20.4 C
București
joi, 13 mai

Regres în Justiţie. Guvernul a adoptat OUG pe Legile Justiției

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, o ordonanţă de urgenţă care modifică Legile Justiţiei şi care se referă, printre altele, la delegările în funcţii de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public, a anunţat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, informează Agerpres.


,,Există o modificare destul de importantă referitoare la funcţiile de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public – că-i procuror general, adjunct, procuror-şef la DNA, DIICOT, şefi de secţii, toţi ceilalţi. (…) Legea în vigoare (…) prevede pentru aceste funcţii un mandat fix cu durată de trei ani, mandat care poate fi reînvestit. Dar reînvestirea nu înseamnă nici prelungirea, nici conferirea unui nou mandat. Al doilea mandat se poate ocupa numai în condiţiile legii. (…) Ce aduce ordonanţa cu caracter de noutate? Faptul că aceste funcţii privind procurorii, funcţiile de rang înalt, unde procedura se iniţiază de către ministrul Justiţiei – declanşează procedura, interviu, toate celelalte, merge la Consiliul Superior al Magistraturii de unde ia acel aviz consultativ, cu avizul consultativ, dacă ministrul continuă procedura, se adresează preşedintelui Republicii pentru a emite decretul de învestire în funcţie – aceste funcţii nu pot fi delegate, ele se ocupă şi trebuie ocupate numai în condiţiile legii prin procedura pe care o prevede legea. De ce? Pentru că, din păcate, astăzi când vorbim multe funcţii de procuror, funcţii de conducere de rang înalt, sunt ocupate prin delegare, ceea ce nu este normal, pentru că legea spune, în condiţiile legii, procedura, repet, pe care am precizat-o. Sigur că astăzi, când vorbim, sau mâine când apare ordonanţa în Monitorul Oficial avem astfel de funcţii ocupate prin delegaţi”, a declarat Toader.

OUG, fără avizul CSM

Deşi proiectul elaborat de Ministerul Justiţiei nu a primit avizul CSM, Tudorel Toader a declarat că modificările s-au făcut la cererea Consiliului: „O primă precizare. Propunerea de modificare ce face obiectul OUG a venit de la CSM”, notează Adevărul.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a reacţionat imediat după anunţul lui Toader şi a transmis că membrii procurori ,,nu au avut cunoştinţă de vreun demers instituţional, altul decât cel privind amânarea intrării în vigoare a dispoziţiilor privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii”.

,,Facem precizarea că membrii Secţiei au luat la cunoştinţă de conţinutul ordonanţei de urgenţă în data de 18 februarie, când a fost transmisă la Consiliu pentru avizare. Membrii procurori nu au avut cunoştinţă de vreun demers instituţional, altul decât cel privind amânarea intrării în vigoare a dispoziţiilor privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi cu atât mai puţin de conţinutul acestor propuneri despre care se susţine că ar aparţine Consiliului Superior al Magistraturii”, precizează reprezentanţii CSM într-un comunicat de presă.

Ce se modifică?

Potrivit proiectului de OUG adoptat de Guvern, Secţia pentru Procurori din CSM va fi exclusă din procedura de numire a şefilor marilor Parchete. De asemenea, procurorul-şef al Secţiei speciale de investigare a magistraţilor ar urma să aibă puteri depline. O altă modificare se referă la faptul că şeful statului nu va mai putea refuza propunerile pentru conducerea marilor Parchete.

În ceea ce priveşte nominalizările pentru viitorii procurori ai Parchetului European, acestea vor fi făcute de Ministerul Justiţiei.

Reacţia preşedintelui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat dur după adoptarea Ordonanţei de urgenţă care modifică Legile Justiţiei. Potrivit şefului statului, social-democraţii au „lucrat” din nou ,,împotriva Justiţiei și a statului de drept, împotriva României și a cetățenilor”.

,,PSD a acționat astăzi din nou împotriva Justiției și a statului de drept, împotriva României și a cetățenilor. Guvernul PSD vrea să creeze prin ordonanțe de urgență un statut special pentru cei care au probleme în justiție. Și românii, și liderii europeni știu că nu există nicio altă justificare pentru obsesia de a slăbi până la ineficiență justiția din România, în afară de interesele personale. România nu poate fi pusă la dispoziția celor care vor să instaureze controlul politic asupra justiției”, a scris Klaus Iohannis, într-o postare pe Facebook.

Augustin Lazăr: Modificările pot conduce la apariţia unui blocaj instituţional

O reacţie a venit şi din partea procurorului general al României, Augustin Lazăr, care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de blocajul instituţional al Ministerului Public.

,,Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în considerare concluziile Curţii Europene a Drepturilor Omului formulate în cauza «Baka c. Ungariei» (Hotărârea din 27 mai 2014), văzând proiectul ordonanţei de urgenţă transmis Consiliului Superior al Magistraturii, îşi exprimă îngrijorarea faţă de blocajul instituţional al Ministerului Public, ce ar putea fi generat de recentele modificări ale legilor Justiţiei şi, de asemenea, faţă de neconstituţionalitatea unora dintre prevederi. (…) Toate aceste modificări pot conduce la apariţia unui blocaj instituţional, Ministerul Public putând ajunge în situaţia de a nu-şi exercita corespunzător atribuţiile constituţionale de reprezentare a intereselor generale ale societăţii, apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

DIICOT îl susţine pe procurorul general

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism aduce critici OUG pe Legile Justiției, adoptată marți de Guvern. DIICOT anunță că noile modificări ar putea pune Ministerul Public în imposibilitatea de a-și realiza atribuțiile, potrivit B1.

Este important de precizat că procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a fost propus la șefia DIICOT chiar de către ministrul Tudorel Toader.

,,În cadrul Adunării Generale a procurorilor D.I.I.C.O.T., din data de 20.02.2019, convocată pentru prezentarea Raportului de activitate al direcției pentru anul 2018, s-a decis suplimentarea ordinii de zi, cu emiterea unui punct de vedere asupra modificărilor aduse Legilor justiției, prin Ordonanța de urgență a Guvernului, adoptată la data de 19.02.2019.

În urma consultărilor procurorilor prezenți în cadrul Adunării Generale, aceștia au decis în unanimitate ralierea și susținerea punctelor de vedere emise de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că modificările aduse Legilor justiției contravin arhitecturii instituționale stabilite prin Constituție și ar pune Ministerul Public în imposibilitatea de a-și realiza atribuțiile specifice, prevăzute de Constituția României și legile organice”, a transmis DIICOT.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW