Planurile-cadru pentru învățământul preuniversitar se schimbă iar. Precedenta schimbare abia fusese cu câțiva ani înainte, în 2016, e drept, numai la gimnaziu. Acum se preconizează o schimbare de sus până jos. Ministerul Educației și Cercetării a stabilit comisia care va elabora noile planuri-cadru (cu subcomisii) și comisia de validare. Planurile-cadru arată ce materii vor învăța elevii și cât din fiecare, pe clase, nu ce și cum anume vor învăța la fiecare materie; acestea le vor stabili programele de învățământ. Deasupra tuturor, va sta Legea educației naționale. Ideea schimbării ei deocamdată a fost lăsată de-o parte.
La ce materii vor învăța elevii, în ce raporturi între ele și pe ce bază legală, adică spre ce domenii ale cunoașterii vor fi îndrumați, constituie temă esențială în perspectiva de dezvoltare a țării. De aici decurg interesul care ar trebui să fie larg și preocuparea care ar trebui să fie de substanță la nivel economic și social. În mod echivalent, este normal să se manifeste abordarea profesionistă. Ce se poate deduce în actualul moment incipient este că abordarea se face sub presiunea timpului și a unor reglementări fragmentare. Elaborarea unei legi noi a educației a apărut ca inoportună într-un an electoral, așa că în continuare funcționează modificarea frecventă și pe bucățele a Legii nr.1/2011.
O modificare făcută în acest fel, prin Legea nr. 221/2019 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, a inclus și schimbarea unui paragraf dintr-un articol, încât actuala prevedere a devenit aceea că „numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este în medie de 20 de ore pe săptămână la învăţământul primar, în medie de 25 de ore pe săptămână la învăţământul gimnazial şi în medie de 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal”.
Modificarea a fost primită cu bucurie generală, pentru că generală este și nemulțumirea față de orarul încărcat al elevilor, ghiozdanul greu etc. Nici nu a mai fost luat în seamă că încărcătura programului și greutatea ghiozdanului au și alte cauze decât planurile-cadru cu prea multe ore. Tot din entuziasm, modificarea cu specificarea „în medie” a fost absolutizată fără să fie de fapt normă.
Cum legea modificată trebuie și aplicată, a venit constatarea că de modificat sunt și planurile-cadru. Așa a apărut presiunea timpului, pentru că momentul intrării în vigoare a modificării este anul școlar 2020-2021. A început cursa unei schimbări din mers (la gimnaziu abia se făcuse, la liceu începuse) prin măsurarea a ceva după ce fusese tăiat (numărul de ore în ansamblu).
Au apărut îngrijorările de ordin socio-economic ale profesorilor, legate de dispariția unor discipline de învățământ și ore de predare. Exprimări ale ministrului educației și cercetării au fost speculate în sensul că întâi a zis „nu e vorba de tăiat ore, ci de tăiat discipline” și a doua zi a spus că „nu trebuie neapărat să renunțăm la anumite discipline”, considerându-se că s-a contrazis, a retractat, când în realitate nu a zis altceva, ci a nuanțat ce spusese anterior.
Cu această precipitare de elemente premergătoare, a început construcția unor noi planuri de învățământ. De observat de data aceasta, ca lucru înțelept, că e o construcție de făcut unitar, concomitent la toate nivelurile învățământului preuniversitar, dar de aplicat localizat, în școli folosite experimental pentru așa ceva.
Pentru moment, există doar cadrul reglementat: Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3.261 din 14 februarie 2020 privind aprobarea componenței Comisiei de elaborare și a Comisiei de validare a planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional.
Ordinul cuprinde inclusiv o precizare aparent de rutină, că „membrii Comisiei de validare a planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional contribuie, conform domeniilor de competență, la verificarea și validarea planurilor-cadru elaborate de comisia prevăzută la art. 1”, semnificația fiind că fiecare component să intervină strict atât cât se pricepe (dacă se pricepe), în condițiile în care în comisie există participare și la nivel de organizații neguvernamentale, de părinți, instituțional internațional, de consiliere ministerială (dar nu ministrul!).
Reticența exprimată față de obiectivitatea și rezistența unei legi a educației adoptate în an electoral se vede că nu are echivalent în ceea ce privește planurile-cadru, așa cum nu se înregistrează nici vreo tresărire că modificarea arhitecturii curriculare începe într-un moment de interimat guvernamental.
