Se vorbește mult și cu entuziasm în dezbaterile politice dâmbovițene despre solidaritatea europeană și rolul ei providențial în salvarea economiei românești afectate de coronavirus. Practic, toate măsurile de relansare sugerate de către guvernanți (încă nu știm când și cum vor trece de la sugerare la confirmare) vor fi finanțate prin solidaritatea europeană exprimată în cele aproximativ 30 miliarde de euro ce ar reveni României din Fondul de Relansare Economică în valoare de 750 miliarde euro.
Cred că ar fi bine să se mai nuanțeze tonul entuziast al celor care deja văd în acest fond mijlocul sigur de a relansa și char reconstrui economia românească. Chiar dacă oferta UE este generoasă, aplicabilitatea ei nu este încă pe deplin garantată.
Din punctul meu de vedere, două sunt elementele pe care ar trebui să le tratăm cu mai mult realism și mai multă prudență.
- Lipsa consensului în privința acceptării propunerii de creare a Fondului de Relansare.
Este evident că Europa se pregătește deja pentru relansarea economică, chiar dacă unele restricții încă se mențin. Franța și Germania, prin șefii lor de stat, au propus un pachet de stimulare de 500 de miliarde de euro (subvenții) și 200 miliarde de euro (împrumuturi) pentru a revigora economia. Planul vizează „sprijinirea unei redresări fiscale care restabilește și consolidează creșterea economică în UE”.
Angela Merkel și Emmanuel Macron susțin crearea unui fond de stimulare „ambițios, temporar și orientat” în cadrul următorului buget al UE. În plus față de acest pachet de stimulare, o mutualizare a datoriei este planificată.
Mai mult, Emmanuel Macron propune ca țările care beneficiază de planul de redresare, adică țările din sudul Europei, să nu fie nevoite să ramburseze ajutorul.
Nu toate țările membre agreează această idee a președintelui fracez și nici chiar a Planului de Relansare în ansamblul său.
Patru sunt țările care resping ferm propunerea: Austria, Țările de Jos, Danemarca și Suedia. (” Frugal four”). De altfel, aceste țări s-au opus nu numai Fondului, dar și anterior proiectului de buget european ce cuprindea ideea emiterii de coronabonduri.
Poziția lor este fermă deoarece se descurcă bine pentru că s-au reformat. Ele nu văd de ce beneficiile reformelor lor ar trebui să fie ” repetenții Europei”, care nu s-au reformat și nici nu se vor reforma, continuând să aibă întotdeauna probleme în ciuda ajutorului.
Cele patru țări, care se consideră ”premianți ai Europei”, au prezentat la 23 mai a.c. chiar o contrapropunere a unui plan european de redresare care concurează cu cel elaborat de Franța și Germania.
În cadrul acestei contrapropuneri, se pledează pentru asistența de urgență pentru țările grav afectate, sub formă de împrumuturi condiționate one-off, respingând ideea nerambursabilității. Banii din aceste împrumuturi ar trebui direcționați către activități care contribuie cel mai mult la redresare, cum ar fi cercetarea și inovarea, consolidarea sectorului sănătății și o tranziţie ecologică.
În plus, beneficiarii acestor împrumuturi de ajutor one-off ar trebui să își asume un angajament ferm: să pună în aplicare reforme majore ale sistemelor lor economice și sociale, precum și să respecte cadrul fiscal impus.
Poziția celor patru este aspru criticată de către socialiștii europeni care consideră a fi o atitudine anti-solidaritate cu efect de creare a unor noi disensiuni la nivel european până la posibile apariții de noi ”brexit-uri”.
