Daniela Moise (gds.ro)
Poşta Română a anunţat că în scurt timp românii îşi vor putea plăti facturile venite prin poştaş direct la acesta. În acest scop, a cumpărat 7.000 de dispozitive speciale pentru înregistrarea plăţilor cu cardul. Prima factură a fost deja înregistrată miercuri.
Anunţul a fost făcut de ministrul digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, care a declarat că sistemul va fi curând disponibil în toată ţara. Deocamdată, Poşta Româna va avea în funcţune 7.000 de dispozitive tip PAD pentru a înregistra plata cu cardul bancar.
„Din datele pe care le am, Poșta Română a făcut o achiziție de 7.000 de PDA-uri, adică dispozitive care permit procesarea de plăți direct la persoană, atunci când merge poștașul fie să aducă o factură, ea poate să fie plătită instant cu cardul, direct folosind acest PDA. Din datele mele, sunt 7.000 de instrumente achiziționate care vin împreună cu imprimante mobile pentru a emite automat și acel bon fiscal. E un pas extrem de important. A fost făcută prima plată ca și test. Este evident că în urma discuțiilor pe care o să le port, atât cu managementul Poliției Române, cât și cu cel al Poștei Române, cât și cu sindicatele, o să le solicit un calendar în care va fi implementată această tehnologie. Eu le cer în cel mai scurt timp să fie implementate”, a declarat ministrul.
Prima factură la energie electrică a fost deja testată
Cătălin Creţu, managerul General al Visa pentru România, Bulgaria, Croația şi Slovenia, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria că prima plata a fost deja testată pentru o factură la curent, iar curând sistemul va fi valabil în toată ţara. A adăugat că este doar în pas în procesul digitalizării României şi a eliminării barierelor care stau în cale, în ceea ce priveşte fluxurilor de bani în zonele rural si urban mic.
„Astăzi a avut loc prima tranzacţie test, la Poşta Română pe această aplicaţie, care va fi instalată pe toate PDA-urile poştaşilor din România. Concret, am înregistrat prima plată de factură de energie electrică, de la Electrica. Iată că lucrurile se mişcă. Nu doar vorbim despre digitalizare, se întâmplă lucruri concrete. Nu sunt uşoare, pentru că este vorba de foarte multe schimbări, reglementări, legislaţie, oameni, gândire. Dar este foarte important că acolo unde există voinţă şi există oameni care pot face diferenţa, lucrurile se întâmplă”, a adăugat Creţu.