În prezent, jucătorii din piață încearcă să se adapteze la condițiile fără precedent generate de pandemia de coronavirus și să minimizeze pe cât posibil impactul economic pe care aceasta îl va avea în viitor. Atât Guvernul, cât și Banca Națională a României au publicat deja o serie de măsuri menite să ajute mediul de afaceri, dar în acest moment este greu de stabilit care va fi impactul asupra societăților și nevoia reala a acestora pentru a traversa perioada următoare.
COVID-19 a generat un adevărat cutremur la nivelul piețelor financiare internaționale, dar și pe bursa de la București, unde prețul acțiunilor societăților listate a scăzut semnificativ față de finalul anului 2019. În zilele ce urmează, multe dintre aceste societăți își vor publica situațiile financiare pentru anul 2019.
Având în vedere că efectele COVID-19 s-au făcut simțite în România după data de 31 decembrie 2019, situațiile financiare la această dată vor fi afectate doar prin prisma informațiilor prezentate în notele care însoțesc situațiile, ca impact al evenimentelor ulterioare. Excepție de la această abordare o reprezintă societățile pentru care continuitatea activității este afectată.
La o analiză prospectivă, contextul COVID-19 va avea un impact contabil vizibil asupra viitoarelor date de raportare, cea mai apropiată fiind raportarea financiară interimară din primul trimestru al anului 2020, când vor fi înregistrate cel mai probabil scăderi semnificative, în principal ale activelor.
În conformitate cu instrucțiunile publicate de ESMA, autoritatea care monitorizează impactul pandemiei COVID-19 asupra piețelor financiare ale Uniunii Europene, Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF) a emis o serie de recomandări pentru societățile tranzacționate pe piața bursieră de la București:
- să își actualizeze planurile de continuitate a afacerii, să efectueze și să publice o analiză asupra impactului generat de COVID-19 care să ia în considerare fapte și circumstanțe specifice fiecărei societăți listate;
- să asigurare o comunicare adecvată cu toți acționarii și să faciliteze posibilității de exprimare a dreptului de vot în cadrul Adunărilor Generale ale Acționarilor prin alte modalități decât prezența fizică;
- să respecte criteriile legale de calitate și validitate, să ofere acces facil la informații prin canale consacrate și să evite apariția situațiilor de acces asimetric al informațiilor cu privire la societatea listată.
Recunoașterea finală a impactului contabil variază în funcție de situația și circumstanțele specifice fiecărei societăți, care trebuie analizate continuu având în vedere schimbările apărute de la o zi la alta. Totuși, există anumite aspecte ale raportărilor financiare care sunt susceptibile să aibă un efect mai mare, întrucât evaluarea acestora are la bază în mare măsură previziuni pe perioade de 3-5 ani, cu un nivel ridicat de incertitudine în scenariul actual.
Există trei aspecte importante pe care societățile listate la bursă trebuie să le aibă în vedere și a căror analiză trebuie transparent prezentată în situațiile financiare:
- Evaluarea și deprecierea creanțelor, împrumuturilor și a investițiilor
Societățile listate trebuie să ia în calcul impactul fluctuațiilor semnificative ale valorii activelor financiare și să efectueze analize de depreciere ale acestora în baza informațiilor disponibile și capacitații de a le recupera în viitor. Este vorba despre creanțe de recuperat, investiții în acțiuni și obligațiuni emise de societăți care au sediul într-o zonă afectată de COVID-19.
- Deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale
Societățile listate trebuie să evalueze deprecierea valorii imobilizărilor corporale sau necorporale pe fondul întreruperii parțiale sau totale a capacitații de producție, acolo unde este cazul. În contextul actual, multe societăți se află în aceasta situație.
- Deprecierea fondului comercial
Performanța financiară, inclusiv estimările privind intrările viitoare de numerar și câștigurile, sunt afectate semnificativ de impactul direct sau indirect al evenimentelor care se află în desfășurare. Astfel, este mai degrabă probabil ca valoarea justă a unui element din fondul comercial să scadă sub nivelul valorii contabile, așa cum a fost prezentată la 31 decembrie 2019.
Luând în considerare nivelului ridicat de incertitudine creat de contextul COVID-19, este dificil de realizat o evaluare completă a modului în care se va derula procesul de raportare financiară, precum și a impactului financiar generat. Cu toate acestea, devine esențială maniera în care societățile listate fac estimări și reacționează la acest eveniment, ținând cont de particularitățile fiecărui domeniu de activitate. Devine și mai importantă, în aceste momente, menținerea încrederii investitorilor pentru a face față volatilității și dificultăților economice, iar pentru aceasta este nevoie de prezentarea cât mai transparentă a situației societății, a măsurilor luate, a impactului operațional și estimarea impactului financiar, din păcate, este unul incert.