Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa (2858 de kilometri) după Volga; apele lui traversează zece ţări şi patru capitale (Viena; Bratislava; Budapesta; Belgrad), fiind cel mai internaţional fluviu din lume. Pentru România această mare arteră acvatică mai înseamnă: Porţile de Fier şi Cazane cu hidrocentralele care scot miraculos lumină din apă; imensul basorelief în piatră al Regelui Daciei, Decebal de pe malul stâng al Dunării, amintind de sculpturile de pe Muntele Rushmore din SUA; Ada Kaleh, insula dispărută din păcate pentru vecie; Podul construit de Apolodor din Damasc, Podurile de la Calafat – Vidin, Giurgiu – Ruse şi podul creat de Anghel Saligny de la Cernavodă; Canalul Dunăre – Marea Neagră; Delta Dunării, un paradis făurit şi binecuvântat de Dumnezeu.
Din nefericire, au apărut recent anumite evenimente care sunt legate de străvechiul fluviu european şi în legătură cu care partea română – prin ministerele transporturilor şi afacerilor externe – a fost total nepregătită; mă refer la acţiunile întreprinse de Ucraina pe Canalul Bâstroe, care ar putea afecta grav şi iremediabil acest colţ de Rai intrat în patrimoniul natural universal.
Marele fluviu european apare în multe opere poetice, exemplele ce urmează fiind semnificative: *Oricine tresare, cuprins de emoţie, când citeşte următoarele versuri ale poemului eminescian “Memento mori”: “Colo Dunărea bătrână, liberă-ndrăzneaţă, mare/C-un murmur rostogoleşte a ei valuri gânditoare/Ce, mişcându-se-adormite, merg în marea de amar;/Astfel miile de secoli cu vieţi, gândiri o mie,/Adormite şi bătrâne s-adâncesc învecinicie/Şi în urmă din izvoare timpi răcori şi clari răsar.” *În volumul “Poezii populare”, Vasile Alecsandri are următoarele versuri: “Dunăre, mamă vitează/De când lumea-mi stă de pază./Ea mă scaldă, mă-ntăreşte,/Ea mă-ncinge şi mă creşte./Sufle, treacă vântul rău,/Treacă peste capul meu!/Eu cu Dunărea sunt una,/Batem timpul şi furtuna.” *“Podul lui Traian” se numeşte poezia lui George Coşbuc din care am ales aceste stihuri: “Colo surele ruine/Către Dunăre privesc/Cum tot vine apa, vine/Martori vremilor trecute,/Cât sunt astăzi de tăcute,/Numai inimii-i vorbesc./Eu mă uit pe apa sură,/Încreţit-abia de vânt;/Apa lângă mal murmură./Trec şi vremile-nainte,/Trec şi-aducerile-aminte/Cum trec toate pe pământ.” *Din poezia “Luare-aminte” a lui Marin Sorescu am preluat următorul fragment: “Dunărea trece foarte corect/Pe sub toate podurile,/Semnalizând cu ochi de peşti/Care fac cu ochiul valurilor lumii,/Păsările zboară peste poduri/Cu obişnuita dezinvoltură.”.
În proza literară, există, de asemenea, unele creaţii de referinţă: *În aprilie 1933 apare la Bucureşti romanul lui Jean Bart (Eugeniu Botez), intitulat “Europolis” despre oraşul-port Sulina, având ca motto: “Acolo unde bătrânul Danubiu îşi pierde şi apa şi numele în Mare.” *Acelaşi Jean Bart scria în “Cartea Dunării. Introducere”: “Noi, acei care, prin vocaţie şi meserie, ne-am închinat viaţa – apei, suntem de copii legaţi de mama Dunăre. Noi avem misiunea de a îndeplini un apostolat pentru reînvierea şi răspândirea «Cultului Dunărei»,chiar când ni s-ar părea că glasul nostru se pierde ca predica în pustiu.” *Fănuş Neagu intra în memoria literaturii române prin romanele sale şi prin proza scurtă unde Dunărea era omniprezentă. Iată ce credea talentatul brăilean: “Mi se pare că Dunărea, fiind brâul Europei şi temelia noastră pe care ne sprijinim istoria, şi speranţa, şi aventura, Dunărea însumează atâtea poveşti, ea însăşi şi malurile ei copleşite ba de câmpie, ba de zăvoaie, ba de livezi dobrogene, încât se vor mai răscula multe generaţii pentru a cânta iubirea, frumuseţile naturii şi vijelia clocotitoare a acestei ape mângâiate de Zei.”.
Dincolo de universul beletristicii, Dunărea a fost prezentă în lucrările şi apariţiile publice ale unor importanţi gânditori români. *În octombrie 1906 ieşea de sub tipar cartea lui Dumitru Drăghicescu, intitulată “Din psihologia poporului român”. Citez câteva pasaje relevante: “În privinţa aşezării noastre geografice, factorul cel mai covârşitor al Ţărilor Române este această Dunăre care ne smulge din braţele Orientului trândav şi adormit şi ne leagă, ne alipeşte de Occidentul vioi şi sârguitor… Acest drum comercial al lumii va avea urmări incalculabile pentru dezvoltarea viitorului nostru economic şi social.” *Într-un alt context, în interviul acordat ziarului “Le Temps” la 29 iulie 1936, ilustrul diplomat Nicolae Titulescu pleda cu solide argumente în favoarea desfiinţării Comisiei Europene a Dunării de la Galaţi, care – prin funcţiile asumate – venea în contradicţie directă cu suveranitatea statului român: “România consideră necesară suprimarea acestei a doua comisii, căci ea constituie un anacronism de necrezut, un control al străinilor, inadmisibil pe teritoriul strămoşesc… România nu contestă caracterul internaţional al Dunării… S-ar putea examinasoluţia ca, de pildă, Comisia Dunării (cu sediul la Viena – n.n.) să-şi extindă competenţa până la Gurile fluviului.”.
Ţin foarte mult la însemnările despre acest fluviu din cartea mea “Gânduri printre cuvinte” (2016), redând câteva dintre ele: “Dunărea a dăruit Zeului Mărilor, Neptun un splendid trident albastru.”; “Dintre toate fluviile lumii, Dunărea ştie cel mai bine să danseze un vals.”; “Până să intre în Mare, Dunărea – o doamnă care ţine la eleganţa ei – îşi schimbă portul de nenumărate ori.”; “Deşi trece des prin Viena, Dunărea nu cunoaşte «Păstrăvul» lui Schubert.”; “Dunărea salută Marea cu braţele deschise.”; “Dunărea este profesoara noastră de Hidrologie, aflată mereu la curs.”; “Mă mir că – ascultând valsurile lui Strauss – Dunărea nu a decis să rămână la Viena.”; “După ce sărută Marea, Dunărea oferă lecţii de vals – valurilor acesteia.”; “Dintre toate fluviile Lumii, Dunărea ştie cel mai bine să danseze un vals.”; “Cât va trăi, Dunărea va avea pe conştiinţă dispariţia frumoasei Ada Kaleh.”; “Intrând în Marea Neagră, Dunărea îşi nuanţează culoarea în «bleumarin».”; “Dunărea are un rol capital pentru oraşe ca: Viena; Bratislava; Belgrad; Budapesta şi – dacă mai trăia Nea Nicu – ar fi avut şi pentru Bucureşti.”; “Ce repede au trecut Dunărea, de pe un mal pe celălalt, năravurile balcanice!”.
În arta sunetelor, creaţia compozitorului Johann Strauss-Fiul se asociază peren cu valsul “An der schönen blauen Donau”/Pe frumoasa Dunăre albastră, lansat în februarie 1867. Din surse publice am aflat un episod interesant pe care îl împărtăşesc acum cititorilor: cu prilejul prezenţei la un concert, atunci când strănepoata compozitorului austriac l-a rugat pe Johannes Brahms să îi ofere un autograf pe evantaiul ei, acesta a scris primele note ale valsului lui Strauss, adăugând următoarele cuvinte: “din păcate, nu de JohannesBrahms.”. Ca români ne mândrim cu celebrul vals purtând semnătura lui Iosif Ivanovici, “Valurile Dunării” a cărui partitură a fost publicată pentru prima dată în anul 1880. Această compoziţie a fost prezentată în 1889 la Expoziţia Universală de la Paris, iar în plan cinematografic ea a apărut în coloana sonoră a filmului românesc al regizorului Liviu Ciulei, realizat în 1959 şi intitulat chiar “Valurile Dunării”, precum şi în filmul american din 1931 “Dishonored”/Dezonorata, valsul respectiv fiind interpretat la pian de către renumita actriţă Marlene Dietrich.
Actualmente există Danube Region Strategy/Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (2011), la care participă 14 state: 9 state membre şi 5 state nemembre ale UE, având ca priorităţi: mobilitatea căilor navigabile; mobilitatea rutieră, feroviară şi aeriană; energia sustenabilă; cultura şi turismul; calitatea apei, a aerului şi a solului; riscurile de mediu; biodiversitatea; societatea cunoaşterii; competitivitatea întreprinderilor; populaţia.
Dincolo de evenimentele tragice care domină acum întreaga regiune, să sperăm că – în viitorul aflat la discreţia Timpului – Dunărea va fi iarăşi un fluviu al păcii şi înţelegerii între toate ţările aflate pe cele două maluri ale sale.
