Alexandru Ciocan,  Senior Researcher, EPG

Contextul european și planul de acțiuni pentru electrificare

Comisia Europeană a publicat, pe 17 iulie a.c., Electrification Action Plan, una dintre cele mai importante inițiative ale actualului mandat în domeniul energiei. Documentul pornește de la faptul că Europa produce tot mai multă electricitate din surse curate, dar continuă să consume cantități ridicate de petrol și gaze în sectoarele de transport, clădiri și industrie. Accelerarea electrificării devine, astfel, una dintre principalele soluții pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili, consolidarea securității energetice și creșterea competitivității economiei europene. Așadar, electrificarea nu reprezintă doar o politică climatică, ci și una industrială, socială și de securitate energetică.

Pentru România, publicarea acestui plan ridică o întrebare esențială: Deși țara beneficiază de unul dintre cele mai diversificate mixuri de producție a energiei electrice din Uniunea Europeană, cu un potențial semnificativ pentru dezvoltarea energiei regenerabile, electrificarea economiei avansează lent. Astfel punem o întrebare esențială: De ce îi este atât de greu României să se electrifice?

România și resursele de gaz natural

În ultimii ani, România și-a consolidat poziția de principal producător de gaze naturale din UE, pe fondul declinului producției europene și al închiderii zăcământului Groningen din Olanda, care timp de decenii a reprezentat principalul pilon al producției de gaze din Uniune. Această nouă poziție urmează să fie consolidată odată cu intrarea în producție a proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, în 2027. Cu rezerve de aproximativ 100 miliarde mc și o producție anuală estimată la circa 8-10 miliarde mc, proiectul este suficient pentru a dubla producția actuală a României și pentru a transforma țara într-un exportator net de gaze naturale.

Această direcție este reflectată și în planificarea infrastructurii de transport gaze prin Planul de Dezvoltare al Transgaz 2025-2035, care estimează că producția internă de gaze în jurul anului 2035 va fi de cca. 14 miliarde mc, ceea ce ar permite nu doar acoperirea consumului intern, ci și creșterea exporturilor către piețele din Europa Centrală și de Sud-Est. Astfel, România ar deveni un actor regional pe piața gazelor naturale, într-un moment în care UE promovează simultan reducerea consumului de gaze și accelerarea electrificării economiei.

Paradoxul politicilor naționale

Paradoxul este că, în timp ce la nivel european politicile și legislația urmăresc reducerea consumului de gaze naturale și accelerarea electrificării, în România continuă să fie promovate inițiative bazate pe creșterea consumului de gaze. Sunt vizate nu doar industria sau producția de energie electrică, ci și sectorul rezidențial. Prin programe precum „Anghel Saligny”, statul continuă să finanțeze extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale către noi localități, ceea ce riscă să creeze active cu durată lungă de viață într-un moment în care direcția europeană este orientată către electrificarea încălzirii și reducerea dependenței de combustibilii fosili.

Astăzi, România invocă pe bună dreptate faptul că resursele de gaze naturale și dezvoltarea proiectului Neptun Deep consolidează securitatea energetică și reduc dependența de importuri. Dar ce se va întâmpla după ce producția din Neptun Deep va începe să scadă și zăcământul se va epuiza? Securitatea energetică nu poate fi construită exclusiv pe exploatarea unei resurse finite, ci trebuie dublată de investiții care reduc structural consumul de combustibili fosili. Fără o accelerare a electrificării, România riscă să rateze fereastra de oportunitate în care beneficiază atât de venituri din producția de gaze, cât și de finanțări europene consistente pentru modernizarea infrastructurii electrice. Întrebarea, deci, nu este dacă avem suficient gaz astăzi, ci dacă vom acționa inteligent în această perioadă pentru a construi sistemul energetic de care vom avea nevoie peste două sau trei decenii.

De ce România se electrifică atât de greu?

Prima barieră este raportul dintre prețul electricității și prețul gazului. În ultimii ani, România a menținut gazul natural la un nivel de preț scăzut pentru consumatorii casnici, inclusiv prin scheme de plafonare și printr-o fiscalitate favorabilă. În același timp, factura de energie electrică include taxe și contribuții destinate finanțării unor obiective de politică energetică, ceea ce majorează costul final al electricității în raport cu gazele natural. Acest raport de preț descurajează trecerea de la centralele pe gaz la pompe de căldură sau de la procesele industriale bazate pe combustibili fosili la tehnologii electrice. Tocmai în acest sens sunt orientate măsurile prevăzute în Planul de acțiune pentru electrificare, care urmăresc reducerea componentelor de cost și a prelevărilor incluse în factura de energie electrică, inclusiv prin revizuirea unor taxe și contribuții, precum contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență.

A doua barieră este lipsa unei strategii naționale privind rolul gazului. România susține simultan extinderea infrastructurii de gaze, dezvoltarea noilor centrale electrice pe gaz și electrificarea economiei. Aceste obiective pot deveni contradictorii dacă autoritățile nu stabilesc clar în ce sectoare gazul rămâne necesar și în ce sectoare trebuie înlocuit gradual.

