Război total între Carmen Dan şi şeful DGA, Cătălin Ioniță

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a avut marţi o primă reacţie după acuzaţiile lansate de şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Ioniţă, care a transmis o notă prin care spunea că ,,se simte obligat să aducă în atenția opiniei publice situația extrem de gravă în care se găsește Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru”.

,,Ieri am făcut câteva precizări, chiar n-aș vrea să lungim acest subiect despre zicerile domnului Ioniță. Eu cred că am comentat destul. Domnul Ioniță e un domn care și-a dorit să fie personaj. E adevărat că a prins culoar și a ținut morțiș să se penibilizeze și domnul Tudose, că e plină politica românească de domnișori din ăștia frustrați, care știu să lupte bărbătește cu femeile jignind. O să răspund pe înțelesul dânsului: bădăran, oportunist, securist, nu neapărat în ordinea asta. Alegeți dumneavoastră! Voiam să mai spun ceva despre lucrările de doctorat, dar iar se supără domnul Tudose și domnul Ioniță, acești doctori în fariseism”, a declarat Carmen Dan.

Nota chestorului Ioniță vine după ce, vineri, cu ocazia prezentării bilanțului MAI pe anul trecut, Carmen Dan a criticat DGA-ul, afirmând că structura s-a concentrat pe alte zone decât Ministerul de Interne şi anunţând intenţia de a modifica legislaţia astfel încât activitatea DGA să fie readusă la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată, potrivit B1.

Cătălin Ioniță a transmis o scrisoare deschisă în care o acuză pe ministrul Dan că vrea să îl înlăture de la conducerea DGA în urma unor minciuni și manipulări. De asemenea, acesta aminteşte și momentul în care a refuzat numirea la șefia Poliției Române, în 2018, care a culminat cu schimbarea Guvernului Tudose.

,,Am aflat imediat de faptul că faţă de şeful Poliţiei Române se desfăşoară activităţi de supraveghere operativă, de asemenea şi asupra familiei mele, existând martori şi probe video în acest sens. Am înştiinţat conducerea D.G.P.I., însă nu s-a întâmplat absolut nimic, din contră. (…) Văzând că nu pot fi manipulat, am fost silit să îmi scriu un raport cu demisia din funcţie chiar înainte de o deplasare în SUA la misiunea ONU, spunându-mi-se să plec liniştit că vom stabili ce facem. Ulterior, am aflat din mass media că mi-am dat demisia”, a afirmat chestorul Cătălin Ioniţă.

- PROMO - img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW