Ionuț Țene
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza ar trebui reevaluată și rescrisă. După revoluţia din decembrie 1989 a devenit o modă în rândul intelectualilor, a reprezentanţilor presei şi societăţii civile să se sublinieze realizările Regelui Carol I şi să se treacă cu vederea cele ale înaintaşului său Al. Ioan Cuza. Nimeni nu neagă succesele României Mici pe toate planurile, de la economic la cultural, dar să nu uităm că primul Hohenzollern pe tronul României a domnit 47 de ani. Ceea ce a realizat Cuza într-o perioadă foarte scurtă de timp, de numai 7 ani nu a mai făcut nimeni până la el. Alexandru Ioan Cuza, un moldovean născut în Bârlad, cu gradul de colonel şi participant la revoluţia din 1848, a pus bazele României moderne din toate punctele de vedere: admninistrativ, fiscal, militar, poliţie, cultură şi învăţământ. Colonelul Cuza a fost ales domn pe 24 ianuarie 1859 de adunarea de la Bucureşti, ca şi domn al Ţării Româneşti după ce fusese ales prealabil de moldoveni la Iaşi, pe 5 ianuarie, realizându-se unirea în ciuda convenţei de la Paris care prevedea unirea Principatelor Unite cu doi domni. România de azi îi datorează lui Cuza toate bazele legislative, fiscale, militare, şcolare şi chiar religioase. Nu e segment din societatea românească ca să nu fi început să funcţioneze prin norme şi legi puse de Cuza. Universităţiile de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864) au fost înfiinţate de Cuza, la fel promulgată constituţia, date codurile penale şi civile, făcute reformele fiscale, promulgată legislaţia militară, a pompierilor, miliţiei, construirea primei căi ferate etc. Au fost elaborate și promulgate Legea contabilității, Legea consiliilor județene, Codul Penal și Legea instrucțiunii publice, precum și crearea Consiliului de Stat. La 1864 se introduce învăţămîntul de patru clase gratuit şi obligatoriu. Acum se înființează Școala Națională de Arte Frumoase, la București, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman și este inaugurată, în premieră, o Școală de Medicină Veterinară. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal și a contribuției pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaților majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern.Cuza a dat la 1863 legea secularizării averilor mănăstireşti şi a confiscat proprietăţi funciare ale mănăstirilor închinate la Athos, care au fost împărţite şi date ţăranilor. Cea mai importantă reformă rămâne cea agrară. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Împărţirea pământului la ţărani de către Cuza a ridicat conştiinţa naţională a românilor, care au avut pentru ce lupta ca să obţină independenţa la 1877 sub Carol I. Nu sunt de acord cu istoricii care minimalizează rolul lui Cuza. Domnul moldovean a realizat în şapte ani ce poate nu a reuşit Regele Carol I în 47 de ani.
La Cluj-Napoca s-a lansat recent volumul „Scrieri despre Cuza Vodă” de Alexandru Lapedatu, o ediție îngrijită, cu studiu introductiv și notă asupra ediției de acad. Ioan Bolovan, în care se readuce în atenția publică o opinie originală și obiectivă despre rolul domnitorului înfăptuitor al Unirii Principatelor Române de la 1859. Alexandru Ioan Cuza a fost un ctitor al statului român modern, a cărei operă politică trebuie reconsiderată. Cuza a înființat instituțiile statului modern, atât din punct de vedere național, cât și european. Domnitorul a implementat legislația europeană în armonie cu cea națională, înființând și cele două universități prestigioase, care funcționează și azi, cele din Iași și București. Opera instituțională și politică a lui Alexandru Ioan Cuza o putem asemăna cu cea a lui Camillo Benso Conte de Cavour, unificatorul Italiei, dar și cu cea a cencelarului german Otto von Bismarck, care a unit și întemeiat statul german modern în jurul Prusiei. Formarea statului român modern cu instituțiile sale naționale la standarde europene a constituit un pericol de moarte pentru Imperiul austriac, care vedea în Principatele Române Unite, devenite România, un pericol pentru Transilvania locuită majoritar de români și ocupată de habsburgi. România lui Cuza a fost un model de urmat și o nădejde înspre aspirația unirii și eliberării pentru românii oprimați din Ardeal. Austria s-a opus cu toată forța actului unirii de la 1859 și împăratul austriac l-a urât pe Alexandru Ioan Cuza, pentru că acesta a creat un stat român modern, ce atrăgea prin forța instituțiilor și a culturii, precum și prin modernitatea sa, pe românii ardeleni. Compromisul dualist, cedarea puterii austriece în fața Ungariei la 1867, a fost consecința directă a succesului magnetic asupra românilor ardeleni, datorită realizărilor deosebite domniei lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul statului modern România. Să nu uităm că de Al. Ioan Cuza se leagă astăzi numele țării noastre România. După lovitura de stat din 11 februrarie 1866, politicienii și clasa suprapusă nu au fost recunocători lui Cuza și l-au alungat din țară. Românii manipulați de politicieni și jurnaliști au fost îndepărtați de Domnitorul Unirii de la 1859. Singurul român vizionar, care nu s-a lăsat păcălit de protipendada vremii, a fost poetul Mihai Eminescu. În seara de Revelion, când era student la Viena, Eminescu a auzit că exilatul Alexandru Ioan Cuza era grav bolnav de cancer și internat la Viena. Mihai Eminescu le-a spus colegilor studenți în seara de Revelion să nu meargă la vreun restaurant sau o bodegă ca să petreacă venirea noul an, ci să se ducă cu toții la spital, la Alexandru Ioan Cuza. Martorii și legenda spun că atunci când a intrat în salonul de spital și l-a văzut pe Cuza așezat pe pat grav bolnav, Eminescu cu lacrimi în ochi s-a pus în genunchi, la marginea patului i-a sărutat mâna voievodului Cuza, cel care a împroprietărit țăranii, a întemeiat universitățile românești și a pus bazele statului modern român. Mihai Eminescu a fost primul român, care a înțeles valoarea, importanța și rolul lui Cuza în istoria unirii românilor.
