Ionuț Țene
(Articol publicat în ”Români în Andalucia”, nr. 28, ianuarie 2024)
Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821 a introdus România în istoria modernă și a conectat Țările Române la valorile europene ale timpului. Personalitatea extraordinar de complexă a lui Tudor Vladimirescu nu poate fi schematizată. Tudor a fost un lider autentic care a pornit de jos, un autodidact și un spirit intreprinzător care avea ușile deschise pentru membrii din toate clasele sociale. Era o personalitate carismatică care a reușit să urce treptele dregătoriilor, a micii boierimi, cu relații în lumea marii boierimi. Vorbea mai multe limbi. Era vătaf la Cloșani, pe graniță cu Transilvania austriacă, știind să vorbească limbile germană și greacă. Tudor a luptat în războiele ruso-turce de la începutul secolului XIX, devenind locotenent în armata rusă și sudit rus, adică un fel de cetățean sub protecția consulatului Rusiei de la București. A primit decorația rusă Sf. Vladimir și a ajuns comandant de panduri. Era adulat în Oltenia și respectat la București. Tudor Vladimirescu nu a apărut din neant. Era produsul în acțiune a boierimii emancipate. El a știut foarte bine ce face și ce va intreprinde. Pentru liderul pandurilor izbucnirea ”zaverei” grecești, cum o numeau ironic cronicarii filo-turci, a fost ”ocazia, nu cauza revoluției”, parafrazând un citat de Nicolae Bălcescu de la 1848. Colaborarea cu Eteria nu a fost o subordonare, ci o înșelegere așa cum spun cercetătorii mai noi. Tudor Vladimirescu în înțelegere și colaborare cu ”partida națională” și divanul boieresc a declanșat revoluția în Oltenia. Boierimea dorea lepădarea jugului fanariot, domni români și constituție sub influența revoluției franceze. Era un program care conecta pe români la valorile europene, Au fost boieri care i-au scris lui Napoleon. Nu intru în detaliile revoluției care sunt arhicunoscute, dar pot spune că Tudor s-a folosit de Eterie și relațiile acesteia cu Rusia pentru a porni revoluția în interesul ”partidei naționale”, împotriva fanarioților și pentru instaurarea domniilor pământene și a realizării unei oblăduri constituționale în favoarea tuturor claselor sociale. El s-a comportat în preludiul acțiunii de la 1821 ca un revoluționar, care avea legături cu clasele sociale de la țărani, meșteșugari, boieri și membrii casei domnitoare, plus relațiile sale din lumea militară a pandurilor și poliția reprezentată de arnăuți. Când a ridicat sabia a știut că a ”îmbrăcat cămașa morții”. Trei mari boieri ai Ţării Româneşti, Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, îi dau pe 15 ianuarie 1821 o împuternicire lui Tudor Vladimirescu, mandatându-l să declanşeze acţiunea militară: „Fiindcă este să se facă obştescul folos neamului creştinesc şi patriei noastre, drept aceea ca nişte buni şi credincioşi fraţi creştini toţi şi iubitori neamului, pe dumneata sluger Teodore te-am ales să ridici norodul în arme şi să urmezi precum eşti povăţuit”. Pe 19 ianuarie 1821 moare domnul Ţării Româneşti, Alexandru Şuţu. Acesta se pare că a fost otrăvit de medicul său. Căimacămia constituită în urma decesului lui Şuţu şi care urma să administreze ţara până la numirea unui nou domnitor de către Poartă era condusă de aceiaşi trei mari boieri cu care Tudor încheiase înţelegerea din 15 ianuarie 1821. Încă din noaptea precedentă anunţului morţii domnitorului, 18/19 ianuarie 1821, Tudor plecase spre Oltenia, spre a declanşa acţiunea convenită cu marii boieri. Tudor ajunge cu o ceată de arnăuți la Târgu Jiu. De la început Tudor afirmă cunoscuților că știe ce face. La Târgu-Jiu, unde trage la casele prietenului său, Vasile Moangă, îi destăinuie acestuia că răscularea poporului se va face cu consimţământul boierilor patrioţi. Sceptic, Moangă îi replică că din această întreprindere „nu va scăpa cu viaţă”. Răspunsul lui Tudor a intrat deja în legendă: „Ştiu, prietene, dar din ceasul în care m-am născut m-am îmbrăcat cu cămaşa morţii”.