A treia barieră este infrastructura electrică. Electrificarea sectoarelor transportului, încălzirii și industriei presupune investiții consistente în rețelele de distribuție, stații de transformare, flexibilitate, stocare și digitalizare. Fără astfel de investiții, instalarea pe scară largă a pompelor de căldură, a stațiilor de încărcare și a noilor consumatori industriali va întâmpina limite tehnice.

A patra barieră este ritmul lent al renovării clădirilor. Deși utilizarea pompelor de căldură nu este condiționată de reabilitarea energetică prealabilă a clădirilor, performanța lor energetică este semnificativ mai bună în locuințe bine izolate și echipate cu sisteme de încălzire care funcționează la temperaturi reduse. Fără renovarea fondului construit, costurile de operare pot rămâne ridicate, iar consumatorii pot considera tehnologia neatractivă.

A cincea barieră este lipsa unor stimulente fiscale coerente. România sprijină investițiile inițiale în tehnologii curate, dar acordă mai puțină atenție costurilor de operare. O gospodărie poate primi sprijin pentru instalarea unei pompe de căldură, dar va evita utilizarea ei dacă factura de electricitate rămâne semnificativ mai mare decât cea privind încălzirea pe gaz.

Datele Eurostat arată că, în semestrul al II-lea al anului 2025, România înregistrează, în cazul consumatorilor casnici, cel mai ridicat raport dintre prețul energiei electrice și cel al gazelor naturale din UE. Același tipar se regăsește și în sectorul industrial, unde raportul dintre prețul energiei electrice și cel al gazelor naturale este, de asemenea, peste media UE, diminuând competitivitatea soluțiilor bazate pe electricitate în raport cu utilizarea gazului natural. Această discrepanță nu este determinată de un preț ridicat al energiei electrice, ci în principal de faptul că România beneficiază de unul dintre cele mai scăzute prețuri la gazele naturale.

Exemplul Olandei

Olanda reprezintă unul dintre cele mai relevante exemple de utilizare a politicii fiscale pentru accelerarea electrificării. În ultimii ani, autoritățile au aplicat un transfer gradual al taxării de pe electricitate către gazele naturale, reducând accizele și taxele aplicate consumului de energie electrică și majorând, în același timp, fiscalitatea asupra gazului. În paralel, încă din 2018, noile locuințe nu mai sunt racordate la rețeaua de gaze naturale, iar gospodăriile beneficiază de un credit fiscal anual aplicat facturii de electricitate.

În 2026, taxa pe electricitate pentru consumatorii rezidențiali este de aproximativ 0,111 EUR/kWh (comparativ cu 0,123 EUR/kWh în 2021), în timp ce taxa pe gaz ajunge la circa 0,73 EUR/mc (față de 0.51 EUR/mc în 2021, TVA inclus), iar fiecare gospodărie primește un credit fiscal anual de aproximativ 629 EUR. Prin această reformă, Olanda urmărește ca utilizarea pompelor de căldură și a altor tehnologii electrice să devină mai avantajoasă din punct de vedere economic decât încălzirea pe bază de gaze naturale.

Exemplul Olandei ar putea reprezenta o sursă de inspirație pentru România, având în vedere că și această țară avea, în 2025, peste 88% dintre gospodării racordate la rețeaua de gaze naturale.

Momentul actual și avantajul gazului ieftin

Comisia Europeană promovează politici care să reducă raportul dintre prețul electricității și prețul gazului pentru a face electrificarea mai atractivă din punct de vedere economic. În România, însă, în sectorul rezidențial, diferența dintre costul electricității și costul gazului rămâne ridicată. Gazul beneficiază de un tratament mai favorabil, în timp ce electricitatea suportă o parte importantă a costurilor tranziției energetice.

Aceasta explică de ce un consumator casnic poate considera în continuare centrala pe gaz mai atractivă decât pompa de căldură, chiar dacă tehnologia electrică este mult mai eficientă energetic. O pompă de căldură poate produce 3-4 unități de energie sub formă căldură pentru fiecare unitate de energie sub formă de electricitate consumată. Dar această eficiență nu generează automat economii dacă prețul electricității rămâne mult mai ridicat decât prețul gazului. Astfel, România trebuie să analizeze o reformă graduală a taxării energiei, reducând presiunea fiscală asupra electricității.

Ce se întâmplă după Neptun Deep?

Astăzi, România invocă, pe bună dreptate, că resursele de gaze și proiectul Neptun Deep consolidează securitatea energetică și reduc dependența de importuri. Dar ce se va întâmpla după ce producția din Neptun Deep va începe să scadă? Securitatea energetică nu poate fi construită exclusiv pe exploatarea unei resurse finite. Ea trebuie dublată de investiții care reduc structural consumul de combustibili fosili.

În lipsa unei accelerări a electrificării, România riscă să rateze fereastra de oportunitate în care beneficiază simultan de venituri din producția de gaze și de finanțări europene consistente pentru modernizarea infrastructurii electrice.

