Marți, Secretarul de Stat Alexandru Rogobete a prezentat în fața Comisiei Europene planurile de dezvoltare cu fonduri de la Bruxelles, pentru domeniile prioritare din sistemul medical românesc. Printre priorități se află accesul mai ușor la servicii de diagnostic și tratament pentru pacienții cu cancer, AVC, politraumă și arși gravi.
Capacitatea actuală a sistemului medical de prevenție, diagnostic și tratament pentru oncologie, AVC, infarct miocardic acut, în fiecare regiune a fost prezentată într-o analiză efectuată de secretarul de stat. Ministerul Sănătății a supus aprobării Comisiei Europene dezvoltarea sistematică a domeniilor prioritare în funcție de nevoile identificate în fiecare regiune și în fiecare segment prioritar.
“Pentru a putea dezvolta infrastructura sistemului medical de sănătate, înainte de toate, trebuie să cunoaștem și să recunoaștem, cu responsabilitate, situația actuală. Aici este condiția indispensabilă pentru un plan logic de investiții, care să răspundă nevoilor actuale de servicii de sănătate. Sistemul trebuie dezvoltat numai dacă este privit unitar. Nu se poate dezvolta doar pe anumite componente, pentru că asistența medicală este un întreg, iar dacă o verigă nu funcționează, de cele mai multe ori, se blochează întreg sistemul.”, a declarat în fața comisarilor europeni secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Alexandru Rogobete.
Echipa Ministrului Rafila a finalizat în această vară Strategia Națională de Sănătate pentru periaoda 2023-2030 și Planurile de dezvoltare Regională. În baza acestor documente programatice, Comisia Europeană va oferi finanțarea necesară pentru atingerea tuturor indicatorilor de dezvoltare a sistemului medical.
Ministerul condus de Alexandru Rafila a dezvoltat investiții de peste 5 miliarde de lei în spitalele din România, în ultimii doi ani de mandat.
Documentele programatice susținute astăzi în fața Comisiei Europene cuprind maparea serviciilor medicale existente, în domeniile prioritare cum sunt oncologia, pacienții cu AVC, politraumă, arși gravi etc, respectiv, nevoile identificate pentru echilibrarea capacității de răspuns a sistemului medical din România. Cca. 6 miliarde de euro vor fi finanțați de Comisia Europeană pentru schimbarea înfățișării sistemului medical din România.