Al. Florin Țene
Pe plaiul sfânt cu dor nemuritor,
Se leagănă izvoare de lumină,
Veghează Maica-n tainicul fior,
Peste câmpia noastră cea senină.
Din Carpați până la-al mării prag,
Se-aude rugăciunea în altare,
Iar cerul își coboară sfântul steag
Peste păduri și vechile hotare.
În fiecare clopot bate-un dor,
De neam, de cruce și de veșnicie,
Iar Maica Domnului, cu-al ei amor,
Ne țese-n suflet sfântă bucurie.
La Putna și la Nicula-n pridvor,
Ard lumânări ca stelele în zare,
Iar rugile se-nalță călător
Spre tronul plin de har și îndurare.
Pe Olt și Mureș, Argeș și Prut lin,
Se poartă doina ca o psalmodie,
Din lacrimă răsare-un crin divin
Și-n inimi crește dreapta temelie.
La Voroneț albastrul ne vorbește,
În fresce vii de veacuri neclintite,
Iar harul cerului ne ocrotește
Prin mănăstiri de îngeri locuite.
Sub mantia Fecioarei ne-am aflat,
În vremi de foc și grea încercare,
Când neamul nostru drept a îngenuncheat,
Primind din cer putere și iertare.
Ea șterge plânsul mamei din pridvor,
Și-alină dorul fiului plecat,
Aprinde candela în orice dor
Și ține neamul viu și neclintit.
În codrii vechi răsună psalmul sfânt,
Iar brazii fac metanii către zare,
Pământul nostru binecuvântat pământ
Respiră pace, har și sărbătoare.
Pe câmpul plin de spice aurii,
Se-așterne binecuvântarea vie,
Iar îngerii coboară-n zori târzii
Cu ramuri albe de împărăție.
Bătrânii spun la focul din pridvor
Povești cu sfinți și voievozi de seamă,
Iar Maica le ascultă cu mult dor
Și-i strânge blând sub sfânta Ei năframă.
Copiii cresc sub cerul românesc,
Cu rugăciunea în priviri curate,
Iar pașii lor spre bine înfloresc
Ca florile în sfintele Carpați.
În fiecare sat și fiecare grai,
Se simte harul blând al mântuirii,
Căci România este colț de rai
Hrănit de dor și raza iubirii.
Când umbre grele vin peste pământ,
Ea ne cuprinde-n mantia senină,
Și face din credință legământ
Cu Dumnezeu și veșnica lumină.
Din veac în veac se-nalță către cer
Troițe, cruci și turle argintate,
Vestind că neamul are-un sfânt reper
În rugăciuni curate și-n dreptate.
Sunt râuri ce șoptesc Acatist lin,
Și munți ce par altare către soare,
Iar fiecare suflet de român
Își află pacea-n sfânta Ei chemare.
În ceas de bucurie ori de greu,
Ea este steaua care nu apune,
Ne duce pașii către Dumnezeu
Prin rugă sfântă și înțelepciune.
O, Maică Sfântă, binecuvântezi
Acest pământ cu lacrimă și pâine,
În inimi candela ne-o luminezi
Cu nădejde pentru ziua de mâine.
România își înalță fruntea iar,
Sub ocrotirea ta dumnezeiască,
Primind credința drept ceresc altar
Și dorul sfânt de-a pururi să rodească.
Rămâi, Fecioară, peste-acest popor,
Cu mila ta cea sfântă și divină,
Ca România, plină de fior,
Să fie-a Maicii Domnului grădină.
