Din păcate, critica literară din orașul nostru tapetat poate prea ”stelar”, precum și revistele culturale, ignoră vocile lirice ale unui trecut apropiat, care și-au pus amprenta pe excepționala lirică post-decembristă din Ardeal. Al. T. Țion (1922 – 1982) este un poet din perioada anilor 60 și 70 uitat intenționat de cei de la ”fabrica de poeți” și de alte ”delicatețuri lirice” ideologizate ale timpului curent în dauna profunzimii ”duratei lungi” a poeziei autentice. Doar dacă citim o singură poezie din opera lui Al. T. Țion putem realiza cu adevărat ceea ce înseamnă forța emoției lirice și puterea cuvântului înnoit de vraja metaforei originale. Poetul vibra în poezie un ritm alert-nostalgic, de o muzicalitate eminesciană și enesciană. Poetul respira lirismul. A publicat doar două volume de versuri: ”Restituiri” (1968) și ”Ierburi și raze” (1974), dar sunt repere lirice ale timpului și de o consistență sublimă și cu puternice ecouri în epocă. Poetul readucea în plin comunism valoarea lirică interbelică reprezentată de Blaga, Crainic sau Arghezi.
Și vom fi
Și vom fi iarăși amândoi sub lună,
ca sub un clopot de îngeri purtat
și clopotul de-o veșnicie sună
că-i noapte, că e totul înnoptat.
Dar fragezi pomi făcuți parcă din rouă,
purtînd pe crengi eterici leoparzi,
te-or răcori cu frunza de-o să arzi,
pe focul tău reci stele o să plouă.
Și noi vom trece visători prin raze
ca printr-o iarbă crescută în cer
și copleșiți de noapte și extaze
vom fi văpăi verzui în cast eter.
Al. T. Țion (Din volumul ”Ierburi și raze”, Editura Dacia, 1974, Cluj-Napoca)
Al. T. Țion a fost un pictor și un poet stelar, care a îmbinat în stilul simbolistic, culoarea cu versurile, scriind o adevărată pictopoezie pură, cu puternice imagini metaforice solare și irizări cristaline. A făcut parte din triada lirică de aur a poeziei ardelene din anii 1970, alături de Negoiță Irimie și Victor Felea. Poetul clujean, atunci când scria poezie picta sufletul și frumusețea neînțeleasă a preajmei. Avea o adâncă și profundă viziune asupra vieții pe care ne-o dăruia ca o împărtășanie. Cu adevărat colora poetul cam tot pe ce punea mâna, mintea și sufletul. Scria poezii în stil blagian trecut prin formele noului avangardism și picta în prelungirea geniului lui Corneliu Baba. Introvertit și solitar Al. T. Țion trece prin istoria literaturii române lăsând urme inconfundabile și originare. Poetul este un model pentru generația post-decembristă din inima Ardealului și a inspirat direct sau indirect corifei ai generației ”milenariste”, mai ales în procedura stilistică prețioasă a poetului Dumitru Cerna, dar și panseurile coloristice ale altor poeți clujeni îndrăgostiți de muze și concret, cum a fost Daniel Hoblea. Poetul Al. T. Țion trebuie recitit și reevaluat de critica literară, incluzîndu-l în topul poeților clujeni, la masa poeziei împreună cu Horia Bădescu, Ion Cristofor, Marcel Mureșanu sau Adrian Popescu. Poetul a avut simțul autenticei limbi poetice, trecând ușor peste obstacolele vieții folosind o gramatică proprie într-un paradox suprarealist clasicizat, aducând aminte de efuziuniile lui Apollinaire în sinergie cu creonările lirice urbane ale lui Aurel Gurghianu. Intimist și introvertit, Al. T. Țion este un poet emblematic al curajului ”baladescului” celebrului ”cerc de la Sibiu”, fel de a spune originar ”vom fi văpăi verzui în cast eter”. Originalitatea lui Al. T. Țion stă tocmai în această sinergie aproape unică din literatura noastră, simbioza: poezie, muzică și pictură. Azi, Al. T. Țion nu este un nume de stradă la Cluj-Napoca, așa cum au colegii lui de generație, dar este, însă, un nume inconfundabil pe cartea poeziei române.
