislației naționale în consecință.
Concluzionând, eliminarea plafonului de deductibilitate de 30% la vânzarea creanțelor împreună cu menținerea unui cadru legislativ predictibil ar debloca piața cesiunilor de creanțe și ar asigura mobilizarea de capital necesar pentru a păstra, în următorii ani, rata de credite neperformante din sistemul financiar-bancar la un nivel sustenabil. Eliminarea acestui plafon dă posibilitatea recuperării unei părți a acestor pierderi prin cesiunea respectivelor debite către entități specializate în recuperarea creanțelor, fără a înregistra costuri fiscale suplimentare.
De asemenea, alinierea prevederilor legislației naționale de TVA la jurisprudența CJEU privind posibilitatea de ajustare a TVA pentru creanțele neîncasate reprezintă o soluție oportună în contextul actual pentru asigurarea necesarului resurselor de finanțare.
Cu atât mai puțin, având în vedere cele de mai sus, ar fi oportună adoptarea de către Parlament a altor propuneri legislative contrare deblocării pieței, așa cum este proiectul de Lege privind protecţia consumatorilor faţă de cesiunile speculative de creanţe care, în varianta propusă de inițiator, ar însemna în fapt oprirea activității de cesiune creanțe.
