Ionuț Țene
Peider Lansel a fost un poet elvețian care-și trăgea originile din populația retoromană și vorbea limba romanșă. Lui Peider Lansel îi este cunoscut meritul de a fi reînviat limba romanșă ca limbă literară. El a fost și primul traducator al baladei noastre „Miorița”, precum și autorul celebrului dicton „Nici italieni, nici germani, romanși vrem să rămânem!”, lozinca devenită apoi adevarat imn la populației romanși. (https://www.peiderlansel.ch/index.php?page=biografia). Peider Lansel s-a născut la 15 august 1863 la Pisa, ca fiu primul născut (din cinci fii și două fiice) al lui Andri Töna Lansel din Sent (1831-1900) și al Emilia Steiner din Lavin (1837-1901). Andri Lansel a fondat o filială a afacerii de familie în Florența, în Pisa. Magazinul din Pisa se numea Enrico Lansel & Co. Peider Lansel provenea dintr-o familie bogată de emigranți. A crescut la Pisa până la vârsta de nouă ani și, ca majoritatea emigranților, își petrecea verile în frumosul ținut alpin elvețian: Engiadina (Engadin, limba germ.). Lansel a urmat școala din Sent și școala cantonală din Chur. Formarea a fost completată cu frecventarea școlii de afaceri Frauenfeld și o ședere de un an la Rolle, în Elveția francofonă. În jurul anului 1879, la vârsta de 16 ani, s-a alăturat afacerilor familiilor Könz și Lansel din Arezzo și Livorno ca ucenic, care făcea comerț cu mirodenii, cofetărie și mărfuri coloniale în Arezzo și conducea o fabrică de produse farmaceutice în Livorno. Când tatăl său s-a retras din afaceri și s-a întors în Elveția, Peider Lansel a preluat afacerea tatălui său din Pisa la doar douăzeci și unu și a condus-o cu mare succes, devenind un prosper om de afaceri. După câțiva ani însă, a lăsat mai mult sau mai puțin afacerea fraților săi Andri și Emil. A început să-l pasioneze cultura retoromană. De asemenea, a suferit datorită unei dragoste neîmpărtășite și nefericită pentru sora unui bun prieten.
În 1893 s-a căsătorit cu Emma Curdin (Corradini) din Sent. Au avut împreună patru copii la Pisa (prima născută Erica a murit la vârsta de un an, urmată de Erica, Bignia și Andri Albert). În 1906, la vârsta de 43 de ani, Lansel s-a întors definitiv în Elveția cu familia, mai întâi la Sent și apoi pentru a-și continua educația copiilor la Geneva. Lansel a petrecut încă multe luni în Engiadina și pe drumuri. Din acest moment s-a dedicat aproape exclusiv studiului culturii romanice și operei sale de poet. Cu scrierile sale a luptat pentru o renaștere a romanșului. Devine poetul național al populației romanși. Eseurile sale lingvistice care apără romanșa împotriva scrierilor iredentiste din Italia, care au degradat romanșul la un dialect lombard și au cerut încorporarea zonelor romanșului pe teritoriul național italian, au primit o mare importanță și atenție. Lansel și-a publicat lucrările în ediții bibliofile, a editat lucrările lui Giovannes Mathis și Gian Fadri Caderas și a editat diverse antologii de poezie. El a subvenționat parțial aceste ediții și a ajutat și alte ediții, de exemplu gramatica și dicționarul de Antoine Vellemann. În 1911 a fondat Chalender Ladin, un almanah anual, împreună cu pastorul Otto Gaudenz, și a rămas multă vreme un colaborator activ și susținător al acestui organ oficial al Uniun dals Grischs, care poartă și astăzi motto-ul său pe coperta: „ Mătușă Rumantschs, fii rumantsch! Printre romani numai romanși!». În timp a strâns o colecție importantă de manuscrise și cărți romanice vechi (numerose duplicate și o colecție unică de ziare din Engadina de Jos din secolul al XIX-lea ars în incendiul satului Sent în 1921). La expoziția de stat din 1914 de la Berna, a expus într-o vitrină diverse documente și obiecte din colecția personală.
