Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Rezultatele campaniei de „Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin”, îngrijorătoare
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sănătate

Rezultatele campaniei de „Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin”, îngrijorătoare

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 27 decembrie 2018
Distribuie
Sursa foto: Playtech

Mai multe dintre femeile supuse testului Babeş-Papanicolau, în cadrul tuturor ediţiilor campaniei de „Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin” din anul 2018, prezintă diverse afecţiuni care necesită colposcopie sau tratament ginecologic de specialitate, conform rezultatelor medicale efectuate de Institutul Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu.

Statistica ar putea fi interpretată ca şi un semnal de alarmă că toate femeile, cu vârsta cuprinsă între 25-64 ani, ar trebui să se prezinte la medic din proprie iniţiativă pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau, în ideea depistării la timp a eventualelor complicaţii care le pot pune viaţa în pericol.

Campania derulată de către medicii Institutului Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu şi voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului pe parcursul anului 2018, în comunităţile din judeţul Ilfov, a avut ca ţintă doamnele din mediul rural care din diverse motive nu au făcut testul Babeş-Papanicolau.

Specialiştii IOB au efectuat testul Babeş-Papanicolau pentru 340 de femei din judeţul Ilfov, din care 37 paciente au necesitat colposcopie şi 85 au avut nevoie de alte tratamente ginecologice de specialitate. Alte 218 femei examinate sunt sănătoase, conform rezultatelor. Localităţile din judeţul Ilfov unde s-a derulat campania sunt: Grădiştea, Nuci, Otopeni, Gruiu, Bragadiru, Moara Vlăsiei, Glina, Pantelimon şi Afumaţi. De asemenea, una dintre ediţiile campaniei s-a desfăşurat la cabinetul medical din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, unde cadrelor militare de sex feminin li s-a efectuat testul Babeş-Papanicolau.

Referitor la situaţia pacientelor care au fost depistate cu probleme medicale, doctorul Prunoiu Virgiliu Mihail, coordonatorul Programului de Screening al Institutului Oncologic Fundeni, a declarat: „Rezultatele au arătat că 15-20% dintre femei au leziuni ale colului uterin ce necesită investigaţii suplimentare (colposcopie şi biopsie), dar şi faptul că aproape jumătate dintre femeile examinate au probleme de sănătate (infecţii, inflamaţii) care necesită tratament”.

De altfel, voluntarii CMN au achiziţionat cu fondurile rezultate în urma semimaratonului caritabil „RUN for LIFE” un videocolposcop pe care l-au donat Institutului Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu, aparat necesar unor investigaţii suplimentare pentru pacientele al căror rezultat la testul Babeş-Papanicolau nu a fost unul concludent. Acest aparat este unul performant, de ultimă generaţie şi are o înaltă rezoluţie, permiţând o decizie terapeutică în timp util şi urmărirea fazelor tratamentului.

„Am constatat pe parcursul tuturor ediţiilor campaniei de ‘Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin’ că este necesară o campanie naţională de informare a doamnelor, că se pot prezenta la centrele zonale cu cartea de identitate pentru a efectua testul Babeş-Papanicolau gratuit! Acest test este esenţial pentru diagnosticarea în faza incipientă a eventualelor leziuni canceroase şi ajută la salvarea vieţilor. Campania Patriarhiei Române derulată de către voluntari – de ‘Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin’ este utilă pentru zonele cu populaţie care nu are acces facil la spitale, unde distanţa este prea mare, iar oamenii nu au bani de transport sau se confruntă cu alte probleme de sănătate, precum persoanele cu dizabilităţi. De altfel, campania de ‘Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin’ şi-a atins scopul deoarece doamnele din zonele unde am mai derulat ediţii au conştientizat utilitatea examenului ginecologic şi ne-au rechemat. Un exemplu concret ar fi oraşul Pantelimon, unde am revenit şi s-a mai efectuat testul Babeş-Papanicolau pentru încă 42 de persoane”, a declarat Dănuţ Prună, coordonatorul grupului de voluntari al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

„Această campanie este adresată tuturor persoanelor de sex feminin şi cu precădere celor din mediul rural, unde prevenţia şi conştientizarea sunt mai puţin accesibile. Dorim ca efortul medicilor de la Institutul Oncologic şi al voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului să salveze multe vieţi prin această campanie frumoasă”, a declarat părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru, de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, iniţiatorul campaniei de „Prevenţie şi Diagnosticare precoce a cancerului de col uterin”.

