Pauzele nu sunt, de fapt, despre timp, sunt despre felul în care te întorci la tine, chiar și pentru câteva minute, fără să simți că trebuie să dispari din propria ta viață ca să-ți iei un moment de relaxare.
În ritmul de acum, dispozitivul de tutun încălzit Ploom AURA schimbă această dinamică tocmai pentru că schimbă natura pauzei. Vorbim despre tutun încălzit, nu ars, adică despre o experiență construită să păstreze gustul tutunului, dar să elimine acele detalii care făceau pauza grea: fumul, scrumul, mirosul persistent, urmele care se lipesc de haine, de păr, de spațiu. Când dispar aceste mici sau mari urme, pauza începe să se simtă mai discretă, mai ușor de integrat, mai puțin încărcată de explicații. Și, poate cel mai important, începe să se simtă ca un moment real, nu ca o întrerupere.
Pauza devine o adevărată experiență
Într-un fel, Ploom AURA nu îți oferă doar un device de tutun incalzit, ci îți oferă o altă relație cu pauza ta, una în care rămâi puțin mai așezat, mai prezent, mai în control.
Sunt gesturi care, deși mici, îți schimbă ziua prin felul în care se apar, iar pauza e unul dintre aceste gesturi. Când e complicată, devine o povară, când e simplă, devine un sprijin, iar dispozitivul Ploom AURA își construiește valoarea exact prin simplificarea pauzei, fără să-i ia din sensul sau.
Încălzirea tutunului fără ardere înseamnă, în primul rând, o experiență smokeless, în care nu mai ai parte de fum, scrum, reziduuri ori miros persistent. Iar aceasta nu e doar o diferență tehnică, ci o diferență de atmosferă, de mood, de ritm.
Țigara electronică încălzește un lichid și produce un aerosol vizibil, adesea cu arome puternice, care pot umple spațiul și pot face pauza mai evidentă decât ai vrea, mai greu de păstrat discretă în birou, pe terasă sau în grup. Ploom AURA schimbă modul în care simți pauzele pentru că le face mai ușoare, mai curate, mai personale.
Într-o zi obișnuită, în care treci prin diferite spații, în care te vezi cu oameni, în care lucrezi, te deplasezi, intri și ieși din diferite spații, faptul că pauza nu lasă urme devine o formă de libertate. Nu mai simți că trebuie să-ți alegi momentul în funcție de loc, nu mai simți că trebuie să te justifici, nu mai simți că pauza ta devine, inevitabil, și pauza celorlalți. E o schimbare subtilă, dar profundă, prin care poți să rămâi în conversație, să rămâi în vibe, fără să te rupi complet de ce se întâmplă în jur. În loc să dispari câteva minute și să te întorci cu senzația că ai pierdut firul conversației, rămâi acolo, doar cu un spațiu personal pe care ți-l oferi discret.
Și mai e ceva, Ploom AURA îți oferă sesiuni de până la cinci minute, cu pufuri nelimitate, ceea ce schimbă felul în care trăiești momentul. Nu ești împins să te grăbești, nu simți presiune, ci ai suficient timp cât să te așezi, să respiri, să-ți schimbi starea, să simți că ai avut, cu adevărat, un moment.
În esență, Ploom AURA schimbă modul în care simți pauzele pentru că îți scoate din ele acea presiune de a găsi locul potrivit, de a te retrage, de a reveni ori de a gestiona urmele. În locul ei, îți lasă un moment atât de placut, discret, integrat.
Modul cum simți tutunul
Alături de dispozitivul tău Ploom AURA, gustul tutunului se simte mai aproape de esența lui, pentru că nu mai e împins în față de ardere, ci lăsat să se desfășoare calm, controlat, cu o claritate pe care rar o prinzi în fumatul clasic.
Rezervele dedicate Sobranie Sticks completează experiența cu un amestec care chiar se simte construit pentru tehnologia de încălzire, nu pentru ardere.
Tutunul Virginia aduce o dulceață discretă, aproape mătăsoasă, Burley oferă densitate și multă profunzime, iar Oriental ridică totul cu o notă mai sofisticată, ușor condimentată, care rămâne în fundal și face gustul mai interesant, mai matur. Ce e plăcut e că poți distinge aceste straturi mai ușor, fiindcă nu există note arse care să le acopere.
Fără fum și fără miros persistent, simțurile nu se încarcă, nu obosesc, nu apare acea greutate care îți rămâne în nas și pe haine. Rămâne doar gustul, mai curat, mai precis, mai ușor de controlat. Și tocmai de asta, diferențele dintre variantele Sobranie Sticks devin mai evidente, unele fiind mai dense și catifelate, altele mai light și aerisite, unele cu o prospețime care te trezește, altele atât de profunde.
Practic, alături de Ploom AURA ai parte de genul de pauză care se potrivește cu viața de acum, între două mesaje, înainte să intri într-un call, pe terasă, la un eveniment, în city break, în drum spre următorul plan. O pauză care nu te izolează, ci te ține prezent într-un gust de tutun perfect, robust si bogat, cu aceeași eleganță cu care îți alegi restul detaliilor.