Peider Lansel a fost și un pasionat colecționar de cântece populare romanice. Folosind un fonograf Edison importat din America, a înregistrat peste trei sute de cântece populare între 1912 și 1915 în Engiadina, Munstertal și Bergün. A fost și un pionier al fotografiei în Engadine și a încurajat fotografi celebri precum Rudolf Zinggeler să surprindă viața și obiceiurile din Engadina în fotografii. A inițiat asociația pentru reintroducerea vechiului costum engiadinean ca îmbrăcăminte de sărbătoare, a cercetat istoria și arhitectura caselor engiadinei și a adunat piese de mobilier valoroase și rare. El însuși spune că cea mai unică piesă din colecția sa este o ruină de biserică de pe dealul din spatele casei sale, care întâmplător îi poartă numele (San Peider în Sent). După incendiul satului din 1921, Lansel a promovat și a subvenționat reconstrucția caselor arse în conformitate cu standardele de securitate națională. Vila sa de pe Rue Toepffer din Geneva a fost un loc de întâlnire pentru numeroși studenți, tineri scriitori și intelectuali consacrați precum Otto Barblan și Henri de Ziégler. În 1926, la vârsta de șaizeci și trei de ani, Lansel a fost forțat datorită unei tragedii familiale să se întoarcă la afaceri în Italia după moartea cumnatului său Oscar Corradini și a fiului său, Andri Albert, în vârstă de douăzeci și șase de ani. S-a stabilit la Livorno cu soția și fiica văduvă Erica. Din 1927 până în 1934 a fost consul elvețian la Livorno într-o perioadă foarte tulbure din punct de vedere politic. În 1934 s-a întors definitiv în Elveția. Cu un an înainte, Universitatea din Zurich i-a acordat un doctor honoris causa la cea de-a șaptezeci de ani de naștere pentru marile sale contribuții lingvistice și de istorie literară. La cea de-a optzeci de ani, el a fost primul romanși care a primit Marele Premiu al Fundației Schiller. Câteva luni mai târziu, Lansel a murit pe 8 decembrie 1943. (ibidem). Pentru romanși, Peider Lansel a fost patriarhul culturii naționale. Fizic și moral se aseamănă cu marele istoric român Nicolae Iorga.
În calitate de poet, eseist și activist lingvistic, Peider Lansel și-a petrecut aproape întreaga viață dedicat păstrării și recunoașterii romanșului. În anul 1966, cu ediția lui Andri Peer a opera lirică a lui Peider Lansel este acum completă: al doilea volum completează ediția operelor complete ale acestui poet original. În calitate de editor al poeziei lui Lansel, Peer s-a ocupat intens și de opera sa în limba romanși. Influența copleșitoare a lui Lansel și-a pus amprenta asupra operei și lucrării sale. Andri Peer s-a dedicat, printre altele, în detaliu vieții și operei lui Peider Lansel și și-a publicat și lucrarea lirică. Andri Peer s-a născut în 1921 în Engiadina de Jos, Elveția. A urmat colegiul de profesori din Chur și a studiat limbile și literatura romanică la Zurich și Paris. Și- a luat doctoratul cu teza de doctorat ”The Terminology of the Farmhouse in Romanesque Bünden”. Din 1952 a lucrat ca profesor de franceză și italiană la Școala Cantonală Winterthur. A devenit lector în limba și literatura romanșă la Universitatea din Zurich și a fost membru al consiliului de administrație al asociațiilor scriitorilor romanși și elvețieni și președinte al PEN Clubului din Elveția italiană și romanșă. Peer a publicat numeroase articole despre literatura contemporană în limba romană, italiană și franceză pentru diverse ziare și reviste, în special în Elveția germanofonă. Andri Peer a debutat în 1943, iar în 1945 a publicat prima sa poveste în limba germană, Amintiri ale unui braconnier, în revista Schweizer Spiegel. în 1946 a tipărit prima colecție de poezii ”La trais-cha dal temp” și în 1947 primele trei povestiri din Romanș în seria ”Chasa paterna”. Până în 1985, Peer a scris poezii exclusiv în romanșă, o selecție din care a tradus-o în germană, italiană și franceză, în colaborare cu poeți din alte limbi, printre care Herbert Meier, Giorgio Orelli și André Imer . A publicat, de asemenea , povestiri și piese radiofonice individuale în limba germană. Peer a scris, de asemenea, articole pentru radio și televiziune și și-a prezentat lucrările în diverse turnee de prelegeri în țară și în străinătate. Andri Peer a murit în Winterthur în 1985.
Să redăm o poezie de Peider Lansel în limba romanși, pentru a înțelege semnificațiile limbajului liric. O puteți înțelege netradusă în limba română?
Fidelta (1939)
Be scha’l poet rest’a sai svess fidel,
po l’emoziun sflurir in poesia
ed as transmetter cun la simpatia,
uond’invisibla, d’ün uman a tschel.
Ed amo sto vantüra cumpagnar
seis vers a lur destin, malsgür davaira.
Il cour ingio quels vegnan a’s posar
nu das-ch’esser da marmel, ni da tschaira,
mo cour vivaint e ferm, cour chi pustüt
seis ideal sco poppa d’ögl perchüra
e poesia tegn’in salv sco früt
chi pür lönch davo clet plan sieu madüra.
Dacă citești ca român cultivat, cu răbdare și bunăvoință, fiind foarte atent la ortografie, și mai ști ceva franceză și latină, poți traduce în mare parte mesajul poetului Peider Lansel transmis din poemul ”Fidelitate”.
Andrei Peer a caracterizat viața lui Lansel astfel: „Peider Lansel și-a dedicat o mare parte din forța și talentul romanșului ca inovator al poeziei, ca un colecționar prudent de cântece populare, cărți vechi și manuscrise, ca interpret al spiritului romanș așa cum s-a dezvoltat de-a lungul secolelor, ca promotor. al recunoașterii și reprezentării noastre culturale alături de celelalte limbi naționale, ca apărător în cuvânt și conde al bunurilor noastre autentice, ca purtător de cuvânt al poeților romani vii și morți în antologiile și edițiile sale, ca consilier și proclamator și în străinătate. Era acea figură remarcabilă a unui apostol, un apostol zelos și realist în același timp, un om care a fost unul dintre cei mai importanți oameni din Rumanschia.” (Peer, Andrei: Ouvras da Peider Lansel, 1966:337). Un scriitor clujean, Adrian Marino, care a trecut prin închisorile comuniste a intrat în contact cu cultura retoromană la sfâșitul anilor `60. Contactul nu pare întâmplător și doar de o factură culturală elevețiană, ci și o incursiune în cultura unei populații cu origini latinii înrudite, cu românii prin origini ancestrale și romane: romanșii. După 1964, când intervenise în țară o oarecare „destindere”, Adrian Marino își amintește că un capitol esențial al existenței sale a fost experiența călătoriilor în străinătate. Trebuie precizat că pentru el orice plecare constituia o formă de „evadare”, „eliberare”. Străinătatea este o stare de așteptare, proiecția unor reverii, planuri, proiecte și speranțe. Așa cum însuși Adrian Marino declara, după închisoare și deportare, plecările în Occident reprezentau singura formă de evadare dintr-un peisaj cultural sinistru. Pentru aceasta, o serie de factori îl favorizau: fusese „reabilitat” în 1968, obținuse premiul Academiei Române și al Uniunii Scriitorilor, publicase și avea o importantă activitate în presa literară. Adrian Marino se simte român și în același timp european, solidar cu istoria, cultura și destinul patriei sale: Ca român, am convingerea și intuiția că literatura și cultura țării noastre exprimă o parte din Europa, după cum Europa se exprimă, la rândul său, în parte, prin România. Conștiința „europeană” a culturii române este veche și ea datează încă din perioada primelor contacte umaniste (Emilia Andreea Motoranu, Conferință: Adrian Marino, un spirit solitar între conștiința națională și cultura occidentală). Interesant că la cumpăna anilor `60 ;i `70, Adrian Marino vizitează țara cantoanelor și îl cunoaște pe poetul Andri Peer, care scria în limba romanșă frumoase poezii și povestiri din viața acestor locuitori. Din partea acestui viguros poet elevețian Andri Peer, care scria în limba romanși, criticul literar clujean Andrei Marino a primit cadou o excelentă antologie din opera lirică și din traducerile lui Paider Lansel, intitulată ”Ouvras da Peider Lansel. Tom 1: Poesias originalas e versiuns poeticas” Editura Samedan, Uniun dals Grischs e da la lia Rumantscha, 1966. Tomul 2 vedea lumina tiparului abia în 2012 după mulți ani de la moartea autorului Andri Peer. Această primă antologie din opera lirică a lui Paider Lansel îngrijită de poetul Andri Peer a fost dăruită lui Adrian Marino când a vizitat Elveția și regiunea locuită de rumanși din sud-estul țării cantoanelor. Cartea i-a fost dăruită de poetul Andri Peer lui Adrian Marino, cu un sugestiv autograf scris în limba romanși, în care îl omagia pe cărturarul român ca prieten cu ocazia vizitei sale la clasa sa din localitatea Winterthur, al șaselea oraș din Eveția, care face parte din cantonul Zurich. Autograful era semnat cu data de 3 octombrie 1970. Cartea lui Andri Peer, cu autograf se găsește în colecția Adrian Marino, de la Biblioteca Unviersitară ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Este o mărturie despre conexiuni culturale româno-romanși, dintre România și Elveția în plin regim comunist. E paradoxul zilelor noastre. Azi, deși frontierele sunt deschise, dar cercetarea interferențelor istorico-culturale și lingvistice dintre romanși și români sunt înghețate.
