După absolvirea, în anul 1954, a Facultăţii de Filologie din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Rosetti, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, G.C. Niculescu, Edgar Papu, Ion Frunzetti, a debutat în acelaşi an în paginile ”Gazetei Literare”, al cărei director era Zaharia Stancu.
De timpuriu, alături de activitatea sa de critic literar în paginile revistelor culturale, ale ziarelor, la posturile de radio şi mai târziu de televiziune, Valeriu Râpeanu s-a dedicat istoriei literaturii române, care a reprezentat dominanta prezenţei sale timp de şase decenii în cultura românească. A publicat un mare număr de ediţii critice din opera unor persoanlităţi care au marcat evoluţia spiritualităţii româneşti, în primul rând N. Iorga, al cărui principal editor şi exeget este considerat de mai mulţi ani.
Este cel dintâi laureat al Premiului Naţional ”N. Iorga”, instituit în anul 2003. Operele fundamentale ale lui N. Iorga, considerate capodopere ale literaturii române, au fost restituite publicului nostru în ediţii critice realizate împreună cu soţia sa, Sanda Râpeanu. Dintre ele cităm: O viaţă de om aşa cum a fost, O luptă literară, Sfaturi pe întunerec, Oameni cari au fost (trei volume, prima ediţie critică integrală), precum şi antologia N. Iorga 1940-1947. Este autorul unei ediţii critice în trei volume Al. Vlahuţă şi a numeroase studii introductive la volume din scriitori români. Un alt domeniu al prezenţei sale este cel legat de istoria teatrului românesc: a tipărit ediţii din operele lui George-Mihail Zamfirescu, dramaturgul şi omul de teatru, Al. Kiriţescu, studii despre Victor Ion Popa, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian etc. A alcătuit două ample antologii ale dramaturgiei române contemporane, prima în anul 1964 (Biblioteca pentru toţi), cea de-a doua în anul 1979, tot două volume.
Prezenţa sa pe tărâmul culturii româneşti a fost apreciată pentru caracterul ei interdisciplinar, fiind autorul a două volume dedicate lui George Enescu şi al ediţiilor ”Scrieri” şi ”Dintr-un secol de viaţă”, care strâng între copertele lor creaţia literară şi prestaţia pe tărâmul criticii muzicale ale Cellei Delavrancea.
În calitate de editor (a fost timp de 18 ani director al Editurii Eminescu) a iniţiat şi coordonat colecţii precum ”Biblioteca de filosofie a culturii româneşti”, în care au fost tipărite opere fundamentale pe tărâmul filosofiei, istoriografiei, teoriei literare şi artistice, interzise după 1944.
Pasiunea sa pentru istoria ţării noastre s-a materializat în cercetări care treceau dincolo de hotarele literaturii. Valeriu Râpeanu este autorul monografiei I. G. Duca. În anul 1980 a tipărit o lucrare fundamentală a lui Gheorghe I. Brătianu, marele istoric român interzis după 1944, mort în închisoarea de la Sighetul Marmaţiei. Volumul intitulat ”Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti”, apărut în 1980, a fost însoţit de un amplu studiu introductiv semnat de Valeriu Râpeanu, studiu considerat o adevărată monografie despre savantul şi omul politic român.
Am extras în pagina de faţă câteva fragmente din cronicile scrise cu prilejul apariţiei acestei ediţii care apărea după treizeci şi cinci de ani de la interzicerea totală a tipăririi operei lui Gheorghe I. Brătianu . Ele fac parte din volumul în pregătire Gheorghe I. Brătianu, 1980-1989.
Redacţia Curierul Naţional îi urează dlui profesor Valeriu Râpeanu La Mulţi Ani!
Șerban Cioculescu
Este ceea ce face obiectul strălucitei demonstrații a lui Gheorghe I. Brătianu4, în lucrarea din 1945, pe care a reeditat-o Valeriu Râpeanu.
Nu vreau să-l măgulesc, dar trebuie să fiu drept, afirmând că este foarte greu să mai spui ceva nou despre istoricul Gheorghe I. Brătianu, despre persoana lui și despre opera sa, după atât de seriosul studiu pe care i l-a închinat5. De altfel, dacă am căuta să-l definim pe Valeriu Râpeanu după unul din criteriile lui H. Taine, am spune că seriozitatea, în sensul cel mai strict al cuvântului, este calitatea dominantă (la qualité maîtresse) care-l caracterizează. Acest cuvânt implică studiul aprofundat, buna credință, obiectivitatea, metoda și expresia științifică adecvată. Valeriu Râpeanu dă încă dovadă că prin acest mănunchi de calități, pe care le-am pus sub semnul sintetic al seriozității, poate varia de la un obiect de studiu la altul, de la primele lui cercetări asupra lui Al. Vlahuță, scriitorul pe nedrept total depreciat de noile generații, și trecând prin studiile sale asupra teatrului contemporan sau acelea consacrate lui Nicolae Iorga, toate acestea cunoscându-le intus et in cute.
