Programul REGIO 2014-2020 ofera sprijin financiar pentru gestionarea eficienta a energiei la Spitalul Ocna Mures, Alba

Ieri,  1 noiembrie 2018, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, a fost semnat proiectul de finantare, prin Programul Operational Regional 2014-2020, destinat imbunatatirii gestionarii energiei si reducerii consumurilor de energie de la Spitalul Orasenesc Ocna Mures, avand ca beneficiar direct aceasta institutie medicala a orasului, iar ca beneficiari indirecti, pacientii si medicii. Primarul Silviu Vinteler si directorul general ADR Centru, Simion Cretu, au semnat contractul pentru cererea de finantare ”Cresterea eficientei energetice in cladirea Spitalului Orasenesc Ocna Mures”, in prezenta domnului Marius Hategan, vicepresedinte al Consiliului Judetean Alba, institutie care este principalul partener in proiectul ocnamuresean. Valoarea totala a cererii de finantare este de peste 1,3 milioane euro, suma nerambursabila obtinuta fiind de circa un milion euro. Investitiile vor fi sustinute prin Prioritatea de Investitii 3.1.B ce vizeaza imbunatatirea eficientei energetice in cladirile publice cu fonduri nerambursabile alocate prin Programul REGIO 2014-2020.

   ”In zona Ocna Mures nu am avut foarte multe investitii din fondurile REGIO. Au fost atrase fonduri prin proiecte punctuale din mediul privat, dar edilii nu au beneficiat de resurse europene, situatie foarte des intalnita in cazul multor orase mici. Nici bugetul acestora nu permitea derularea investitiilor, nici programele nu erau concepute de asa natura incat sa permita eligibilitatea cheltuielilor. Situatia s-a schimbat in aceasta perioada de programare, cat pentru localitatile urbane mici sunt alocate resurse publice pentru dezvoltare. Ne bucura interesul autoritatilor publice locale din Ocna Mures pentru imbunatatirea eficientei energetice pentru cladirile publice ocupate de institutiile locale. Pe de alta parte, este de mentionat interesul edilitar pentru investitii in iluminatul public, dar si pentru dezvoltarea comunitatii locale urbane, prin proiecte integrate. Aceste initiative sunt transpuse in cereri de finantare pe axele 8 si 13 ale Programului REGIO. Orasul Ocna Mures are nevoie de aceste investitii publice, are nevoie de resurse pentru dezvoltare si este importanta preocuparea pentru atragerea de fonduri, necesare proiectelor locale. Proiectul semnat azi va duce la scaderea facturilor de energie pentru cladirea Spitalului Orasenesc Ocna Mures si va creste sigur confortul pacientilor si al personalului”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.  

Cererea de finantare pentru proiectul ”Cresterea eficientei energetice in cladirea Spitalului Orasenesc Ocna Mures” are ca obiectiv reabilitarea termica si cresterea eficientei energetice, pe langa implementarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile si gestionarea inteligenta a consumurilor energetice. Toate acestea se realizeaza in scopul scaderii emisiilor poluante si cresterii calitatii vietii in orasul Ocna Mures. Cladirea Spitalului Orasenesc Ocna Mures, are o suprafata construita desfasurata totala de 4.518 mp, iar proiectul prevede lucrari de reabilitare termica a elementelor de anvelopa, a sistemului de incalzire si producere a apei calde de consum. Vor fi derulate lucrari ce vizeaza instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice si termice pentru consum propriu, lucrari de reabilitare a instalatiei de iluminat si masuri conexe. Va fi reparat acoperisul tip terasa, inclusiv sistemul de colectare si evacuare a apelor pluviale. Prin proiect se vor reface finisajele interioare in zonele de interventie, se vor repara trotuarele de protectie, se vor crea facilitati de acces, prin adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilitati. Intre lucrarile conexe sunt prevazute procurarea si montarea de lifturi, lucrari specifice necesare obtinerii avizului ISU, reabilitarea/modernizarea instalatiei electrice, inlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate, lucrari de inlocuire a tamplariei interioare si lucrari de modernizare a instalatiei paratrasnet.

Durata de derulare a investitiilor este prevazuta sa se incheie la finalul lunii aprilie 2023, fiind necesare fonduri totale in valoare de circa 5,937 milioane lei (peste 1,3 milioane euro), din care aproape 4,64 milioane lei (peste un milion euro) fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contributia beneficiarului.

  ”Orasul nostru este situat chiar la limita de nord-est a judetului Alba. In urma cu multi ani a fost o emblema a intregii regiuni, ca urmare a exploatarii de sare si a marilor producatori din zona care utilizau sarea in produsele lor. Ponderea acestor activitati s-a redus mult si acum sarea este mai degraba folosita terapeutic sau in scop turistic. Totusi, prosperitatea orasului nostru este un obiectiv pe care ni l-am asumat si suntem decisi sa pregatim proiecte de calitate, ca sa atragem fondurile europene care completeaza resursele locale. Am pregatit mai multe cereri de finantare, pentru a investi banii publici in ceea ce s-a dovedit important pentru locuitori si, pentru ca in perioada precedenta nu s-a facut prea mare lucru, avem mult de recuperat. Suntem foarte interesati de orice investitie care asigura imbunatatirea conditiilor de viata ale cetatenilor. Acum transmitem un semnal bun medicilor si bolnavilor din zona, privind faptul ca investim fonduri europene in reabilitarea termica a Spitalului, pentru eficientizarea consumurilor de curent si gaz, precum si pentru reducerea costurilor publice. Anticipam ca reabilitarea si modernizarea unitatii spitalicesti va atrage noi cadre de specialitate si va asigura un act medical de calitate pentru pacienti. Suntem foarte bucurosi ca pentru acest proiect am avut parteneri cu experienta in atragerea de resurse europene si in implementarea de proiecte, respectiv Consiliul Judetean Alba si Spitalul Judetean de Urgenta Alba, carora le multumesc pentru sprijin. Impreuna, vom duce cu siguranta la bun sfarsit aceasta importanta investitie locala”, a declarat, in momentul semnarii contractului de finantare, domnul Silviu Vinteler, Primarul Orasului Ocna Mures.

Vorbind despre acest proiect, domnul Marius Hategan, vicepresedinte CJ Alba, a precizat:”Sustinem pe deplin partenerii nostri din Ocna Mures si din intreg judetul Alba, pentru ca ne preocupa in cel mai inalt grad imbunatatirea eficientei folosirii energiei, dar si a resurselor publice de care dispunem. Este important ca, prin acest proiect, nu numai ca va creste confortul termic al medicilor si pacientilor din spital, dar se va putea realiza si un act medical de calitate, disparand mucegaiurile si peretii cu tencuiala cazuta. In plus, la finalizarea proiectului stim ca vor scadea de peste patru ori nivelul gazelor cu efect de sera si de circa trei ori consumul de energie primara, in conditiile in care cam o treime din consumul total de energie va fi realizat din surse regenerabile de energie”.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW