Poetul, prozatorul, publicistul şi animatorul cultural Mihai Constantin Alexandru, absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, în trecut director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte, a lansat recent, la Editura Bibliotheca, din Târgovişte, în colecţia ”Proză contemporană”, volumul ”Vreau să fiu preşedinte – Pilule antistres”.
Încă de la început, autorul schiţează cadrul în care doreşte să-l introducă pe cititor, unul satiric-umoristic, alegându-şi ca repere mari nume ale comediei universale: Charles Chaplin, Stan şi Bran (Stan Laurel şi Oliver Hardy), Louis de Funès, Bourvil, Fernandel, Alberto Sordi, Jackie Chan, iar din repertoriul românesc Grigore Vasiliu-Birlic, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Vasile Murariu şi Nae Lăzărescu.
Pe fundalul unei lumi tot mai tensionate, în care stresul a ajuns să facă parte din viaţa cotidiană, este recomandabil să uităm un pic de realitatea care ne înconjoară – sau, mai bine zis, să învăţăm să o privim şi în alt fel: cu umor, descreţindu-ne frunţile, aceasta neexcluzând privirea lucidă aruncată asupra fenomenelor observate.
O astfel de privire ironică îndreaptă autorul şi asupra culiselor celebrului Festival Naţional ”Crizantema de Aur”, înfierând, pe rând, obtuzitatea unui şef de judeţ, dedesubturile unei preselecţii, culisele unei expoziţii de pictură organizate la Festival, ca şi relatarea unei întâmplări foarte amuzante de la ediţia a XVII-a a Festivalului, al cărei protagonist a fost, alături de alte povestiri hazlii.
Cu un umor bine dozat, atât cât efectul comic-satiric să îşi facă efectul, dar să nu alunece în extreme nedorite, Mihai Constantin Alexandru îşi poartă cititorul într-un trecut nu foarte îndepărtat, în care aveau loc fel de fel de întâmplări care astăzi ne par incredibile.
Suntem convinşi că un punct de atracţie pentru cititori va fi rememorarea unei legende a cântecului românesc, Gică Petrescu, prin mijlocirea unor evenimente amuzante.
Alte nume cunoscute care pot fi întâlnite în volum: interpretul George Hazgan, compozitorul Dan Stoian, actorul şi prezentatorul Silviu Stănculescu, Ion Vasiliu, Toma Spătaru, actorul Puiu Călinescu şi alţii.
De altfel, textele domniei sale, în majoritate, au iz de petrecere, de romanţă, au parfum de epocă, introducându-te într-o atmosferă plăcută, caldă, cu un numitor comun: umorul.
Unul dintre citatele care m-au amuzat cel mai mult, deşi introdus tangenţial în text, a fost o butadă a poetului şi dramaturgului Marin Sorescu: ”Tovarăşi! Să facem o şedinţă în care să desfiinţăm toate şedinţele!”.
Mihai Constantin Alexandru are un talent de povestitor autentic, făcându-te să participi la ”scenetele” sau ”episoadele” evocate, imaginându-ţi cu uşurinţă cadrul, personajele, replicile, de parcă ai fi fost acolo.
În mod sigur episoadele povestite de domnia sa îi vor interesa pe toţi cei dornici să afle întâmplări şi să participe la rememorări ale unor nume celebre ale culturii şi divertismentului româneşti, având, pe deasupra, darul de a binedispune.
De la felurite întâmplări ale unor cunoştinţe până la altele ce au avut loc cu ocazia festivalurilor şi cenaclurilor, de la relatări până la poezii precum ”Lingurarul, Măturarul”, ”pastilele” dlui Mihai Constantin Alexandru sunt scrise într-un stil simplu, direct, care va cuceri inimile cititorilor de toate vârstele, indiferent dacă sunt amatori de romanţe, de festivaluri, de emisiuni sau de politică.
Remarcabile sunt întâmplările de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte, reunite sub titlul ”D’ale culturii dâmboviţene”.
De asemenea, absolut memorabilă întâmplarea în care secretara cu propaganda CJPCR anunţă că îi aveau ca invitaţi pe… Liviu Rebreanu şi Mihail Sadoveanu, ambii, desigur, trecuţi în nefiinţă la data aceea, în loc de Vasile Rebreanu şi Marin Sadoveanu!
Doresc să reproduc aici însemnarea numită ”Culmea slugărniciei”, care, mai mult ca sigur, nu e depăşită nici azi: ”Să scrii cuvântul şefului pentru întâlnirea cu activul de partid şi să iei notiţe la şedinţă”.
Însă tableta privind vânzarea de cărţi, odinioară înfloritoare, nu este câtuşi de puţin umoristică, ci îţi lasă un gust amar şi îţi induce o stare de tristeţe.
Ton grav şi semnal de alarmă care apar şi în finalul cărţii, unde autorul dă câteva exemple de ”barbarisme” intrate recent în vocabularul limbii române (ex.: ”ce parfum criminal ai”), dar, mai mult decât atât, e vorba de frivolitate şi atitudine superficială, de ultima carte citită, care în multe cazuri e ”Harry Potter”, de toate aceste fenomene care ne trag cu decenii înapoi în loc să ne propulseze înainte.
Sfârşitul care se scrie ”The End” şi se pronunţă ”Brrr Exit” e pe măsură…