Aș observa, așadar, că printr-un proces de afinitate electivă, după expresia goetheeană, Valeriu Râpeanu s-a simțit atras atât de opera, cât și de persoana autorului ei, ambele exemplare ca valoare științifică și ținută etică.
„România literară”, an. XIII, nr. 38, 18 septembrie 1980, p. 7
Zoe Dumitrescu-Bușulenga
Şi în acest sens ni se pare că descoperim meritul capital al demersului editorial şi interpretativ întreprins de Valeriu Râpeanu cu publicarea uneia din operele principale ale istoricului şi omului de cultură Gheorghe I. Brătianu. Criticul şi istoricul literar care semnează şi studiul introductiv, şi notele bogate însoţind textul, şi-a făcut în ultimii ani o datorie de onoare dând în ediţii noi, complete, critice, moderne lucrările fundamentale ale istoricilor români celor mai reprezentativi din secolul XX, în măsura în care ele depăşeau sfera strictă a istoriografiei, interferându-se cu istoria şi filosofia culturii româneşti, în măsura în care exprimau un răspuns important, adevărat, în spiritul tradiției şi al specificității naţionale, la nevoile prezentului. Astfel, după O viaţă de om şi O luptă literară de Nicolae Iorga, Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti a lui Gheorghe Brătianu a fost redată acum în circuitul firesc al culturii noastre de azi într-o formă care satisface întru totul exigențele reconsiderării critice. Valeriu Râpeanu stăpâneşte cu acurateţe instrumentele dificilei operaţii a republicării, la un nivel înalt, a unor texte mai vechi pentru uzul publicului nou.
Domnia sa şi-a făcut ucenicia în istoria literaturii române şi e îndeosebi familiarizat cu secolul XX. Dar în ultimii ani, teritoriul pe care-l cuprinde, spre a explica locul exact ocupat de autorii operelor editate, s-a lărgit considerabil. În sfera interesului său intră şi istoria social-politică, uimitor de bine cunoscută pentru un om din generaţia sa, şi istoria ideilor şi mentalităţilor înregistrând o viziune de istoria culturii. O evoluţie a direcțiilor de gândire ce caracterizează peisajul nostru românesc se schiţează din comentariul la faptele şi ideile cuprinse în operă şi la cele care au generat opera.
Valeriu Râpeanu, în note, extinde aria operei printr-un subtext de interes major pentru specialist, ca şi pentru cititorul obişnuit. Iar în studiul introductiv la Tradiţia istorică, reconstruieşte întreaga epocă ante- şi interbelică pentru a explica apariţia istoricului de care se ocupă şi a revalorifica critic concepția politică şi istorică a acestuia într-o perspectivă în acelaşi timp analitică disociativă şi integratoare. Şi în premizele stabilite cu mână sigură se degajă, urmărite într-un demers comparativ bine condus, datele constitutive ale teoriei lui Gheorghe Brătianu despre descălecat, integrate în descendența unui mod de gândire, a unei filosofii a culturii româneşti. Valeriu Râpeanu a săvârşit astfel, cu editarea lucrării, un act binevenit, de mult aşteptat în cultură, iar cu interpretarea sa, o reaşezare a unui mare cărturar al trecutului apropiat pe locul care i se cuvine, mai cu seamă după moartea lui de martir.
„Secolul 20”, nr. 237-238-239, 10-11-12, 1980, pp. 181-188
Ion Zamfirescu
O a treia serie de reflecții, ultima din cele anunțate, se îndreaptă către Valeriu Râpeanu, îngrijitorul ediției, autorul notelor însoțitoare și al studiului introductiv despre care s-a vorbit anterior.
Prin lucrarea de față, cercetătorul continuă să se afle într-o sferă de preocupări și opțiuni bine definite, începută în anii trecuți cu O viață de om, monumentală destăinuire memorialistică a lui N. Iorga, urmată la scurt interval de O luptă literară, reconstituire ca de frescă a ceea ce revista Sămănătorul și mentorul ei au însemnat în viața socială și literară a țării.
Ce linie de gândire, de asemenea și ce stare de simțire cetățenească, putem desluși în aceste inițiative și realizări? Atât lucrările anterioare amintite mai sus, cât și aceasta apărută recent, au un caracter complex. Găsim în ele, deopotrivă: istorie literară, ca și istorie social-politică; priviri scrutătoare în trecut, ca și ecouri ale acestora în judecăți și opțiuni prezente; sociologie, ca și estetică; pătrundere strictă în conținutul obiectiv al evenimentelor, ca și cuprinderi ale acestora sub semne și unghiuri încărcate de vibrație afectivă.
