Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Manifestații-fluviu la Belgrad și alte orașe din Serbia împotriva fraudelor electorale ce ar fi fost comise la recentele alegeri parlamentare și municipale
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
ExternFeatured

Manifestații-fluviu la Belgrad și alte orașe din Serbia împotriva fraudelor electorale ce ar fi fost comise la recentele alegeri parlamentare și municipale

Maria Capitaine
Autor
Maria Capitaine
Publicat 26 decembrie 2023
Distribuie
Sursa foto: Hepta.ro - Abaca Press - AA/ABACA

Grave incidente cu poliția la Belgrad. Președintele Vucic a cerut ajutor Moscovei

Corespondenții la Belgrad ai agențiilor occidentale de presă relatează că în Serbia continuă protestele din ce în ce mai puternice lansate de opoziție împotriva fraudelor electorale ce ar fi fost comise la alegerile parlamentare și municipale din 17 decembrie. Scrutinul respectiv, așa cum s-a anunțat, a fost câștigat de partidul la putere, SNS (Partidul Progresist al Serbiei), condus de președintele Aleksander Vucic. Mai mulți observatori internaționali prezenți la alegerile respective au semnalat imediat unele nereguli comise la centrele de votare, cum ar fi cumpărarea de voturi, falsificarea unor urne, aducerea la Belgrad, la scrutinul municipal, de alegători din alte circumscripții electorale pentru a susține menținerea la conducerea capitalei a partidului populist naționalist condus de Vucic.
O accentuare serioasă a tensiunilor a început mai ales la Belgrad, începând de sâmbăta trecută, luând forme extrem de grave, inclusiv incidente violente cu forțele de poliție, duminică seară și luni. Duminică, 24 decembrie, manifestanții au paralizat mai multe străzi ale Belgradului, pentru ca apoi să se deplaseze la sediul primăriei unde au fost comise atacuri cu pietre, bastoane, alte obiecte, provocând distrugeri clădirii respective. Numai după o intervenție dură a forțelor de ordine a fost oprită acțiunea inițiată de toate formațiunile de opoziție, inclusiv un mare număr de studenți organizați în ONG-ul „Borba” (Lupta). Au fost operate numeroase arestări și s-au înregistrat răniți, inclusiv în rândul forțelor de ordine. Luni, 25 decembrie, manifestanții au blocat din nou o importantă stradă a capitalei, cerând insistent autorităților revizuirea listelor electorale care, spun ei, se află la originea fraudelor electorale. Astfel de proteste, spun observatori aflați în acest moment la Belgrad, pot dura încă multă vreme, dată fiind motivația opozanților președintelui Aleksandar Vucic. Lidera opoziției din Serbia, Marinika Tepic, a declanșat o grevă a foamei, împreună cu alți șase parlamentari, cu intenția de „a alerta Serbia și străinătatea” în legătură cu fraudarea ultimelor alegeri și pentru a determina organizarea unui nou scrutin.

Acuzații la adresa Occidentului. Moscova sare în sprijinul lui Vucic

Președintele Vucic, care de mai mulți ani încearcă să jongleze între poziția pro-rusă și legăturile cu Uniunea Europeană, se consideră victima unor mașinațiuni din afara granițelor. O analiză împărtășită și de Moscova, care consideră că Occidentul, în ansamblu, a calificat rapoartele acuzatoare ale observatorilor internaționali la recentele alegeri drept „inacceptabile”pentru o țară care dorește să adere la Uniunea Europeană.”Este evident că Occidentul încearcă să destabilizeze situația în Serbia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de RIA Novosti, comparând manifestațiile de acum în Serbia cu operațiunea „maidan” la Kiev care a adus la putere în 2014 pro-occidentalii din Ucraina.
„Tentativele în forță ale unor terți, inclusiv din străinătate, de a provoca astfel de tulburări la Belgrad sunt evidente. Acest lucru îl constatăm noi. Nu ne îndoim că actuala conducere a Republicii Serbia va garanta primordiabilitatea legii în țară”, a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a ținut să sublinieze că tot ceea ce se petrece în Serbia este „o afacere pur internă… Serbia are conducători legitimi care, suntem convinși, sunt capabili să ia toate măsurile necesare. Noi nu am intervenit niciodată și nu vom interveni în afacerile interne ale aliatului și partenerului nostru Serbia. În Serbia există o legislație națională, autorități electorale și observatori care nu au înregistrat nicio violare susceptibilă de a crea dubii asupra legitimității alegerilor”, a mai declarat Peskov.
Marți, CNN difuza o informație potrivit căreia președintele Serbiei, Aleksander Vucic, anunța că s-a întâlnit cu ambasadorul Rusiei la Belgrad. Surse informate adăugau că autoritățile sârbe ar fi cerut ajutorul Moscovei, în fața valului de manifestații care iau o turnură violentă.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Rolul conceptului privind construirea unei comunități cu destin comun în confruntarea provocărilor globale
Articolul următor Admiră China!
3 comentarii
  • Florin braileanul spune:
    27 decembrie 2023 la 12:29

    Am cazut deja, nu va mai obositi sa ne aratati ce va ordona stapanul vostru de afara ca trebuie sa intelegem noi. CATEVA SUTE DE XARTITE CIA INCEARCA SA DESTABILIZEZE UN REGIM ALES DEMOCRATIC CU PESTE 50% IN SERBIA. TREBUIE EXECUTATI

    Răspunde
  • Marc spune:
    27 decembrie 2023 la 18:14

    Iar tu, brăilene! Și Putin și Lukașenko s-au tot ales democratic în alegerile proprii, organizate de ei. Probabil la fel și discipolul și aliatul lor sîrb. Singurele alegeri în care cred sunt cele prin care Zelenski a fost ales cu 73% din opoziție, la alegerile organizate de adversar.

    Răspunde
  • Clevetescu spune:
    28 decembrie 2023 la 2:19

    Presa mainstream a detectat un nou ‘ dictator’ in Europa – Vucici. I s-a dat sansa sa fie baiat cuminte si ‘ pro-european’ , dar nu a mushcat la o viata politica linistita.
    Sa vedeti cum in 2-3 ani presa va gasi si un Aleksandr Navalnai in Serbia, mare opozant de care nu a auzit nimeni inca.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Presa iraniană: Strâmtoarea Ormuz se închide din nou
Extern
Sute de mii de ucraineni, în beznă. Rușii au bombardat o centrală electrică
Extern
ANPC dezvoltă sistemul soluționării alternative a litigiilor (SAL)
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • 1 din 20 de zboruri cu plecare de la Otopeni au înregistrat întârzieri de peste o oră
  • Brandul internațional Nill’s Furniture deschide un showroom la Craiova
  • Creștere puternică a numărului de rezervări early booking pentru Albena în acest an
  • Economia dietelor specifice: Cum s-a transformat nișa produselor „fără” într-o piață globală de miliarde
Extern

Mii de ruși protestează la Praga împotriva războiului din Ucraina

1 minute
Extern

Proteste uriașe în Belgrad, după tragedia de la gara Novi Sad

2 minute
Extern

Crucea Roșie anunță începerea eliberării ostaticilor israelieni din Gaza

3 minute
Extern

Regatul Unit: guvernul britanic a anunțat triplarea amenzilor aplicate patronilor și celor care găzduiesc imigranți ilegali

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?