Vineri seară, pe Arena Națională, s-a disputat un meci de mare importanță în Grupa a doua din UEFA Nations League – Liga C, între reprezentativele naționale ale României și Kosovo. România, sub bagheta lui Mircea Lucescu, numit după ce fostul selecționer Edi Iordănescu a decis să nu-și prelungească contractul, avea 4 victorii din tot atâtea partide – și, deci, 12 puncte – și ocupa prima poziție în clasament, iar Kosovo se situa pe poziția a doua, cu 9 puncte (singura înfrângere fiind tot în fața României, pe teren propriu). Locul 1 asigură promovarea în Liga B și un culoar favorabil la tragerea la sorți pentru Mondiale.
Așteptările de la acest veritabil derby pentru prima poziție erau mari. M-am temut că Kosovo, având în componență jucători de certă valoare precum Rexhbecaj, Berisha, Zhegrova, Muriqi, Rrahmani ș.a., va da totul pe teren pentru a forța victoria și a-și lua revanșa- și așa a fost. Mai greu de prevăzut a fost lipsa de inspirație a ”tricolorilor”, care au greșit destule pase și nu și-au creat ocazii reale de a înscrie.
Zhegrova – pericolul nr. 1, Niță – de netrecut
Deși raportul posesiei a fost unul echilibrat, la un moment dat fiind de 51%-49% în favoarea oaspeților, iar la final 53%-49%, impresia spectatorului era că suntem dominați de kosovari. Acest lucru reiese mai vizibil din statistica șuturilor pe poartă (7-0) și a ocaziilor de gol (17-4), favorabile elevilor lui Franco Foda.
Jucătorul care ne-a pus cele mai multe probleme pe tot parcursul partidei a fost Edon Zhegrova, echipierul lui Lille, iar pe la jumătatea primei reprize a avut loc o fază de-a dreptul antologică, în care acesta, scăpat singur în careu, a șutat de trei ori la poartă, fiind foarte aproape de a înscrie, dar intervențiile de excepție ale lui Radu Drăgușin (de două ori) și a portarului Niță au făcut ca tabela să rămână nemodificată.
Deși dominați, tricolorii au găsit totuși resurse de a ataca atunci când au putut, iar Stanciu (care din păcate s-a accidentat în prima repriză și a trebuit schimbat) și-a adus, parcă, aminte, de golul magnific din partida cu Ucraina de la Euro și, după ce mingea a ricoșat la el la o fază de atac a echipei noastre, a trimis un ”trasor”, mingea lovind bara transversală la o fază la care Muric era simplu spectator.
”Tricolorii” își pot atinge obiectivul cu un plus de atenție în meciurile următoare
Ce ar fi de spus, în câteva cuvinte? A fost o partidă cu o desfășurare, după cum spuneam, total neașteptată. Dennis Man, unul dintre cei mai valoroși componenți ai naționalei României, a prins o zi mai slabă, iar Andrei Rațiu, dimpotrivă, una fastă (după o apreciere subiectivă, unul dintre cei mai buni jucători ai noștri, alături de portarul Niță și de Radu Drăgușin).
Nu ne-au ieșit tocmai pasele și posesia dorite de Lucescu, iar pressing-ul a fost unul sporadic și mai degrabă timid.
Cu toate acestea, rezultatul de egalitate spre care se îndrepta partida (și care ne menținea pe primul loc în grupă, la trei puncte în fața Kosovo) ar fi fost echitabil, fiindcă, după cum aminteam, raportul ocaziilor de gol rarissime a fost de 1-1.
Dacă ”tricolorii” se regrupează și acordă un plus de atenție meciului următor (cu Cipru, tot ”acasă”, luni) își pot atinge obiectivul.
Jucătorii oaspeți au părăsit terenul, inexplicabil, în minutul 90+5
Când totul părea clar, în prelungirile partidei, a avut loc un incident neașteptat și greu de justificat obiectiv. Mai întâi a avut loc o altercație între Rrahmani și Alibec, apoi, la scurt timp, jucătorii oaspeți au părăsit in corpore terenul și au refuzat să mai revină, lăsând tribunele într-o așteptare penibilă și punând arbitrii într-o situație delicată.
Se pare că au invocat faptul că unii suporteri români (care, însă, conform comentariului în direct, ar fi fost și provocați de jucători din Kosovo) ar fi scandat pro Serbia. Alte surse menționează și acuzarea unor scandări rasiste.
Spectatorii de pe Arena Națională s-au situat însă aproape permanent în limitele sportivității, încurajând echipa României, iar un eventual derapaj al unora dintre ei, minoritari, nu poate justifica din punct de vedere sportiv retragerea de pe teren, ca decizie unilaterală.
La prima vedere, pare mai degrabă un ”tertip” pentru a trimite meciul la ”masa verde”.
Arbitrul a fost astfel obligat să suspende meciul, iar o decizie finală asupra rezultatului va fi luată de Comisia de disciplină a forului continental.
Grea situatie pentru jucatori, spectatori si oficialii romani sa asiste la un meci oficial cu reprezentativa asa zisei republici Kosovo, provincie sarba care si-a proclamat unilateral independenta si nu a fost recunoscuta nici de Romania, nici de Consiliul de Securitate al ONU (organ care si-a asumat rolul de a recunoaste la nivel mondial noile state).
Anii trecuti politica oficiala a Romaniei in legatura cu teritoriile sarbe care nu sunt controlate de guvernul de la Belgrad era ca la astfel de meciuri sa nu se intoneze „imnul” oaspetilor – nu stiu daca s-a tinut cont si de aceasta data.
UEFA a permis o grava imixtiune a problemelor politice in fotbal prin permiterea participarii unei echipe a unui stat fantoma,
generand o disputa publica fara sens intre tarile care au recunoscut unilateral acest stat si comunitatea internationala (ONU) care nu l-a recunoscut.
P.S.
Cand vom juca Tiraspol cu „nationala” Transnistriei?