Sistemul nostru educațional se pregătește pentru rezolvarea problemelor esențiale de moment, încheierea situației școlare și desfășurarea examenelor naționale, însă pregătirile pot fi considerate ca necesare și pentru viitor. Chiar mai ales pentru viitor, pentru normalitatea care e de sperat că va urma, ar trebui să fie o bună parte din măsurile luate și întreaga experiență trăită în actuala stare excepțională.
Școala nu a ieșit din starea de urgență. Rutiniera încheiere a mediilor semestriale și a celor anuale și toată birocrația situației școlare se vor confrunta nu cu niște cazuri ici-colo de note lipsă, elevi „dispăruți”, cerințe la limită, toate inerente în astfel de momente și până la urmă rezolvabile, ci se vor confrunta cu o generalitate. De data asta, vorbind în limbaj de clasă și de cancelarie, situația va trebui dată chit că mai nimeni nu va avea notă, ba multor elevi profesorii vor constata că nu au din ce să le scoată media, iar scutirile medicale vor fi „pe bune” la modul dureros. În același timp, examenele naționale, cu formalismul lor pe cât de agasant, pe atât de recunoscut ca necesar (centre, comisii, săli, camere video, așteptarea subiectelor) sunt de data aceasta pregătite cu sufletul la gură dintr-o cauză care excedează puterea de cuprindere a metodologiei de organizare și desfășurare.
Formalizarea birocratică în cazul încheierii situației școlare și prevenția sanitară în cazul susținerii examenelor naționale lasă parcă ignorată pregătirea din punctul de vedere al conținutului încheierii anului, respectiv, al formulării și rezolvării subiectelor. Inevitabil, senzația este de cum-necum, școala să se termine și examenele să treacă fără accidente. Pentru asta, documente de bază în această perioadă sunt „Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4249/2020 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice 5079/2016”, care stabilește procedura de încheiere a situației pentru anul școlar 2019-2020 și „Odinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății nr. 4.259/827/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării”.
Cu aceste documente în față, școala și lumea din jurul ei freamătă. Documentele sunt neobișnuite în raport cu inerția, rutina și ipocrizia de la noi, însă cerințele lor vizează o stare firească, o școală așa cum ar trebui să funcționeze și să arate de felul ei. Ordinul referitor la încheierea mediilor dă soluții pentru situațiile în care e posibil să fi fost surprinsă notarea elevilor în momentul opririi activității în clase: o singură notă sau niciuna, corigență pe primul semestru, (im)posibilitate de valorificare a activității on-line etc. Într-un sistem de învățământ dominat de profesori stăpâni pe știința lor de carte și de meserie, pentru un director de școală care se respectă ieșirea dintr-o asemenea situație s-ar fi făcut pe bază de responsabilitate în aplicarea reglementărilor existente, fără nevoie de ordin. Și la urma urmei, cum școala de fapt nu s-a întrerupt, ci s-a mutat, normal ar fi fost și notarea să meargă înainte, dar cum să se întâmple așa, când pentru un timp cerința ministerială a fost ca on-line să nu se predea lecții, ci doar să se recapituleze. Cum să se mai fi pus note pentru activitatea on-line?! A urmat permisiunea ca note să se pună totuși, dar la tocmeală cu elevii, cu părinții (Cerință care o lasă mult în urmă pe aceea din primul semestru, ca la teze să se dea subiecte „prietenoase”). Poate de-acum apelul la on-line, ca și la biblioteca din casă, la cărțile cuiva din familie, la experiența vreunui adult din preajmă, la ceva deștept prins din zbor de pe la televizor, din vreun joc etc. va fi socotit de valorificat pe lângă manual, ca învățătură informală, bun la limită pentru notă (Legea educației naționale permite apelul la informal și nonformal).
La rândul lui, ordinul de organizare a activității în actualul context epidemiologic, în afara regulilor privind luarea temperaturii și purtarea măștii, conține indicații a căror respectare într-o școală normală ar trebui să fie de la sine: intrarea în mod organizat, circuit prestabilit, efective mici, 10 minute pauză la fiecare oră și aerisirea încăperilor, aerisire cel puțin 30 de minute înainte de începerea activității, săpun și dezinfectant pentru mâini, hârtie igienică în fiecare cabină de toaletă etc. După trecerea încordării din această perioadă, astfel de dotări, practici și modalități de lucru bine ar fi să rămână și să treacă din starea de urgență și din cea de alertă în starea de bun simț și de normalitate a școlii.
NICI N-O SA IASA PREA REPEDE CA E IN URGENTA DIN 1990 INCOACE, MULTUMIM DIN INIMA partid iubit !