Vladimir Ionescu (www.b1tv.ro)
Forțele ruse și-au continuat „operațiunea antitero” într-un district de frontieră, marți, la o zi după ceea ce a părut a fi una dintre cele mai mari incursiuni ucrainene de la începutul războiului, relatează Reuters.
Anunțul de marți a fost făcut de guvernatorul regional și vine în contextul în care, luni, autoritățile ruse spuneau că se luptă să respingă o incursiune a sabotorilor ucraineni care au pătruns în regiune Belgorod. Un consilier prezidențial ucrainean declara pe Twitter că guvernul de la Kiev monitorizează situația, dar n-are nimic de-a face cu cele întâmplate.
Conform publicației ucrainene Hromadske, serviciul ucrainean de informații militare susținea că pentru atac ar fi responsabile două grupări rusești de opoziție, Legiunea Libertatea Rusiei și Corpurile Rusești de Voluntari, ambele formate din cetățeni ruși.
Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Vyacheslav Gladkov, declara pe Telegram că „operațiunea antitero” este încă în desfășurare.
„Continuă curățarea teritoriului de către Ministerul Apărării alături de agențiile de aplicare a legii”, spunea oficialul.
Același Gladkov afirmase luni că în atac ar fi fost rănite cel puțin opt persoane și ar fi fost afectate mai multe clădiri, precum și că mulți cetățeni au părăsit zona. El menționa că a restricționat deplasările și comunicațiile.
Gladkov mai spunea că două clădiri au fost atacate cu drone în timpul nopții, iar oamenii nu au putut să se întoarcă în locuințele lor.
„Fac acum apel la locuitorii districtului Graivoron, care (…) și-au părăsit locuințele temporar, încă nu este posibil să se întoarcă”, anunța guvernatorul rus.