Tudor îşi lansează pe ”câmpul” de la Padeș celebra proclamaţie, care era primul document al revoluţiei, în fața a mii de țărani, panduri și târgoveți. Reprezintă un document programatic al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din Țara Românească, și care cuprinde o serie de revendicări, printre care erau împărțirea pământurilor boierilor și mănăstirilor către țărănime, desființarea privilegiilor boierești, dreptate și slobozenie.Tonul folosit era dur, gata să incite țăranii și micii meseriași: „Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?” Prin această proclamaţie a nemulțumit marea boierime. Dar cei care știau adevărul acțiunii lui Tudor au citit mai atent finalul proclamației care era liniștitor. Apar niște nuanțe care îl remarcă pe Tudor ca un fin diplomat. „Să ştiţi că nimenea dintre noi nu este slobod, în vremea aceştii Adunări-obştii folositoare-ca să se atingă măcar de un grăunti, de binele sau de casa vreunui neguţător, orăşan sau ţăran, sau de al vreunui locuitor, decât numai binele şi averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să se jărtfească;însă ale celor cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiţi – numai ale acelora să se ia, pentru folosul de obşte”. Prim proclamația de la Padeș, Tudor dorea răsturnarea vechii ocârmuiri fanariote de către popor și alegerea de căpetenii din aprtida națională, să fie aleși în fruntea administrației cei mai buni dintre răsculați. Pentru a înfătui binele trebuie ucis răul. Era și o declarație liberală. Tudor se adresează tuturor neamurilor (minorităților) din țară fără deosebire de etnie și credință. Era concepția modernă a lui Tudor în cârmuirea țării:
”Fraților lăcuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pe om de a întâmpina răul cu rău! Șarpele, când îți iasă înainte, dai cu ciomagul de-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori nu să primejduiește din mușcarea lui!Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre zic, atât cele bisăricești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun l ucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că bun este Dumnezeu și ca să ne asemănăm lui trebuie să facem bine! Iar acesta nu se face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu se face! Au vrut Dumnezeu să se facă lumină? Aceia s-au făcut, după ce au lipsit întunericul! Vechilul lui Dumnezeu, prea puternicul nostru împărat, voiește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul, ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre! Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Și să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie și lor bine, precum ne sunt făgăduiți! […]Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiți.” Ca și Horea Tudor duce mai departe mitul ”bunului împărat” specific poporului român din cele trei Țări Române. În Transivania împăratul era bun, doar nobilii erau răi, iar în Muntenia împăratul (rus sau otoman, Tudor nu specifică?) dorea binele, dar căpeteniile fanariote făceau rău țării și poporului. De la Padeş, Vladimirescu expediază şi trei memorii explicative ale faptelor sale, unul către Înalta Poartă, celelalte două împăraţilor Rusiei şi Austriei, aflaţi, în acel moment, la congresul Sfintei Alianţe de la Laybach (astăzi, Ljubliana, capitala Sloveniei). Tudor a jucat cu caimacamii propria partidă națională dincolo de interesele Eteriei și Rusiei. Acestea au fost instrumente și cauzalități, nu mobilul acțiunilor lui Tudor Vladimirescu, care se poartă ca un revoluționar, nu ca un răsculat.Trimite emisari la Istanbul. La Padeș deja Tudor se manifesta ca un conducător al ”adunării obștești” de fapt a unei adevărate ”adunări constituante” de modernizare a treburilor dinăuntru și dinafară ale Țării Românești.
Un caracter mai complex îl au „Cererile norodului”, care se constituie în prima constituție modernă a Țării Românești. Un ziar britanic susținea că revoluția lui Tudor a emis prima constituție în Valahia. ”Una din variantele păstrate ale acestui document poartă data de 17 ianuarie 1821, dar abia o lună mai târziu, la 15 februarie, un exemplar al „cererilor” a fost înaintat de Tudor marelui vornic Constantin Samurcaş. Este evident vorba de un document care a înregistrat amplificări şi îmbogăţiri succesive, pe măsura evoluţiei acţiunilor revoluţionare, ceea ce explică şi variantele sale”, sublinia istoricul Dan Berindei într-un material apărut în publicaţia ”Magazin istoric” nr. 8 din 1977. Tudor de la începutul mișcării sale a fost un legislator modern, care a pus bazele juridice ale României moderne. ”Pesemne, dumneata pe norod, cu al cărui sînge s-a hrănit și s-a poleit tot neamul boieresc, îl socotești de nimic, numai pe jefuitori îi numești patrie…! Dară cum nu socotiți dumneavoastră că Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor?” Scria Tudor Vladimirescu vornicului Nicolae Văcărescu, comandant al oastei de arnăuți trimisă de stăpânire să lichideze mișcarea revoluționară a pandurilor, la începutul lunii februare 1821. Tudor Vladimirescu a avut conștiința modernizării țării prin ridicarea celor exploatați împotriva exploatatorilor. Era o influență a ideilor revoluției franceze de la 1789. Consider Proclamația de la Padeș a lui Tudor Vladimirescu din 23 ianuarie 1821 adevăratul act de naștere a României moderne și primul program/proiect constituțional al Țării Românești. Proclamația de la Padeș din 23 ianuarie 1821 deschide seria de date istorice care au contribuit la formarea României moderne și unite: 1831/1832 – Regulamentul Organic; Proclamația de la la Izlaz din 1848; 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române, 10 mai 1866 – venirea Regelui și prima Constituție europeană; 9 mai 1877 – proclamarea Independenței; 10 mai 1883 – proclamarea Regatului și 1 Decembrie 1918 – Unirea Transilvaniei cu România. Fără actul constituțional de la Padeș din 1821, România care o cunoaștem astăzi nu ar fi existat.
