Duminică, a 18-a zi a invadării Ucrainei, trupele ruse își extinseseră atacurile mult spre partea de vest a țării. Buletinele de știri ale agențiilor internaționale de presă și ale posturilor de televiziune începeau cu informația-surpriză potrivit căreia forțele ruse au lansat rachete contra unei baze militare ucrainene situate aproape de frontiera cu Polonia, la circa 20 kilometri, o zonă până acum neatinsă de bombe. În zona respectivă, a precizat administrația regională Lvov, a fost lovit inclusiv Centrul internațional pentru menținerea păcii și securității. Baza militară atacată se află la Yavoriv, unul din centrele principale ce servește desfășurării de antrenamente militare ucrainene. Se știe însă că, în ultimii ani, această bază a servit drept teren de antrenmente ale forțelor armate ucrainene sub conducerea instructorilor străini, în special americani și canadieni.
Atacul de duminică din zona Lvov riscă să se extindă și obligă la luarea de măsuri. Unii analiști spun că era de așteptat ajungerea rușilor și în zona de vest a Ucrainei, după ce Rusia a amenințat sâmbătă că va ataca livrările de arme occidentale Ucrainei, în special livrările de sisteme de apărare aeriană portabile și sisteme de rachete antitanc. Însuși ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov, a avertizat Statele Unite că toate convoaiele transportând armament sosit din Occident devin pentru Moscova «ţinte legitime».
O problemă apare acum și pe alte planuri în regiunea Lvov, devenită ţintă a trupelor ruse. Se știe că, după invadarea prin nord și est a Ucrainei, un uriaș val de refugiați au luat drumul spre regiunile din vestul țării, iar multe state și-au mutat ambasadele de la Kiev la Lvov. Duminică dimineaţă, o puternică lovitură a fost lansată de ruși și la aeroportul din localitatea Ivano-Frankivsk, situată la o mică distanță de Lvov.
„Lupte intense” continuă în apropiere de Kiev
La nord-vest de capitala Ucrainei sunt raportate lupte intense, o concentrare semnificativă a trupelor ruseşti fiind semnalată la doar 25 de kilometri de oraș. În acest context, Ucraina sugerează și riscul ca în următoarele ore, trupe din Belarus să se alăture invaziei declanşate de Moscova. Duminică dimineață, corespondentul RFI semnala din Kiev că trupele ucrainene și detașamente de voluntari, încurajați de repetatele apariții video ale lui Volodimir Zelenski în care cheamă la respingerea agresorilor, la apărarea teritoriului țării și ajutorarea civililor, pregătesc «o apărare puternică».
Ceva mai la sud, la Mikolaev, ultimul obstacol înainte de Odesa, au fost bombardate sâmbătă în special structuri ale sistmului sanitar al orașului. La Mariupol, în continuare asediat, dar necotropit de ruși, sunt așteptate cu înfrigurare convoaie cu ajutoare umanitare, unul dintre ele fiind blocat sâmbătă de ruși.
În timp ce trupele ruse progresează spre Vest, civilii continuă să fugă din calea distrugerilor, a morții, spitalele sunt arhipline de răniți. Apelul la încetarea focului lansat din nou sâmbătă de către președintele Franței și cancelarul german către Vladimir Putin a rămas literă moartă. Președintele Volodimir Zelenski, într-una din aparițiile sale video de încurajare a poporului ucrainean, a estimat pierderile în vieți omenești ale armatei Ucrainei la 1.300 de militari. Armata rusă, a spus el, a pierdut în jur de 12.000 de militari, dezminţind astfel cifra de doar 498 militari ruși morți anunțată de oficiali ai Rusiei.
Ierusalimul ar putea găzdui o nouă întâlnire ruso-ucraineană
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sugerat sâmbătă că Ierusalimul ar putea găzdui negocieri între Ucraina şi Rusia.
Premierul israelian, Naftali Bennett, a discutat mai bine de o oră cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a declarat că Ierusalimul este un loc constructiv, unde pot avea loc negocieri pentru încetarea focului. O sursă politică guvernamentală de la Ierusalim a precizat că încă este prematur, dar Rusia nu a respins ideea. Biroul prim-ministrului israelian a anunțat că Bennett şi Zelenski au discutat despre modalități de oprire a luptelor din Ucraina și eforturile Israelului în acest sens.