În prezent, România poate utiliza Fondul pentru Modernizare, fondurile de coeziune și alte instrumente financiare europene pentru rețele electrice, renovarea clădirilor, pompe de căldură, mobilitate electrică, stocare și flexibilitate și în viitor poate beneficia inclusiv de Fondul Social pentru Climă. Aceste resurse nu vor rămâne disponibile în aceeași formă la nesfârșit. Prin urmare, important nu este doar dacă România are suficient gaz astăzi, ci și dacă folosește această perioadă pentru a construi sistemul energetic de care va avea nevoie peste două – trei decenii.

Electrificarea și competitivitatea

Desigur, electrificarea nu privește doar consumatorii casnici, ci devine o condiție pentru competitivitatea industriei. Companiile europene vor avea nevoie de acces la electricitate curată, predictibilă și competitivă pentru a reduce emisiile și pentru a respecta noile cerințe ale piețelor internaționale. Producția de oțel, substanțe chimice, materiale de construcții și combustibili sintetici va depinde tot mai mult de electricitate regenerabilă. Pentru o integrare cât mai largă a acestora sunt necesare rețele, contracte pe termen lung, capacități de stocare, flexibilitate și o strategie coerentă de electrificare.

Concluzie

Autoritățile trebuie să reconsidere rolul gazul din Marea Neagră în tranziția energetică către un o economie electrificată. Dacă veniturile și avantajul strategic oferite de Neptun Deep vor susține investițiile în rețele electrice, flexibilitate, renovarea clădirilor, pompe de căldură și mobilitate electrică, proiectul poate contribui decisiv la securitatea energetică și la competitivitate.

Dacă însă România va utiliza gazul în principal pentru a extinde consumul intern și pentru a amâna investițiile în electrificare, riscă să adâncească dependența de o resursă și o infrastructură de combustibili fosili. Adevărata securitate energetică nu înseamnă doar să produci mai mult gaz pe termen scurt, ci să construiești o economie care are nevoie de tot mai puțini combustibili fosili. Astfel, peste nu mulți ani, ne vom afla din nou în situația ingrată de a constata că avem prețuri mai mari decât țările vest-europene și că sectorul energetic românesc devine tot mai puțin competitiv.

Comisia Europeană promovează politici menite să reducă raportul dintre prețul electricității și cel al gazului natural, astfel încât electrificarea să devină mai atractivă din punct de vedere economic. România se află însă la polul opus. În 2025, sectorul rezidențial înregistra cea mai mare diferență dintre prețul electricității și cel al gazului din UE, într-un context în care țara noastră s-a confruntat cu unele dintre cele mai ridicate prețuri ale energiei electrice pe piața spot. Spre deosebire de România, Olanda a urmărit în mod deliberat reducerea acestui decalaj prin politici fiscale care favorizează consumul de energie electrică în detrimentul gazului natural.

Direcții de acțiune pentru accelerarea electrificării

Pentru alinierea la obiectivele europene și consolidarea competitivității economiei prin energie la prețuri competitive și utilizarea pe scară largă a tehnologiilor electrice de nouă generație, autoritățile române ar trebui să acționeze în următoarele direcții:

Modificarea fiscalității energiei, pentru a favoriza electrificarea – reducerea treptată a taxelor și contribuțiilor aplicate energiei electrice și eliminarea avantajelor fiscale acordate combustibililor fosili ar contribui la apropierea raportului dintre prețul electricității și cel al gazului natural (cu accent pe taxa de cogenerare, TVA, acciză, certificate verzi). O astfel de reformă ar contribui la accelerarea adoptării pompelor de căldură, a mobilității electrice și a proceselor industriale electrificate.

Prioritizarea investițiilor în infrastructura electrică – accelerarea electrificării presupune investiții susținute în rețelele de transport și distribuție, digitalizare, flexibilitate și capacități de stocare. Fără modernizarea infrastructurii electrice, conectarea noilor consumatori și integrarea producției din surse regenerabile vor deveni din ce în ce mai dificile.

Reorientarea politicilor de sprijin dinspre extinderea consumului de gaze către electrificarea consumului– în locul extinderii rețelelor de distribuție a gazelor naturale, resursele publice ar trebui orientate către renovarea clădirilor, instalarea pompelor de căldură, dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru vehicule electrice și sprijinirea electrificării proceselor industriale. Gazul natural poate continua să contribuie la securitatea energetică, însă investițiile realizate în această perioadă ar trebui să pregătească economia pentru un consum tot mai redus de combustibili fosili.

Crearea unui cadru care să stimuleze flexibilitatea consumului de energie electrică – accelerarea electrificării trebuie însoțită de măsuri care să permită consumatorilor să își adapteze consumul la disponibilitatea energiei din surse regenerabile. Dezvoltarea tarifelor dinamice, a răspunsului la cerere, a sistemelor de stocare și a digitalizării rețelelor va reduce costurile de operare ale sistemului electric, va facilita integrarea unei ponderi mai mari de energie regenerabilă și va diminua necesarul de investiții în extinderea rețelelor.