Dr. Dan Mihai Bârliba
“Nu te atinge de cercurile mele!”: acestea au fost ultimele cuvinte rostite de marele înţelept Arhimede (287-212 î.Hr.), concentrat asupra unei probleme de geometrie în timp ce fusese prins de soldaţii romani care ocupaseră oraşul Siracuza după un îndelungat asediu; unul dintre ei l-a ucis într-un moment de furie, deşi generalul Marcellus ceruse ca savantul să fie doar prins şi dus la dânsul. Tragicul episod a rămas în istoria umanităţii prin simbolistica sa: gânditorul grec îşi sacrificase propria viaţă în numele ştiinţei slujite cu inegalabil patos.
Giordano Bruno (1548-1600) a fost un ilustru gânditor italian care şi-a prezentat convingerile filosofice în două cărţi publicate în anul 1584: “De l’infinito, universe e mondi” (Despre infinit, univers şi lume); “De la causa, principio e uno” (Despre cauză, principiu şi unitate). Acuzat de blasfemie şi erezie, Giordano Bruno a stat în închisorile Inchiziţiei timp de şase ani după care a primit pedeapsa supremă, fiind ars pe rug la 17 februarie 1600 în Piaţa “Campo dei Fiori” din Roma; toate cărţile sale au fost interzise prin “Index librorum prohibitorum”. Renumitului savant îi aparţin aceste vorbe care reflectă o etică desăvârşită: “Mai bine o moarte demnă şi eroică decât un triumf necinstit şi mârşav.”
Galileo Galilei (1564-1642) a fost acuzat de erezie pentru teoria cuprinsă în lucrarea “Dialogul despre cele două sisteme principale ale lumii” potrivit căreia în centrul Universului se află Soarele, Pământul rotindu-se în jurul acestuia. Iniţial el a fost întemniţat, iar ulterior i s-a comutat pedeapsa în arest la domiciliul de lângă Florenţa până la sfârşitul vieţii sale. Potrivit unor cronicari ai vremii, Galileo Galilei ar fi rostit celebrele cuvinte: “Eppur si muove!” (Şi totuşi se mişcă!) – un mesaj al perenităţii convingerilor astronomice pentru care a plătit cu preţul greu al libertăţii. Am citit într-o lucrare a cercetătorului canadian contemporan Stillman Drake că, într-o pictură datată în jurul anului 1640 şi realizată de vestitul maestru Murillo sau de un artist din şcoala acestuia, ar apărea Galileo arătând spre acel text scris pe peretele închisorii unde se afla.
După Antichitate şi Evul Mediu, epoca modernă a consemnat impresionante episoade ale sacrificiului în numele ştiinţei şi al tehnologiei, revenindu-mi datoria morală de a evoca măcar câteva dintre acestea.
Profesorul francez de ştiinţe fizico-chimice Jean-François Pilâtre De Rozier (1754-1785) a dorit să traverseze, împreună cu prietenul lui, Pierre Romain, Canalul Mânecii în ziua de 15 iunie 1785 într-un balon experimental care combina aerul cald cu hidrogenul; acest balon s-a dezumflat la scurt timp de la lansare când zbura la o înălţime de 450 de metri, căderea bruscă fiind cea care a cauzat moartea ambilor pasageri animaţi de performanţe inedite.
Chimistul britanic Sir Humphrey Davy (1778-1829) avea obiceiul de a proba, prin inhalare, diverse gaze cu care făcea anumite experimente în laboratorul propriu, identificând bunăoară efectele anestezice ale oxidului de azot. De asemenea, acesta a descoperit o serie de metale: Potasiu; Sodiu; Calciu; Bariu; Magneziu. Totuşi, otrăvirea îndelungată a organismului cu substanţele respective a determinat moartea sa prematură, pusă în slujba ştiinţei.
Inventarea unei maşini care a contribuit la revoluţionarea industriei tipăriturilor de către inginerul american William Bullock (1813-1867) i-a generat, la scurtă vreme, decesul bizar: în timp ce lucra la repararea unei prese rotative, el şi-a prins piciorul între roţile acesteia, murind în operaţia de amputare a membrului afectat de cangrenă.
Otto Lilienthal (1848-1896) este autorul unei cărţi publicate în anul 1889 cu titlul “Zborul păsării ca bază a artei zborului”, considerate a fi cea mai importantă lucrare pe această temă care a apărut în secolul al XIX-lea; de asemenea, el a efectuat numeroase experimente practice şi a construit peste 20 de aparate de zbor, inclusiv unele dotate cu aripi mobile. La 9 august 1896, Otto Lilienthal se prăbuşea cu un avion construit de el de la înălţimea de 15 metri din cauza unei depresiuni atmosferice, decedând a doua zi ca urmare a gravelor răni suferite.
