Al. Florin Țene
Unul din scriitorii ardeleni a cărui operă înscrie un capitol în istoria literară este Ion Agârbiceanu.
Născut în comuna Cenade, la aproximativ 14 km nord-est de Blaj, scriitorul are parte de o copilărie fericită, bucurându-se de frumusețile naturii, de verile frumoase ardelene. Este perioada când descoperă multe din minunile universului și al satului românesc. Aceste impresii din copilărie vor fi “materia primă” pentru creațiile literare de mai târziu. Însăși autorul volumului “Două iubiri “ era convins “că întâile impresii pe care le varsă natura în sufletul virgin al copilului, prin toate simțurile sunt cele mai puternice și mai statornice “ și că “până la vârsta de zece ani se formează întregul sâmbure al omului viitor sau cel puțin se pune pe suflet o pecete care nu se mai șterge de tot niciodată. “, scria Agârbiceanu în “Din copilărie-chipuri și povestiri, la paginile 5-6 “
Ion Agârbiceanu s-a născut la . 12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos, Austro-Ungaria a fost un scriitor, ziarist și prozator român, adept al sămănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului. A fost tatăl fizicianului Ion I. Agârbiceanu. A urmat studiile medii la Gimnaziul din Blaj în perioada anilor 1892–1900, iar pe cele superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta în 1900–1904. Din 1901–1902 a început să colaboreze cu poezii la „Tribuna” din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei” , din Brașov, „Familia” (Oradea), „Drapelul” din Lugoj, „Cultura creștină din Blajul studiilor sale. În anul 1903 a început colaborarea la revista „Sămănătorul” cu Legendă în versuri. Între anii 1904–1905 a fost sub-prefect la internatul de băieți din Blaj.
În septembrie 1905 s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie; audiază frecvent și activează la toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”. Spre sfârșitul anului, revista Luceafărul îi tipărește primul său volum de schițe și povestiri intitulat De la țară.
În anul 1906, aflând despre vacantarea unei parohii de lângă Abrud, i-a scris prepozitului Ioan Micu Moldovan despre intenția sa de a „aplica”. După numirea sa ca preot paroh în Bucium-Șasa a renunțat la studiile de limbi clasice la Budapesta. A renovat casa parohială din Șasa, s-a mutat cu familia sa acolo, unde i s-a născut primul fiu, Ion I. Agârbiceanu.[3] A rămas lângă Abrud din 1906 până în 1910, când a primit o parohie în Orlat, județul Sibiu (1910–1916). În timpul Primului Război Mondial a ajuns în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, fiind pentru un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917–1918).
După 1918 a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1919–1927), apoi al ziarului „Tribuna” din Cluj (1938–1940).
A deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României întregite (prima dată în 1919, apoi în 1922–1926), mai târziu a fost senator și vicepreședinte al Senatului.
A fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania (1919).
A fost preot și protopop în Cluj (din 1930), canonic al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla (din 1931).
Pentru activitatea sa literară, ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secțiilor literare-științifice ale Astrei (1925 – 1940), cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania”.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919, apoi membru titular al aceleiași Academii în 1955 la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă.
A fost membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor, până la moarte a fost și președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat (începând cu 1921).
A primit premiul național pentru proză în 1927, Ordinul Muncii, pentru merite deosebite „în domeniul creației literare”, în 1954, Ordinul Steaua Republicii clasa I în 1962, a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de viață.
Pentru zugrăvirea unor aspect variate ale realității sociale, Agârbiceanu folosește mijloace lingvistice și artistice originale. Era perioada când îl vizitam pe poetul Negoiță Irimie care era redactor cu poezia la Tribuna.În biroul acestuia l-am cunoscut pe Ion Agârbiceanu în sutana preoțească așteptându-l pe redactorul șef.
La 28 mai 1963 se stinge din viață la Clinica Medicală din Cluj, în urma unui infarct miocardic. Necrologul semnat de Academie și de Uniunea Scriitorilor evidențiază bogata și îndelungata sa activitate – peste șase decenii – pe tărâm literar. La mitingul de doliu, ținut la Cluj, la 31 mai, îi omagiază personalitatea Iorgu Iordan, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Mircea Zaciu.
A fost înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012.
