Majestatea Sa Elizabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a fost testată duminică pozitiv la coronavirus, a anunțat Palatul Buckingham. Anturajul său a dat asigurări că, pentru moment, domnia sa nu suferă decât de „simptome ușoare”, asemănătoare celor ale unui guturai. Premierul Boris Johnson, care și el a petrecut mai multe zile sub tratament intensiv în primăvara anului 2020 din cauza coronavirusului, i-a urat Majestății Sale o rapidă restabilire a sănătății. Urări similare au fost adresate, în afara responsabililior politici britanici, de Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, de premierul canadian Justin Trudeau, de premierul indian Narendra Modi.
Potrivit ziarului „The Guardian”, numeroși medici se vor afla lângă Majestatea Sa începând cu Sir Huw Thomas, șeful echipei medicale regale și medicul reginei. În legătură cu modul în care Majestatea Sa a fost contaminată, s-a aflat că în ziua de 8 februarie s-a întâlnit cu fiul său, prințul Charles, cu două zile înainte ca acesta să fie la rândul său testat pozitiv la Covid-19. S-a aflat de asemenea că mai mulți membri ai personalului din palatul Windsor, unde regina s-a instalat de la declanșarea pandemiei, au fost testați pozitiv și ar fi putut transmite virusul. Interesant este faptul că regina s-a vaccinat în formulă completă, la fel ca fiul său Charles și soția acestuia, ducesa de Cornwall, Camilla.
Coronavirusul nu o va împiedica însă pe Majestatea Sa să-și exercite de la Palatul Windsor unele dintre atribuțiile ușoare ale puterii.
Regina Elizabeta a II-a, testată pozitiv la Covid-19
Lăsați un comentariu