Sunt recunoscător semnului gramatical al întrebării pentru că m-a ajutat în intitularea acestui articol care conţine un ansamblu de aspecte despre ceea ce înseamnă actuala şcoală românească şi care sunt perspectivele sale. Cititorii nu vor găsi o tratare exhaustivă, ci doar selectarea unor realităţi ce ar merita în opinia mea soluţionări rapide şi substanţiale din partea factorilor decizionali.
Am asistat în ultimii ani la schimbări frecvente ale miniştrilor educaţiei în contextul evenimentelor politice; au venit uneori anumite persoane care ştiau eventual să vorbească în mod corect şi coerent, dar habar nu aveau de ideea de educaţie. Mă duc cu gândul la veacurile apuse când şcoala noastră era condusă de mari oameni de ştiinţă şi de cultură; iată doar câteva strălucite exemple: Petre P. Carp; Vasile Alexandrescu Urechia; Dimitrie Gusti; Constantin Alexandru Rosetti; Titu Maiorescu; Vasile Conta; Tache Ionescu; Spiru Haret; Ion Gheorghe Duca; Simeon Mehedinţi; Nicolae Iorga; Ion Petrovici; Athanase Joja; Mircea Maliţa ş.a. Am consultat statisticile oficiale din ultimele decenii: peste 20 de miniştri ai educaţiei după 1989. Halal dinamică managerială şi mai vrem să avem continuitate şi eficienţă a demersurilor întreprinse cu mare pompă!
*În privinţa infrastructurii şcolare situaţia rămâne îngrijorătoare: şcoli care s-au năruit făcând victime; edificii rurale cu înfăţişare ca de secol al XIX-lea; toalete în curte sau în locul lor doar nişte fose septice primitive unde au căzut unii copii etc. Rare au fost ştirile despre construirea de noi şcoli, creşe, grădiniţe (mai ales în preajma unor alegeri locale). Acest fapt a dus la trista sintagmă “şcoala în 3 schimburi” ca şi cum ar fi nişte spaţii siderurgice funcţionând în regim de “foc continuu”. *Lipsesc facilităţile din domeniul transportului şcolar în zone rurale cvasi-izolate, montane sau greu accesibile; aşa că am ajuns să ne uităm cu admiraţie la filmele americane din anii ’50 unde apăreau acele autobuze demodate purtând emblema “School Bus”. *Există o penurie de cadre didactice extinzându-se fenomenul suplinitorilor, mulţi dintre ei fiind incompetenţi sau neserioşi. La concursurile periodice de promovări didactice se constată un nivel profesional scăzut al viitorilor educatori. *În ultimii ani perimetrul şcolii a cunoscut fenomene şi chiar tendinţe foarte preocupante: extinderea consumului şi a traficului de droguri; crime ori tentative de crimă cu victime din rândul elevilor sau al dascălilor; prostituţia şi pornografia infantile; abandonul şcolar în creştere; naşteri premature în rândul unor eleve; şcolari lăsaţi în grija exclusivă a bunicilor deoarece părinţii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate. *În teribilul scandal sexual de la S.N.S.P.A. din Bucureşti unii soci(ologi)-moralişti s-au dovedit a fi nişte persoane de nimic altceva decât promotori ai tezei meschine: “N-ai decât dacă dai!” spre a ne exprima oarecum eufemistic. *Condamnabile sunt, de asemenea, situaţiile de agresiune sexuală din partea unor dascăli faţă de diverşi elevi. *S-a extins fenomenul “plagiatului doctoral” (ce tristă asociere semantică!) la unii miniştri şi înalţi funcţionari internaţionali care îşi permit “alba/neagra de-a catedra şi de-a ştiinţa”. *S-a amplificat numărul elevilor cu situaţie socială precară cărora le lipsesc condiţiile elementare de hrană, îmbrăcăminte, rechizite, medicamente, asistenţă sanitară. Să se fi rezolvat oare toate aceste probleme la noi în ţară încât unii demnitari precum locatarul temporar de la Cotroceni să distribuie cu mare protocol intens mediatizat ghiozdane şi rechizite şcolare în îndepărtata Africă? *Să nu uităm că în unele şcoli autohtone au izbucnit epidemii de rujeolă, gripă, TBC, chiar situaţii de molipsire cu râie, ploşniţe, purici sau păduchi. S-au descoperit recent îmbolnăviri în rândul elevilor din cauza unor alimente expirate. *S-a amplificat criza grădiniţelor şi a creşelor, părinţii copiilor fiind obligaţi să stea la coadă de noaptea până dimineaţa pentru a prinde un loc pe listă. *Se pare că a dispărut cu totul frumoasa tradiţie a Festivalurilor si a ansamblurilor şcolare/studenţeşti înlocuite cu diverse surogate comerciale