Marie Curie (1867-1934), dublă laureată a Premiului Nobel pentru Fizică şi pentru Chimie, avea să îşi găsească decesul tocmai în mediul căruia îi consacrase cu exemplară pasiune întreaga viaţă; satisfacţia supremă fusese descoperirea, împreună cu soţul său, Pierre Curie, a Poloniului (denumit astfel după ţara ei de origine) şi a Radiului. În ciuda agravării bolii generate de intensele radiaţii dăunătoare, savanta şi-a menţinut postul de conducere din Secţia de Chimie şi Fizică a “Institutului Radiului” până când moartea a răpit-o într-o zi de iulie a anului 1934, în timp ce se afla la un Sanatoriu din Rhône-Alpes.
Alexandr Bogdanov (1873-1928), medic şi scriitor de science-fiction, a studiat problema reîntineririi organismului uman cu ajutorul transfuziilor de sânge, înfiinţând în anul 1926 la Moscova Institutul de Hematologie şi Transfuzii Sanguine. În epocă circula informaţia potrivit căreia, după moartea lui Lenin, Bogdanov ar fi fost desemnat să studieze creierul acestuia şi să încerce resuscitarea liderului comunist prin intermediul unor transfuzii. Medicul sovietic şi-a găsit sfârşitul în anul 1928, infectându-se după o transfuzie cu sângele preluat de la un student bolnav de malarie şi tuberculoză.
Franz Reichelt (1878-1912), un vestit creator de modă de origine austro-franceză, şi-a confecţionat o paraşută originală, propunându-şi să o testeze zburând de pe prima platformă a Turnului Eiffel; dintr-o întâmplare nefericită, paraşuta sa a căzut de la înălţimea de 57 de metri, provocând decesul inventatorului, după ce el strigase cu optimism: “À bientôt!” (Pe curând!).
John Parry-Thomas (1884-1927) era autorul unor recorduri mondiale în materie de viteză, realizate de vehiculele pe care le proiectase. Şi-a încheiat scurta biografie din cauza unor ameliorări constând în legarea roţilor de motor prin intermediul unor lanţuri; în timpul unei curse, unul dintre lanţuri s-a rupt, ricoşând direct în gâtul pilotului astfel cvasi-decapitat.
Istoria tehnicii româneşti cuprinde, la rândul ei, momente de referinţă în ceea ce priveşte puterea de sacrificiu până la cote supreme. Redau cu firească emoţie două episoade de acest gen în paragrafele care urmează.
La 15 septembrie 1895 Anghel Saligny (1854-1925), un premergător al construcţiilor metalice şi din beton armat, creator al sistemului de poduri de la Cernavodă, săvârşea un gest de înaltă responsabilitate: la inaugurarea oficială a Podului peste Dunăre din ziua de 15 septembrie 1895, în timpul efectuării probelor de rezistenţă (prin deplasarea unui convoi format din 15 locomotive circulând cu o viteză de 80 de kilometri pe oră), Saligny, împreună cu echipele de muncitori care lucraseră acolo timp de cinci ani, au stat într-o şalupă amplasată sub Pod ca o garanţie a solidităţii acestei construcţii emblematice a ingineriei autohtone.
După efectuarea studiilor de inginerie la Universităţile din Budapesta şi München, Aurel Vlaicu (1882-1913) a construit succesiv un planor şi două avioane cu care a câştigat o serie de premii importante la diferite concursuri internaţionale. În ziua de 13 septembrie 1913 (ce dată fatidică!) tânărul aviator se prăbuşea în apropiere de Câmpina în timpul tentativei de traversare a Munţilor Carpaţi cu avionul său “Vlaicu II”. A lăsat în urma lui acest gând memorabil: “Nu, sufletul omului nu a rămas încătuşat de pământ când ştiinţa deschide drumul văzduhului.”
După evocarea impresionantelor cazuri, propun atenţiei cititorilor mei această triadă aforistică: “Sacrificiul de sine este condiţia virtuţii.” (Aristotel); “Cel mai important lucru este să fii capabil să sacrifici în orice moment ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni.” (Charles Du Bos); “Sacrificiul nu este nimic altceva decât realizarea lucrurilor sacre.” (Georges Bataille).
La rândul meu, asociez unele însemnări despre oamenii de ştiinţă, publicate în cartea “Gânduri printre cuvinte” (2016): “Mare curaj a mai avut Demiurgul, lăsând întregul Univers pe seama unui pământean muritor: Galileo Galilei.”; “Soarele a fost tare bucuros când învăţatul Galileo Galilei a învăţat pe toţi muritorii că Pământul se învârte în jurul astrului strălucitor, nu invers.”; “Einstein era un savant plin de energie.”; “Jacques Yves Cousteau a fost un savant de adâncime.”; “Condeiul oricărui savant este conectat la creier, în timp ce pana oricărui poet este conectată la inimă.”; “În viaţa oricărui savant Ştiinţa s-a întâlnit cu Conştiinţa.”; “Leonardo da Vinci – savantul care a lăsat lumii «formula surâsului».”; “Am aflat că un mare savant se interesa dacă în Paradis există biblioteci.”; “Cred că orice savant a semnat un contract confidenţial cu Eternitatea.”; “Un măr a picat; un savant s-a ridicat.”; “Ochelarii unui savant s-au cam săturat de atâta scris şi citit.”; “Constatăm că savantul Einstein nu se temea de E-uri.”.