Cercetătorul își propune și izbutește ca între faptul revolut și faptul actual să aducă în lumină, în afară de ceea ce aceste fapte pot exprima prin succesiunea lor materială în timp, și ceea ce le poate asigura adevăr inefabil și complementaritate spirituală. În această privință, trimiterile din josul paginilor, ca și notele ori comentariile însoțitoare, au o justă și eficace putere întregitoare. Readuc în atenția contemporană imagini de oameni și situații caracteristice dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat; umplu goluri de informație și corectează înțelesuri vagi sau înțelesuri greșite; fac posibile reconsiderări pe care opinia comună le datorește cu liniște unui patrimoniu de istorie și de sensibilitate literară al țării; dă faptelor, odată cu expresia fiecăruia în parte, și relieful climatului de epocă în care se înscriu.
Tuturor acestor trăsături, Valeriu Râpeanu le imprimă cu putere unitate, pregnanță și culoare. Izbutește, pentru că exegeza lui este umană, este caldă, este generoasă și, în esența ei spirituală, este profund românească.
„România liberă”, 11 decembrie 1980, p. 2
Victor Spinei
Vicepreşedinte al Academiei Române
Articolele dedicate lui G.I.Brătianu apărute în ultimul deceniu au avut de cele mai multe ori drept obiectiv numai analizarea operei şi a preocupărilor sale didactice şi ştiinţifice. O excepţie notabilă în acest sens o constituie admirabilul studiu introductiv întocmit de Valeriu Râpeanu ataşat uneia din cele mai valoroase lucrări ale lui Brătianu, reeditată postum în 1980. Studiul, o adevărată micromonografie despre Gheorghe I. Brătianu, simţ istoric şi intuiţie a psihologiei umane, îmbrăţişează aproape toate laturile activităţii lui. Meritorie şi temerară este convingătoarea reconsiderare şi în calitatea sa de marcant om politic al perioadei interbelice, când încă ecoul tumultului inculpărilor formulate anterior nu se risipise complet.
„Gheorghe I. Brătianu între vocaţia istoriei şi tentaţiile vieţii politice” în „Reprezentanţi de seamă ai istoriografiei şi filologiei româneşti şi mondiale”, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 1996, pp.91-92
Z. Ornea
Valeriu Râpeanu este unul dintre cei mai avizaţi cunoscători, la noi, ai operei lui Iorga, pe care o editează şi o comentează, dezvăluindu-i sensurile adânci. Iorga, s-ar putea obiecta, a fost şi un mare prozator (în literatura de călătorie şi memorialistică), autorul a importante lucrări de istorie literară, încât e firesc ca un istoric literar să i se consacre. Dar Valeriu Râpeanu are şi meritul mare, care niciodată nu va fi uitat, de a fi restituit prima oară, în 1980, celebra carte a lui G.I. Brătianu, Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti, scriind şi cel dintâi studiu de amploare despre opera marelui istoric. Iată două iniţiative demne de toată stima şi care îl definesc pe Valeriu Râpeanu exegetul. Şi nu uit că această carte a lui G.I. Brătianu a inaugurat colecţia, extraordinară, „Biblioteca de filosofia culturii româneşti”, care apare la Editura Eminescu sub coordonarea lui Valeriu Râpeanu. Editorul îl întregeşte fericit pe istoricul literar.
„România literară”, an. XII, nr. 42, joi 19 octombrie 1989, p. 19
Petru Comarnescu
[…] Mi-a plăcut, mi-a dat satisfacţie modul în care Valeriu Râpeanu vă portretizează în noua sa carte „Interferenţe spirituale”. Printre rândurile sale, se pot citi mai multe chiar decât cele exprimate direct. Adevărul apare clar rostit – şi făţiş, şi aluziv. A surprins cu fineţe multe din calităţile Dvs.
Sunt onorat că, în portretizările sale, mă aflu vecin cu Dvs. Dintre criticii de azi, Valeriu Râpeanu îmi pare cel mai loial, mai voitor de bine şi adevăr, dincolo de interese, calcule, spirit de gaşcă. Colegii mei de generaţie şi tinerii nu au nici judiciozitatea şi nici generozitatea lui. La apusul activităţii mele şi la mijlocul activităţii Dvs. – în plină culminanţă – Râpeanu săvârşeşte un act de dreptate, cu care mata, iar eu şi mai puţin, suntem cam rar deprinşi.
Fragment dintr-o scrisoare către Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 16 Aprilie 1970
4 Gheorghe I. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Valeriu Râpeanu, Editura Eminescu, 1980.
5 Gheorghe I. Brătianu, studiu introductiv, pp. V-LXXXVI, urmat de Notă asupra ediției, p. LXXVII și Note și comentarii, pp. 281-291. Studiul introductiv este cel mai important din tot ce s-a scris despre regretatul mare istoric.
