Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: România și dubla provocare a securității: investiții în apărare și reziliență cibernetică
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

România și dubla provocare a securității: investiții în apărare și reziliență cibernetică

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 4 iunie 2026
Distribuie
Cătălina Dodu, EY România

Autor: Cătălina Dodu, Partner Cybersecurity Leader for EMEIA Defence Sector & Technology Consulting Romania Leader, EY România

În ultimul deceniu, securitatea nu mai poate fi definită exclusiv prin prisma apărării militare tradiționale. Evoluțiile geopolitice recente au adus în prim-plan o realitate dublă: protejarea frontierelor fizice și, în egală măsură, apărarea infrastructurilor digitale. În acest context, tensiunile geopolitice și instabilitatea economică au amplificat riscul izbucnirii unor conflicte, unele dintre acestea materializându-se deja în zone ale globului care reconfigurează echilibrul de securitate la nivel regional și global și testează capacitatea alianțelor internaționale de a răspunde coerent.

Statele membre NATO se confruntă direct cu implicațiile acestor evoluții, iar flancul estic a devenit un pilon strategic al Alianței, ca răspuns la conflictul dintre Rusia și Ucraina. Țările de pe flancul estic și Uniunea Europeană au accelerat semnificativ investițiile în industria de apărare, în urma unei reevaluări profunde a capabilităților militare. Această direcție reflectă nu doar nevoia de consolidare industrială, ci și o recalibrare a deciziilor strategice asumate de statele membre pentru întărirea securității colective.

Conform raportului EY România la intersecția dintre securitate și economie, Polonia se detașează clar, cu o creștere de 116% a cheltuielilor de apărare, consolidându-și rolul de pilon de securitate regional. Creșteri de peste 65% au fost înregistrate și în Lituania, Letonia și Finlanda. În contrast, Slovacia, România și Bulgaria au înregistrat creșteri mai mici de 40%, ceea ce reflectă diferențe semnificative atât în capacitatea bugetară, cât și în ritmul de consolidare a capabilităților strategice.

În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%. Cu toate acestea, necesitatea investițiilor suplimentare rămâne critică, în condițiile în care o parte semnificativă a echipamentelor aflate încă în dotarea forțelor armate provin din generații tehnologice depășite.

- Publicitate -

În paralel, cererea pentru armament, servicii și echipamente militare în Europa a crescut într-un ritm care depășește capacitatea actuală de producție. Începând cu 2021, comenzile restante au înregistrat creșteri accelerate, iar între 2017 și 2024 volumul acestora a avansat cu 183%.

Acest dezechilibru între cerere și ofertă creează o oportunitate strategică pentru România. Extinderea capacităților industriale și integrarea în lanțurile de producție europene pot susține o repoziționare a industriei locale de apărare, în măsura în care sunt susținute de investiții, infrastructură adecvată și parteneriate solide.

În același timp, spațiul de apărare se extinde dincolo de dimensiunea fizică. Amenințările nu mai sunt vizibile doar pe câmpul de luptă, ci și în infrastructurile digitale care susțin economia și funcționarea statului.

Securitatea cibernetică devine astfel un element critic atât pentru sectorul militar, cât și pentru cel civil. Spre deosebire de amenințările convenționale, care pot fi detectate și interceptate, atacurile cibernetice sunt dificil de anticipat și, de multe ori, sunt identificate după producerea efectelor. Utilizarea inteligenței artificiale amplifică aceste riscuri și crește complexitatea atacurilor.

Datele globale indică dimensiunea acestui fenomen: costurile generate de criminalitatea cibernetică sunt de aproximativ 10 trilioane de USD1. În același timp, datele studiului EY Cybersecurity Roadmap, arată că peste 90% dintre liderii de securitate consideră că atacurile facilitate de inteligența artificială reprezintă o amenințare majoră. În pofida acestui context, nivelul de pregătire rămâne limitat. Doar 48% dintre liderii de securitate au încredere deplină în capacitatea organizațiilor lor de a gestiona un atac cibernetic major bazat pe inteligența artificială, iar 85% consideră că bugetele alocate sunt insuficiente.

În România, situația este comparabilă. Conform studiului EY Emerging Technology Investment in Romania, doar 39% dintre organizații au implementat pe deplin măsuri de securitate cibernetică, ceea ce evidențiază un decalaj între nivelul de risc și gradul de pregătire.

- Publicitate -

În ultimii ani, industria de apărare a cunoscut o creștere accelerată a comenzilor și a veniturilor. Cu toate acestea, expunerea la riscuri cibernetice rămâne constantă, indiferent de contextul de securitate. În acest cadru, atât sectorul militar, cât și cel civil sunt nevoite să își recalibreze prioritățile și să aloce resurse suplimentare pentru consolidarea securității cibernetice. Integrarea celor două dimensiuni, apărarea convențională și cea digitală, devine esențială pentru construirea unei capacități reale de răspuns. În absența acestei abordări integrate, investițiile în capabilități militare riscă să rămână incomplete într-un mediu de securitate din ce în ce mai complex și interconectat.

1 Cybersecurity Ventures

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Sectorul energiei și cel digital se unesc pentru a susține strategic dezvoltarea centrelor de date în Europa – Eurelectric
Articolul următor Acces la finanțare europeană pentru IMM-uri printr-un nou instrument financiar
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Revolut primește aprobare condiționată de la Office of the Comptroller of the Currency (OCC) din SUA pentru înființarea unei bănci naționale
Finanțe și Bănci
15.000 de oameni au participat la Balkanik Festival #13
Cultură și Educație
La un an distanță: ajustarea fiscală a României a fost complicată, doar parțial eficientă și nu a susținut creșterea economică
Fiscalitate

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Mai multă eficiență în proiectele practice cu soluțiile Leroy Merlin
  • Cum menții un spațiu comercial în condiții optime, indiferent de complexitatea lucrărilor
  • Câți invitați încap la o masă rotundă?
  • Piața construcțiilor din România se menține aproape de maxime istorice. Creștere cu 12%
Actualitate

Programul Interreg NEXT România-Ucraina parcurge o nouă etapă de pregătire

2 minute
Actualitate

Consiliul Concurenței și Parchetul European au semnat un acord pentru combaterea neregulilor privind fondurile UE

2 minute
Actualitate

Contestarea deciziei de pensionare: Soluții legale pentru recalcularea pensiei și apărarea drepturilor pensionarilor

16 minute
Actualitate

Riscurile de zi cu zi: Un studiu internațional relevă gradul redus de cunoștințe privind riscurile în rândul populației

11 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?