şi anticulturale. *Moda meditaţiilor a proliferat enorm din dorinţa suplimentării veniturilor cadrelor didactice având salarii necorespunzătoare; nu putem ignora exemplul oferit de profesorul de la Sibiu care şi-a făcut o avere frumuşică de pe urma meditaţiilor. *În învăţământul liceal şi superior performanţele sunt, de regulă, individuale şi nu ţin de un fenomen de masă care ar demonstra standardele superioare ale educaţiei. *Se intensifică “mirajul Occidentului”, numeroşi tineri preferând să ajungă la universităţi de prestigiu şi să nu se mai întoarcă acasă. *În ultima perioadă am constatat o instabilitate neproductivă în privinţa structurii anului şcolar şi a programelor de învăţământ supuse parcă unei geometrii variabile sui-generis de către cei care deţineau portofoliile ministeriale ale învăţământului public. *Apariţia pandemiei a avut grave efecte asupra şcolii noastre şi acestea se resimt până astăzi. Extinderea sistemului online nu a fost în măsură să asigure continuitatea necesară a studiului individual, iar dascălii – chiar cei de bună credinţă – s-au adaptat foarte greu la noile proceduri didactice bazate pe serviciile Internetului. *După ’89 au apărut ca ciupercile după ploaie Universităţi particulare populate pe posturile profesorale cu mulţi “intelectuali aproximativi” sau cu membri titulari ai aşa-zisei “Academii a Oamenilor de Ştiinţă”.
Ce spun astăzi demnitarii autohtoni despre toate aceste situaţii reprobabile? Am asistat nu demult la lansarea programului numit pretenţios şi preţios “România educată” – o sintagmă goală, adăugată altora la fel de fragile şi sforăitoare ca: “Lucrul bine făcut”sau“Statul eşuat”.M-am mirat văzând cum academicieni şi renumiţi dascăli se mândreau în faţa camerelor de luat vederi cu prezenţa lor în “conclavul de la Cotroceni” – un episod şters rapid din mentalul colectiv şi înlocuit cu contrariul său semantic pe deplin adevărat: “România ne-educată”. Nu dispun de informaţii actuale, dar probabil sloganul cotrocenist este unic în peisajul european sau transatlantic contemporan. À-propos de “lucrul bine făcut” cred că era mult mai nimerit dacă în locul acelei lozinci s-ar fi decis şi implementat un ansamblu de măsuri privind alocarea unor fonduri substanţiale pentru educaţia de diferite grade.
Pentru mine, autorul rândurilor de faţă, Catedra a fost o atracţie perenă chiar dacă Destinul m-a purtat pe căile Diplomaţiei şi m-a lăsat acolo patru decenii. i) Părinţii mei Maria şi Mihai Bârliba erau profesori de latină şi italiană la Liceul “Laurian” din Botoşani atunci când am văzut lumina zilei în iulie 1946 şi au continuat în munca didactică până ce boala tatălui sau vârsta mamei i-a determinat pe fiecare dintre dânşii să se retragă din învăţământ. Îmi amintesc faptul că ambii doreau foarte mult ca să devin cadru didactic, explicându-mi deseori frumuseţea acestei profesiuni; ii) Absolvind în 1969 Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, şef de promoţie pe ţară cu media generală 10/zece, am fost repartizat ca asistent universitar stagiar la Catedra de Logică a academicianului Athanase Joja; iii) Ca Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor/U.I.S. am avut printre competenţe democratizarea învăţământului superior, scriind o serie de studii şi articole apărute în publicaţia lunară a U.I.S., participând la conferinţe internaţionale pe această temă şi vizitând vestite “cetăţi universitare” de pe câteva continente; iv) Ulterior ca Secretar GeneralAdjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre de la Istanbul am introdus personal o nouă dimensiune a acestei structuri regionale – cooperarea academică beneficiind de sprijinul fondatorului Fundaţiei Universitare a Mării Negre de la Bucureşti, academicianul Mircea Maliţa; v) Când eram Ambasador al României patru universităţi străine mi-au conferit prestigioase titluri de Doctor Honoris Causa; vi) După încheierea carierei diplomatice Dumnezeu mi-a reamintit parcă vocaţia dorită de scumpii mei părinţi şi astfel am ajuns din nou în faţa Catedrei ca profesor asociat la două Universităţi din Bucureşti unde am susţinut cursuri şi seminarii de Retorică, Semantică, Interculturalitate şi Comunicare Managerială.