În România, femeile cu vârsta cuprinsă între 25-64 ani pot beneficia de gratuitate pentru testul Babeş-Papanicolau în cadrul „Programului Naţional pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin prin screening organizat”, care urmăreşte să determine prezenţa celulelor anormale aflate în stadii iniţiale, când pot fi îndepărtate uşor, înainte de a se transforma în celule canceroase. Pentru a participa la screening, femeile se pot programa la medicul de familie calificat în prelevarea testului Babeş-Papanicolau, acreditat să participe în programul naţional de screening sau la cabinetele medicale ginecologice care au contract cu Ministerul Sănătăţii pe programul de screening.

În sprijinul ideii de informare a populaţiei de posibilitatea prezentării din proprie iniţiativă la medic pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau în mod gratuit, doctorul Prunoiu Virgiliu Mihail şi voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au efectuat în data de 31 octombrie 2018 o deplasare în comuna Boteni, din judeţul Argeş, unde medicul Prunoiu le-a vorbit doamnelor prezente despre prevenţia cancerului de col uterin şi importanţa prezentării la medicul ginecolog pentru examenul gratuit din programul Ministerului Sănătăţii pentru cancerul de col uterin. La această activitate au fost prezente 40 de femei din localitate, care şi-au manifestat interesul de a se prezenta la medic pentru analize.

Reamintim că începând cu luna ianuarie 2018 a fost semnat între IOB şi Patriarhia Ortodoxă Română un protocol de colaborare în vederea organizării de acţiuni medicale cu caracter umanitar având drept beneficiari persoanele defavorizate, scopul fiind depistarea precoce a cancerului (col uterin, sân, colon-rect, etc).

În urma acestui protocol s-a decis realizarea examenului Babeş-Papanicolau la femeile eligibile care locuiesc în localităţile din Judeţul Ilfov, acţiunea urmând să se extindă apoi şi în alte judeţe. Astfel, Patriarhia Ortodoxă, prin părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru şi voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului conduşi de Dănuţ Prună au sprijinit IOB logistic şi mediatic. O contribuţie importantă la campanie au avut-o şi primarii şi preoţii din localităţile vizitate care s-au ocupat de informarea şi mobilizarea femeilor din comunităţi, dar şi medicii de familie care au pus la dispoziţia specialiştilor IOB cabinetele lor, acţiunea având aprobarea şi susţinerea Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov.

Cancerul colului uterin este cea mai frecventă neoplazie a aparatului genital la femei şi a doua cauză de mortalitate, după cancerul mamar. România este una dintre ţările Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată a mortalităţii prin cancer de col uterin (9.5, faţă de 2.5 decese în U.E la 100.000 femei).

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata mortalităţii din cauza cancerului de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor UE. Aceasta se explică, în primul rând, prin faptul că în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă. Astăzi este unanim acceptat faptul că HPV este principalul factor implicat în etiologia cancerului de col uterin şi reprezintă cauza necesară pentru apariţia acestuia. Infecţia cu HPV este considerată infecţie cu transmitere sexuală deoarece achiziţia ei se face preponderent pe cale sexuală şi precede cu câţiva ani dezvoltarea leziunilor intraepiteliale care pot evolua către cancer de col uterin.


Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior angajari-politie-650x435 756 de infracţiuni, in Ajun de Craciun
Articolul următor autostrada Autostrăzile României s-au mărit cu 60 de kilometri în anul 2018! Centenarul aproape a trecut, dar legătura rutieră dintre Moldova și Ardeal rămâne încă la stadiul de proiect
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Zelenski îl acuză pe Putin, care a refuzat discuțiile față în față, că nu vrea să încheie războiul
Extern
KMG face precizări cu privire la nava Safeen Elona din Portul Constanța
Actualitate
Alexandru Petrescu (ASF): Piețele de capital, sistemul de pensii private și sectorul asigurărilor – piloni puternici ai finanțării economiei reale
Finanțe și Bănci

RSS Știri Financiare

  • Piața AI din România ar putea atinge între 1,4 și 1,7 miliarde euro până în 2031
  • De la indecizie la calificare: cum poate începe schimbarea pentru tinerii sub 30 de ani
  • Anulările de zboruri au crescut puternic de la începutul anului pe aeroporturile românești
  • Hesburger investește 500.000 euro în primul său restaurant din Brașov
Sănătate

Stresul afectează calitatea somnului a 61% dintre români

6 minute
fizioterapie
Sănătate

3 informatii despre utilitatea fizioterapiei pe care poate nu le stii, dar ar trebui

4 minute
Sănătate

Piaţa farmaceutică, un nou El Dorado economic

5 minute
Cel mai bun tratament pentru hemoroizi si fisuri anale
Sănătate

Cel mai bun tratament pentru hemoroizi si fisuri anale?

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?