Al Florin Țene
Voichiţa Pălăcean-Vereş s-a născut la Cluj-Napoca, urmând Liceul de Filologie-Istorie „Ady-Şincai” (absolvit în 1986) şi Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” (promoţia 1990). După terminarea studiilor universitare, a fost profesor titular de limba şi literatura română la Liceul „Octavian Goga” din Huedin (1990–1992), ulterior activând ca redactor la editurile „Interferenţe”, „Tipolux”, „Mesagerul”, „Napoca Star”, iar în prezent este directorul Editurii „Napoca Nova” din Cluj-Napoca.
Activitatea editorială a Voichiţei Pălăcean-Vereş include un corpus consistent de proză, care o defineşte ca pe o autoare matură, cu vocaţie analitică, empatică şi morală. Volumele sale – Ciocolată amăruie (2007), O picătură de sânge (2008), Colecţionarul de cactuşi (2010), Cinci zile în septembrie, Unde se adapă fluturii şi Sare pentru murături (cărţi poştale netimbrate) – construiesc un univers ficţional articulat, în care introspecţia psihologică şi analiza socială se îmbină într-o naraţiune de profunzime, cu reflexe morale şi civice.
Deşi receptarea critică a operei sale nu a fost pe măsura valorii scrisului, după cum subliniază Alexandru Petria, „ce se întâmplă cu Voichiţa Pălăcean-Vereş este revoltător”¹, proza ei a suscitat aprecieri notabile în mediul literar ardelenesc.
Ion Popescu-Brădiceni observă „scriitura aşezată, clasică, după cel mai solid tipic ardelenesc”, autoarea „evadând din Scriitopia pentru a configura o Eu-topie, un topos al eului, virat înspre refuncţionalizarea subiectului auctorial”². În această perspectivă, Ciocolată amăruie devine o formă de autoficţiune lucidă, articulată în jurul unei „memoriei lingvistice” fertile.
Profesorul universitar Ironim Marţian remarcă dimensiunea etică şi estetică a demersului său literar, accentuând ideea că autoarea „închide în cuvinte clipe de viaţă adevărată”, asemenea concepţiei lui Liviu Rebreanu despre artă³. Romanul său se citeşte astfel ca o sinteză între document social şi confesiune artistică.
La rândul său, Ioan Mititean subliniază caracterul ontologic al textului, în care „fiecare întâmplare îşi află o explicaţie, dând realităţii un nou suport ontologic”⁴, în timp ce Vistian Goia analizează romanul din perspectiva sociologică, văzând în el o „radiografie a societăţii româneşti şi a mentalităţilor diversificate ale dăscălimii ardelene”⁵.
Constantin Zărnescu pune accentul pe dimensiunea istorică şi civică a romanului, evidenţiind „dramatismul tranziţiei politice şi curajul autoarei de a diseca monolitul comunist”⁶. Această direcţie realist-analitică o apropie de scriitori precum Augustin Buzura sau Marta Petreu, prin aceeaşi preocupare pentru adevărul social şi moral.
Cornel Udrea, referindu-se la romanul Colecţionarul de cactuşi, apreciază „maturitatea epică” şi „parcimonia pozitivă în alegerea cuvintelor”, relevând o construcţie narativă concentrată, dominată de o tensiune morală interioară⁷.
Voichiţa Pălăcean-Vereş scrie o proză de factură realistă, confesivă, adesea marcată de elemente autobiografice. Temele recurente – condiţia femeii, responsabilitatea morală, alienarea postrevoluţionară, relaţiile familiale şi conflictul dintre generaţii – sunt tratate cu un rafinament psihologic remarcabil.
Stilul său se caracterizează printr-o „aşezare ardelenescă” a frazei, prin claritate, sobrietate şi un limbaj dens în semnificaţii, cu accente lirice în descrierea detaliilor cotidiene. Criticul Ion Popescu-Brădiceni a observat, pe bună dreptate, „vibrotextul autoficţional” care transformă naraţiunea într-un spaţiu al sintezei între memorie şi ficţiune.
Prin această dublă dimensiune – morală şi estetică – proza sa se înscrie în tradiţia realismului psihologic, dar şi a prozei confesive de tip introspectiv, în descendenţa unor prozatoare precum Hortensia Papadat-Bengescu sau Ileana Vulpescu.
Voichiţa Pălăcean-Vereş este o prozatoare a autenticităţii şi a responsabilităţii morale, o voce distinctă a prozei clujene contemporane. Dincolo de tăcerea criticii mainstream, scrisul său impune o conştiinţă artistică solidă, un discurs lucid şi o atitudine etică rar întâlnită.
Opera ei, departe de a fi una marginală, se dovedeşte o contribuţie semnificativă la literatura română postdecembristă, prin capacitatea de a transforma biograficul în artă, iar experienţa civică în reflecţie literară.
Note critice
- Alexandru Petria, „Voichiţa Pălăcean-Vereş, o prozatoare valoroasă nedreptăţită”, Agenția de Carte, 8 martie 2011.
- Ion Popescu-Brădiceni, cronică la Ciocolată amăruie, apud Agenția de Carte, 2011.
- Ironim Marţian, ibidem.
- Ioan Mititean, ibidem.
- Vistian Goia, ibidem.
- Constantin Zărnescu, ibidem.
- Cornel Udrea, referinţă la Colecţionarul de cactuşi, apud Agenția de Carte, 2011.
Bibliografie selectivă
- Pălăcean-Vereş, Voichiţa. Ciocolată amăruie. Cluj-Napoca: Editura Limes, 2007.
- Pălăcean-Vereş, Voichiţa. O picătură de sânge. Cluj-Napoca: Editura Limes, 2008.
- Pălăcean-Vereş, Voichiţa. Colecţionarul de cactuşi. Cluj-Napoca: Editura Limes, 2010.
- Pălăcean-Vereş, Voichiţa. Cinci zile în septembrie. Cluj-Napoca: Editura Napoca Nova, 2015.
- Pălăcean-Vereş, Voichiţa. Unde se adapă fluturii. Cluj-Napoca: Editura Napoca Nova, 2017.
- Petria, Alexandru. „Voichiţa Pălăcean-Vereş, o prozatoare valoroasă nedreptăţită”, Agenția de Carte, 8 martie 2011.
- Zărnescu, Constantin. Cronică literară la Ciocolată amăruie, în Agenția de Carte, 2011.
- Popescu-Brădiceni, Ion. Recenzie la Ciocolată amăruie, ibidem.
- Marţian, Ironim. Comentariu critic la Ciocolată amăruie, ibidem.
- Goia, Vistian. Observaţii critice la Ciocolată amăruie, ibidem.
- Udrea, Cornel. Cronică literară la Colecţionarul de cactuşi, ibidem.
