În cel mai recent număr (septembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Ion Popescu-Brădiceni propune un foarte interesant și argumentat editorial, în care atinge atât subiectul sensibil al culturii (și pseudoculturii) contemporane, cât și pe acela, încă și mai delicat, al politicii (și simulacrului de politică, n.n.) care se practică în prezent.
Opinând, firesc: ”Combinația dintre afacere și literatură, dintre poșorul de bani și poezie nu reprezintă întotdeauna și efigia valorii certe, sigure, consacrate, stabile a unei apariții editoriale”, semnatarul articolului pledează pentru valoarea reală în literatură, pentru trăiri autentice exprimate în scris, înfierând ceea ce am putea numi o veritabilă impostură în domeniu: ”Nu subscriu compunerilor sentimentale de joasă speță, lacrimogene; agreez, dimpotrivă, autenticul, știința extazului, profunzimea poeticității ireductibile, dense, ancorate în simboluri „originare”, în „toposuri” primordiale, în teme fundamentale”.
Semnatarul articolului mai arată, sub titlul ”Cultura adevărată se cucerește”: ”Cultura înseamnă transformarea ideilor în sentimente, retrăite intens în textul literar. Ea descinde dintr-un climat intelectual superior spiritual și evident politeist”, pentru a se opri apoi asupra subiectului politic.
Aici I.P.B. relevă derapajul contemporan, în care România glisează spre asmuțirea împotriva societății deschise, ”înclinând spre izolaționism și spre dezastru prin corupție, spre trăirea robotizată, spre militarizare și războiul civil, spre genocidul absurd, spre regimuri totalitariste ori spre falsul egalitarism”.
”Casta politică”, mai notează autorul, este ”doritoare, vai, de „servilism orb”, ci nu de-o critică reformatoare, asiguratoare a ieșirii din marasmul ca și inevitabil”.
Sub deja consacratul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț propune o nouă poezie de factură meditativ-filosofică, axată pe procesul de căutare în care se lansează omul doritor de cunoaștere, pe parcursul existenței terestre. ”În mersul nostru/spre împlinirea/destinului/trăim și ne definim/prin căutări/căutăm un drum/drumul care să fie/numai al nostru/un drum care să ne ducă/pe culmi înalte”. ”Ne căutăm o formă/ne căutăm punctul/din care începem/brăzdăm cerul/și-l însămânțăm cu vise”.
Această căutare perpetuă poate fi și o capcană, fiindcă există liber-arbitru, însă și predestinare, iar locul omului în univers este bine determinat și nu ne putem depăși limitele speciei.
Autoarea relevă că sensul ultim al existenței este (re)integrarea cosmică, desigur, după parcurgerea unor cicluri evolutive: ”omul nu face altceva/în toată această/traiectorie/a lui prin lume/decât să-și caute/în final o moarte/o moarte ce nu înseamnă neapărat eșec/ci mai degrabă o eliberare/o descătușare de sine”.
O poezie extrem de profundă, care merge la esențe, ne oferă Marin Rada. Trăirile lăuntrice ale poetului, de mare intensitate, generează întrebări despre existență, despre devenire, despre univers: ”Tot ce scriu va rămâne/îngropat în uitare,/nici nu știu/ce-au vorbit pietrele/în noaptea aceea,/totul e hazard, e mister,/e mirare…” (Hazard). Nu ne este hărăzit să percepem care este adevărul absolut pe parcursul existenței terestre – în fond, efemeră -, dar suntem atrași de acest miraj precum fluturele de lumina lămpii: ”Niciodată nu vei afla/adevărul întreg,/cuvântul acesta/nici nu există,/el a fost inventat/din prea multă sete de alb” (Sete de alb). O poezie melancolică, aparte, cu substrat filosofic și religios, este cea intitulată ”Nopțile albe”, din care reproducem un fragment: ”Uneori simt cum mă apasă/coroana cu ghimpi de pe frunte,/cum se întunecă o icoană,/la chip./Simt cum mă apasă/o mână, pe umăr,/și nu pot nici să râd/nici să plâng, nici să țip…”.
”China, epopeea unui ghid rătăcitor” este titlul sub care Lucian Ciuchiță propune cititorului câteva frumoase impresii de călătorie, într-un periplu deopotrivă sentimental și inițiatic: ”Pe Yangtze liniștit, prin ceața dimineților ce par pictate de un maestru al subtilității, mi-am redescoperit pașii. Două săptămâni m-au purtat prin inima Chinei – nu ca turist, ci ca ghid, martor și, mai ales, ca rătăcitor care alege să trăiască lumea vie”.
De la contemplarea frumuseții fluviului Yangtze până la măreția Beijingului și a Marelui Zid Chinezesc, totul își lasă o amprentă unică asupra călătorului, care mărturisește: ”China nu este o simplă destinație, ci un șoc al simțurilor”.
Pentru ca, în final, semnatarul acestor impresii să se întrebe retoric: ”Și totuși, dincolo de amintiri și decoruri, întrebarea rămâne: tu, cel care citești aceste rânduri, nu te-ai săturat să fii prizonierul ecranului și al rutinei care îți tocește zilele?”.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale artistului grafic Tudor Banuș, căruia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Nicolae Mareș, Mihai Caba, Aigul Kemelbaeva, Ștefan Dumitrescu, Radu Șerban, Carmen Manea, Marin I. Arcuș, Mădălina Virginia Antonescu, Const. Miu, Mariana Zavati Gardner, Lucia Cosmina Vlad, Nicolae Dima, Camelia Suruianu, Al. Florin Țene, Iosefina Schirger, Stoica Lascu, Constantin Șișiroiu, Ioan Gâf-Deac, Vasilica Grigoraș, Liviu Apetroaie, Petru Ababii, Constantin E. Ungureanu, Ioan Voicu, Christian W. Schenk, Maikel Y. Leyva Vasquez, Florentin Smarandache.
