Carmen Dan, Senior Manager, PwC România
Ecaterina Boca, Senior Manager, PwC România
O companie poate avea un dosar tehnic complet și o declarație de conformitate impecabilă pentru introducerea de ambalaje pe piață și, totuși, să nu fie conformă cu regulamentul UE PPWR privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Explicația ține de o distincție esențială, dar adesea trecută cu vederea în limbajul de business: cea dintre fabricant și producător, termeni folosiți frecvent ca sinonime, dar pe care regulamentul îi tratează ca având roluri juridice diferite. De această încadrare depind atât responsabilitatea pentru conformitatea tehnică a ambalajului, cât și obligațiile de înregistrare și raportare în cadrul răspunderii extinse a producătorului. Prin urmare, deși atenția s-a concentrat până acum asupra termenelor de aplicare și a cerințelor tehnice, primul pas al conformării este, de fapt, altul: clarificarea rolului pe care compania îl are în lanțul de aprovizionare. Abia după aceea pot fi stabilite corect obligațiile aplicabile, testele necesare și documentele care trebuie pregătite.
Miza este concretă. Un fabricant poate avea dosarul tehnic și declarația de conformitate redactate corect, dar, dacă nu este înregistrat ca producător în statul membru în care vinde efectiv, nu îndeplinește condițiile pentru a pune legal ambalajul pe piață. Invers, înregistrarea în sistemul EPR (Responsabilitate Extinsă a Producătorului) nu acoperă partea tehnică: obligația de întocmire a dosarului tehnic revine exclusiv fabricantului și nu poate fi delegată prin niciun angajament contractual. Sunt două seturi de obligații distincte, care se verifică separat și dintre care niciunul nu îl compensează pe celălalt.
Încă de la publicarea Regulamentului (UE) 2025/40 (PPWR) privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, discuțiile s-au concentrat asupra obligațiilor care vor intra în vigoare în următorii ani, a tipurilor de ambalaje restricționate și a cerințelor privind reciclabilitatea, reutilizarea și reducerea deșeurilor. Sunt aspecte importante, dar acoperă doar o parte a procesului de conformare, cealaltă ține de cine poartă efectiv responsabilitatea pentru conformitatea ambalajului, iar acolo răspunsul nu este întotdeauna evident.
În sensul PPWR, fabricantul este persoana fizică sau juridică care dispune proiectarea sau fabricarea unui ambalaj ori a unui produs ambalat și le comercializează sub propriul nume sau propria marcă. Astfel, fabricantul nu este neapărat cel care realizează fizic ambalajul, ci cel care comandă și decide cu privire la specificațiile de proiectare ale acestuia. Această calificare se aplică chiar și atunci când operatorul economic alege un ambalaj standardizat, fără a solicita modificări de design, deoarece puterea de decizie asupra specificațiilor aparține celui care plasează comanda. În schimb, noțiunea de producător are un conținut mai larg și poate desemna, în funcție de modul în care ambalajul sau produsul ambalat este pus la dispoziție pe piață, fabricantul, importatorul sau distribuitorul. Acestuia îi revin obligațiile asociate EPR, inclusiv obligațiile de înregistrare, raportare și finanțare a gestionării deșeurilor de ambalaje.
Deși în practică aceeași companie îndeplinește frecvent ambele roluri, din perspectivă juridică acestea sunt distincte și atrag obligații, documentații și riscuri de conformare diferite. Aceeași companie poate avea, în funcție de modelul de afaceri și de fluxul analizat, calitatea de fabricant, de producător sau chiar ambele, iar această încadrare determină obligațiile care îi revin și documentația pe care trebuie să o pregătească.
Fabricant: execuția se poate delega, dar nu și responsabilitatea
Odată stabilită calitatea de fabricant, PPWR îi atribuie acestuia responsabilitatea pentru demonstrarea conformității ambalajului cu cerințele regulamentului. Înainte de introducerea unui ambalaj pe piață, fabricantul trebuie să parcurgă o secvență obligatorie care include evaluarea conformității ambalajului, întocmirea dosarului tehnic și, după caz, emiterea declarației UE de conformitate. Deși aceste activități pot implica și alți participanți din lanțul de aprovizionare, Comisia Europeană a clarificat că fabricantul este singurul operator economic care poartă responsabilitatea legală pentru conformitatea ambalajului, indiferent cine a realizat efectiv evaluarea sau cine a redactat declarația.
Astfel, evaluarea conformității poate fi realizată de fabricant sau de un terț – un laborator ori un organism de certificare – acționând în numele său, iar declarația de conformitate poate fi redactată de un reprezentant autorizat, numit prin mandat, pe baza informațiilor primite de la furnizori.
În schimb, obligația de întocmire a Dosarului Tehnic revine exclusiv în sarcina fabricantului și nu poate fi delegată în nicio circumstanță și prin niciun angajament contractual.
