Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Sectorul construcțiilor a început 2025 cu motoarele turate, dar riscă o încetinire semnificativă în a doua parte a anului 
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Construcții

Sectorul construcțiilor a început 2025 cu motoarele turate, dar riscă o încetinire semnificativă în a doua parte a anului 

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 3 iulie 2025
Distribuie
Alexandru Atanasiu, Colliers

Studiu Colliers

Sectorul construcțiilor a început anul într-un ritm alert, cu o creștere de 8,5% în primele patru luni din 2025 față de perioada similară a anului trecut, arată datele analizate de Colliers. Lucrările de infrastructură au avut cel mai mare avans, de 15,5%, iar segmentul rezidențial a bifat o revenire ușoară, de aproximativ 4%. În schimb, construcțiile nerezidențiale, precum birourile, spațiile industriale și spațiile comerciale, au scăzut cu aproape 2%, pe fondul cererii mai scăzute și al prudenței tot mai accentuate din partea investitorilor privați. Potrivit sondajelor Eurostat, optimismul constructorilor locali cu privire la activitatea pe termen scurt este la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani, însă este departe de nivelul extrem de pesimism din perioada inițială a pandemiei sau cu cel întâlnit în timpul recesiunilor din ultimele decenii. Acest lucru sugerează că jucătorii din piață anticipează, în baza informațiilor la care se uită acum, doar o încetinire, nu o prăbușire a pieței.

Ritmul relativ intens de lucru din prima parte a anului s-a reflectat și în evoluția pieței muncii, care a atins un nou record în aprilie, cu aproape 460.000 de persoane active în domeniu, potrivit datelor oficiale. Această creștere reflectă o cerere susținută pentru forță de muncă specializată, în special în regiunile în care se desfășoară proiecte ample de infrastructură. Totuși, lipsa de personal calificat și creșterea costurilor – salariale sau a celor cu materialele de construcții –continuă să pună presiune pe companii și să genereze provocări în menținerea ritmului de lucru.

„2025 a început foarte bine pentru sectorul construcțiilor, cu un nivel de activitate ridicat și motoarele turate aproape la maximum. Totuși, în ultimele săptămâni am început să vedem semne care indică o posibilă încetinire în perioada următoare, ceea ce confirma și semnele pe care le vedem din sondajele Eurostat. Scăderea comenzilor noi, alături de o prudență tot mai mare în rândul companiilor din industrie, ne arată că entuziasmul de la începutul anului ar putea să nu se mențină pe termen lung”, explică Alexandru Atanasiu, Board Member &  Head of Construction Services în cadrul Colliers.

Consultanții Colliers avertizează că măsurile de consolidare fiscală pregătite de autorități ar putea încetini semnificativ ritmul investițiilor publice, inclusiv al celor din infrastructură – care au fost principalul motor de creștere pentru sectorul construcțiilor în ultimii ani. În lipsa unui flux constant de proiecte publice și în contextul unui sector privat care privește mai nuanțat economia pe termen mediu, întreaga industrie riscă să piardă din elan. În acest context, devine esențială deblocarea și accelerarea investițiilor finanțate prin PNRR și alte fonduri europene, pentru a menține dinamica actuală și a susține activitatea companiilor din domeniu.

„Sectorul construcțiilor funcționează după o dinamică aparte: poate frâna brusc, asemenea unei mașini mici, dar accelerează lent, ca un camion. Tocmai de aceea, predictibilitatea și continuitatea investițiilor publice joacă un rol-cheie în menținerea ritmului și susținerea întregii industrii. În lipsa unui calendar clar și a unei finanțări stabile, companiile din domeniu își vor tempera planurile de dezvoltare, ceea ce poate avea efecte în lanț asupra ocupării forței de muncă, a producției de materiale și a altor sectoare conexe”, adaugă Alexandru Atanasiu.

Deși începutul anului a fost promițător, cu un volum ridicat de activitate în sectorul construcțiilor, evoluțiile din a doua jumătate a lui 2025 ar putea fi influențate de o serie de factori care impun o abordare prudentă. Stabilitatea fiscală, capacitatea de a atrage și utiliza eficient fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, și continuitatea investițiilor publice în infrastructură vor juca un rol decisiv în menținerea ritmului de creștere. În lipsa unui cadru predictibil și a unei finanțări constante, industria riscă să intre într-o perioadă de stagnare, cu efecte directe asupra pieței muncii, companiilor din domeniu și, implicit, asupra economiei în ansamblu, avertizează consultanții Colliers.

sisteme_de_supraveghere_seku
Peste 80% dintre români nu au sisteme de securitate acasă
24 iulie 2019
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Tragedie în Bali! Patru morți și 23 de persoane salvate în naufragiul unui feribot
Articolul următor Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O analiză conceptuală asupra evoluției cursului real de schimb în Europa Centrală și de Est după izbucnirea pandemiei
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Control ANPC: deficiențe majore în depozitarea produselor alimentare
Actualitate
Controale ANSVSA la nivel național în industria agroalimentară:  497 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5,3 milioane lei
Actualitate
România sprijină Republica Moldova în gestionarea incidentului de poluare de pe fluviul Nistru
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Orădenii de la Piața 9 intră pe piața din București cu Bakery P9 pe Calea Victoriei
  • Action deschide un magazin la Drobeta Turnu Severin și ajunge la zece unități în România
  • București a câștigat 22.500 de locuitori în ultimii 5 ani din migrația externă
  • „Tony Dog”, povestea unui gin românesc de calitate britanică
ziua constructorului
Construcții

Ziua Naţională a Constructorului la prima ediţie

2 minute
anunturi terenuri case
Construcții

Construcția unei case – etape pe care trebuie să le cunoști înainte de construcție

3 minute
Somfy
Construcții

Somfy dublează vânzările sistemelor de automatizare pentru perdele şi draperii

5 minute
office
Construcții

Timisoara a devenit cea mai mare piata de birouri din provincie

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?