În același timp, nu trebuie omis faptul că Austria, Suedia, Danemarca și Olanda sunt țările care contribuie cel mai mult la bugetul european raportat la populația lor. Prin urmare, ar fi extrem de greu de convins contribuabilii din aceste țări să plătească și mai multe impozite pentru susținerea altor țări. Așa după cum s-a exprimat cancelarul austriac Sebastian Kurz: ”Furnicile ar trebui să lucreze și mai mult pentru cicadă. Nu prin punerea în comun a datoriilor, Europa va putea ieși din această criză, ci prin eliberarea energiilor. UE trebuie să iasă din cămașa sa de forță normativă, care se gândește doar la reglementări și ajutor. Dacă va exista un plan de ajutor pentru țările din sud, acesta trebuie făcut în condiții stricte: statele trebuie să întreprindă reformele necesare pentru redresarea economică, să-și elibereze economia și sistemul social.”
Poate că domnul cancelar austriac este îndreptățit să aibă o astfel de opinie deoarece țara sa este considerată un ”elev model al Europei.” Datorită măsurilor stricte inițiate încă de la început, în primul trimestru al anului 2020, recesiunea austriacă a fost sub media zonei euro (-2% față de -3,8%) , dl Kurz a devenind și mai popular datorită acțiunilor sale din timpul crizei, cu o opinie favorabilă de 77% față de 35% pentru președintele francez și 28% pentru cancelarul german.
Se derulează un șir de contacte și negocieri care, probabil, vor conduce cele patru țări ”frugal” la un acord privind o anumită variantă a Fondului, dar se cere timp și nici un comentariu occidental nu avansează o dată de aplicabilitate mai devreme de primul trimestru al anului 2021.
- Obligativitatea cheltuirii fondurilor pe direcții strict reglementate.
Conform notei de prezentare, Fondul poate fi cheltuit pe destinații bine stabilite. Așa după cum arăta domnul Ștefan Popescu, unul dintre cei mai străluciți analiști români ai politicii comunitare ” alături de susținerea obiectivelor deja asumate de Comisie la învestitura Ursulei von der Leyen de la finele lui 2019, planul va avea drept obiectiv și susținerea investiţiilor europene în domeniile de viitor, cele care se înscriu în tendința reprezentată de cea de-a patra revoluție industrială și care vor putea asigura Uniunii o poziţție de prim ordin în competiția globală, tehnologică și politică. Acestea sunt nanotehnologiile, inteligența artificială, hidrogenul ca sursă de energie și tehnologiile aferente, 5G. Sunt domenii care au un obiectiv politic bine definit: asigurarea unei suveranități tehnologice europene atât față de China, cât și față de Statele Unite ale Americii.
La o citire rapidă a acestor detalii, prima observaţie are în vedere capacitatea statelor membre de a participa la asemenea programe. A doua observație privește natura cooperării paneuropene, luând în considerare domeniile care au nevoie de participarea mai multor state membre. Având în vedere toate acestea, este limpede ca lumina zilei că în urma acestui plan vor fi mult mai clare clivajele tehnologice între țările membre ale Uniunii. Iar când spunem clivaj tehnologic, spunem și model economic și societal diferit.
Statele care vor reuși să fie parte a acestor domenii de vârf vor face alți pași în secolul al XXI-lea, în timp ce acelea care vor acorda prioritate sectorului manufacturier și infrastructurilor clasice vor continua să rămână în cadrul unui model de dezvoltare de la jumătatea secolului XX”.
Logica perfectă a acaestei analize ne obligă să ne punem întrebarea dacă România va reuși să beneficieze de aceste orientări având în vedere structura net depășită tehnologic a industriei sale, lipsa aproape totală a sectorului de cercetare-dezvoltare și dezinteresul cronic al decidenților politci români față de necesitatea existenței unei strategii naționale de valorificare prin adaos masiv de plus valoare a resurselor interne.
Iată de ce poate ar fi mai indicat să tratăm cu mai mult realism Fondul de Relansare Economică în sensul înțelegerii mai responsabile a limitelor și condiționalității sale. Nu va fi nici un cadou de la Moș Crăciun și nici un loz câștigător la o loterie europeană.
Accesarea lui presupune nu numai un efort de adaptare la condițiile cerute, dar și o viziune de perspectivă asupra locului pe care ni-l dorim să îl ocupăm în viitorul european.
Dumnezeul de la Bruxelles ne dă o oportunitate de dezvoltare, dar nu ne-o bagă și în traistă.