Dosarul tehnic: structură obligatorie, nu document generic
Regulamentul stabilește elemente minime pe care dosarul tehnic trebuie să le conțină, iar lista este precisă, nu orientativă. Documentul trebuie să acopere, în măsura relevantă, proiectarea, fabricația și funcționarea ambalajului:
- o descriere generală a ambalajului și a utilizării sale preconizate;
- desenele conceptuale, desenele de fabricație și materialele componentelor;
- lista standardelor armonizate sau a specificațiilor comune aplicate, integral sau parțial, și, acolo unde nu au fost aplicate, o descriere a soluțiilor alternative adoptate;
- o descriere calitativă a modului în care au fost realizate evaluările prevăzute la articolele 6 (reciclabilitate), 10 (minimizare) și 11 (reutilizare);
- rapoartele de testare.
Declarația de conformitate a ambalajului: cinci reguli practice de redactare
Declarația de conformitate UE nu este un formular unic, completat o singură dată pentru întregul portofoliu de ambalaje și produse ambalate. Conform Anexei VII la Regulamentul (UE) 2025/40 și clarificărilor Comisiei Europene, ea trebuie redactată pentru fiecare tip de ambalaj, la nivelul la care ambalajele prezintă aceleași caracteristici relevante în raport cu cerințele din Articolele 5–12 (substanțe de interes, reciclabilitate, conținut reciclat, minimizare, etichetare etc.) și cu produsele ambalate cărora le sunt destinate. Prin urmare, dacă produsele diferă, fabricantul nu poate redacta o singură declarație pentru toate ambalajele introduse pe piață. În schimb, dacă ambalaje de același tip, chiar și de dimensiuni diferite, conțin același produs, iar diferența de dimensiune nu afectează conformitatea cu niciuna dintre cerințele din Articolele 5–12, o singură declarație le poate acoperi pe toate.
Pentru un ambalaj compus din mai multe elemente de ambalare (sticlă, capac, etichetă) se realizează o singură evaluare și o singură declarație de conformitate pentru întreaga unitate de ambalare, inclusiv componentele integrate și separate, nu pentru fiecare componentă în parte. Declarația trebuie redactată, de asemenea, în limba sau limbile statului membru în care ambalajul este efectiv plasat sau pus la dispoziție pe piață, astfel încât autoritatea locală de supraveghere să o poată verifica direct, nu într-o singură versiune considerată universală. Dacă ambalajul sau produsul ambalat intră și sub incidența altor acte legislative europene care solicită o declarație de conformitate, PPWR permite o declarație unică, sub formă de document unic sau de dosar cu declarații individuale, cu condiția ca evaluarea pentru produs și cea pentru ambalaj să rămână distincte în interiorul acestuia.
Producătorul: o obligație administrativă separată, cu risc distinct
În timp ce fabricantul răspunde de conformitatea tehnică a ambalajului, producătorul, fabricantul, importatorul sau distribuitorul, în funcție de circuitul de vânzare, răspunde de înregistrarea și raportarea legate de EPR. Cea mai importantă obligație este înregistrarea în registrul național de producători, înainte de a pune pentru prima dată pe piață orice ambalaj, indiferent dacă este ambalaj de transport, de servire sau destinat comerțului electronic. Informațiile solicitate la înregistrare includ numele și mărcile sub care compania pune ambalaje pe piață, adresa completă, codul de identificare fiscală și o declarație privind modul în care își îndeplinește responsabilitățile. Statele membre pot solicita și informații suplimentare, atunci când sunt necesare și proporționale pentru monitorizarea obligațiilor EPR.
Consecința este importantă: fără această înregistrare în statul membru unde vinde efectiv, comercializarea poate fi considerată ilegală, independent de calitatea documentației tehnice.
Concluzie
În concluzie, un fabricant care se conformează prevederilor PPWR trebuie să dețină și să mențină dosarul tehnic și declarația de conformitate, baza legală pentru introducerea pe piață a ambalajelor și a produselor ambalate, disponibilă pentru autoritățile competente atunci când este solicitată. La rândul lor, importatorii trebuie să se asigure că fabricantul le-a întocmit și să păstreze o copie a declarației la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței. Obligația de păstrare revine, așadar, fabricantului și importatorului, nu producătorului în sens EPR ca atare, deși, în practică, aceeași companie poate cumula ambele calități.
Tocmai de aceea, pregătirea pentru aplicarea PPWR presupune, în primul rând, o analiză a fluxurilor operaționale prin care ambalajele sunt introduse pe piață și identificarea rolului deținut pe fiecare dintre acestea, fie că este vorba despre fabricant, importator, distribuitor sau producător în sens EPR. Numai după clarificarea acestor aspecte pot fi evaluate corect obligațiile aplicabile și documentația necesară.
