România le-a plătit rușilor de la Gazprom cea mai mare factură la gaze din ultimii cinci ani, în condițiile în care, în primele două săptămâni din 2019, importurile au crescut cu 40%, potrivit zf.ro.
Publicația notează că, în 2018, România a avut nevoie de 1,32 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc, faţă de cele 1,4 miliarde de metri cubi din 2017, arată statisticile de livrări publicate ieri de gigantul Gazprom, principala sursă de alimenare cu gaz a Europei. Scumpirile au înclinat însă balanţa în favoarea ruşilor.
Totodată, scrie zf.ro, consumatorii de gaze din România au plătit anul trecut 372 de milioane de dolari pentru importurile din Rusia, principala sursă externă de alimentare a pieţei interne.
Totuși, suma ar putea fi mai mare în 2019 în contextul în care OMV Petrom, companie care asigură jumătate din producţia internă de gaze, deja a anunţat tăierea investiţiilor, pe fondul schimbărilor legislative, estimând reducerea producţiei cu 5%.