Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Românii resimt scumpirile vacanțelor și au redus bugetul față de anul trecut
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Turism

Românii resimt scumpirile vacanțelor și au redus bugetul față de anul trecut

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 14 iulie 2022
Distribuie
Foto: www.freepik.com

Studiu iSense Solutions

Anul 2022 a adus un val de scumpiri în toate industriile, iar românii resimt acest lucru pe toate planurile, inclusiv în ceea ce privește vacanțele și călătoriile. Cu toate acestea, românii din mediul urban nu renunță la concedii, ci caută să își ajusteze bugetul și să își ofere momente de relaxare, în țară sau în străinătate, o arată cel mai recent studiu iSense Solutions.

79% dintre românii din mediul urban utilizatori de internet au cel puțin o vacanță planificată pentru anul în curs, în ușoară scădere față de anul trecut (83% aveau o vacanță planificată în mai 2021). Dintre cei care vor merge anul acesta în vacanță, 37% vor pleca pe litoralul românesc, 34% la munte în România, 31% în afara țării (un procent în creștere față de anul trecut, când doar 23% intenționau să plece în concediu în afara hotarelor din cauza pandemiei) și 19% într-o altă locație din țară, precum Delta Dunării sau stațiunile balneare.

Pentru cei care aleg să își petreacă vacanța de vară în afara României, cea mai frecventă destinație de vacanță rămâne ca și anul trecut, Grecia (32% în 2022, 42% în 2021), urmată de Bulgaria (19% în 2022, 20% în 2021), Italia (20% în 2022, 13% în 2021), Spania (12% în 2022, 18% în 2021) și Turcia (12% atât în 2022, cât și în 2021).

De asemenea, dintre cei care plănuiesc vacanța în străinătate 64% (față de 68% anul precedent) declară că își achiziționeză și asigurări de călătorie. Cel mai comun tip de asigurare pe care aceștia îl vor cumpăra va fi asigurarea simplă de sănătate (42%), urmată de cea all inclusive (medicală, storno, COVID) în procent de 25% (față de 33% în 2021) și de cea storno (9%).

Ca mijloc de transport către destinațiile de vacanță, cel mai utilizat este mașina, în scădere însă față de anul trecut datorită creșterii prețurilor la combustibil (71% în 2022, 82% în 2021), urmată de avion (25% în 2022, 22% în 2021) și tren (18% în 2022, 16% în 2021).

Deși anul acesta nu mai sunt restricții de călătorie, românii din mediul urban s-au obișnuit să rămână precauți. 64% dintre aceștia afirmă că vor pleca în concediu doar cu familia restrânsă (57% în 2021), 13% vor pleca cu familia și câțiva prieteni (21% în 2021), iar 11% cu un grup de maximum 5 prieteni (13% în 2021).

România este promovată la târgul de turism de la Chișinău – „Tourism and Travel Expo”
6 aprilie 2023

Românii sunt mai atenți cu cheltuielile. În 2022, 45% dintre românii din mediul urban vor achiziționa doar cazare (față de 38% în anul precedent), 28% vor alege cazare cu mic dejun (34% în 2021), iar 23% vor achiziționa pachete all inclusive (față de 26% în 2021). Pachetele de tip demipensiune, care includ cazarea, micul dejun și cina, vor fi alese de 17% dintre călători, față de 16% în 2021.

Aproape 5 din 10 români din mediul urban se vor caza la un hotel (48%, față de 54% în 2021), iar 4 din 10 vor sta la o pensiune (față de 52% în 2021). Apartamentele private, de tip Airbnb, vor fi alese de 22% dintre români (față de 21% anul trecut), urmând ca 13% să se cazeze la prieteni sau rude (față de 9% în 2021). 5% vor sta la cort, 2% în rulota și 1% în glamping, la fel ca și anul precedent.

Suma alocată per persoană concediilor, indiferent de destinație, de către românii din mediul urban utilizatori de internet a scăzut față de anul precedent, suma medie alocată per persoană pentru concediile din 2022 fiind de 3179 lei, față de 3308 în 2021.

21% dintre românii din mediul urban nu intenționează să plece în concediu în 2022. Pentru aceștia, motivele s-au schimbat comparativ cu anul trecut. Dacă în 2021 un motiv important erau temerile legate de pandemia de COVID (43% dintre cei care nu au plecat în 2021 au invocat pandemia, 7% în 2022), anul acesta motivul principal ține de latura financiară (75% afirmând că acesta este motivul pentru care nu vor pleca în concediu, în creștere față de 47% în anul precedent). 32% dintre românii care nu vor pleca anul acesta în concediu vor utiliza banii pentru vacanță în alt scop, iar pe 11% dintre români starea de sănătate îi oprește din a face călătorii.

Vacanțe mai lungi pentru weekendul prelungit de Paște și un interes în creștere pentru destinațiile mai calde
11 aprilie 2024

57% dintre românii din mediul urban preferă să aloce un buget limitat per vacanță, dar să plece în mai multe weekenduri, pe când 43% preferă să aloce tot bugetul unei singure vacanțe.

- Publicitate -

Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 500 de respondenți atât în 2022, cât și în 2021, marja maximă de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95% și a fost desfașurat în luna mai 2022 și luna mai 2021.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Letonia: În discuție, revenirea la serviciul militar obligatoriu
Articolul următor Turcia anunță un acord privind reluarea exporturilor de cereale ucrainene
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

”Brâncuși, metamorfozele sculpturii”, un documentar cu o realizare deosebită
Cultură și Educație
Iosefini sau iluzionismul ca artă
Cultură și Educație
Sagrada Familia devine cea mai înaltă biserică din lume
Extern

RSS Știri Financiare

  • Cea mai bună lună din istoria rețelei 5 to go. Vânzări de 7 milioane euro
  • Chinezii de la BYD au ajuns lider al segmentului de mașini electrice în România
  • Primul magazin lululemon din România s-a deschis în Băneasa Shopping City
  • Când mediul de lucru decide în locul tău
Turism

Pachete de servicii de călătorie: PE adoptă noi norme de protecție a turiștilor

5 minute
Pleci in vacanta cu prichindeii 6 locuri perfecte pentru familie
Turism

Mutarea începerii școlii a afectat numărul rezervărilor hoteliere în septembrie

3 minute
Turism

România este prezentă și în acest an pe harta mondială „Blue Flag”!

3 minute
Turism

TTG Travel Experience – Italia: Primul târg din această toamnă, la care România este prezentă cu stand național

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?