Semnal de alarmă de la Academie

„Punctul de vedere al Academiei Române privind unele aspecte ale învățământului preuniversitar din România” este de citit ca un semnal de alarmă asupra unei stări dintre acelea care în sondaje primesc aprecierea că „ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită”. Astfel de aprecieri vizează de obicei aspecte referitoare la perspective economico-politice. De data aceasta, deschiderea este spre perspectiva educaţiei şi formării, adică a societăţii noastre în ansamblu.

Când spune că „şcoala are de secole întregi filosofia ei și aceasta nu poate fi eludată de dragul modernizării sau al simplificării vieții. Școala nu trebuie redusă la o instituție de prestări de servicii care livrează ocupanți de locuri de muncă robotizați, limitați. Școala trebuie să-i dea absolventului sentimentul că viața sa are un sens, o motivație culturală, care se concretizează într-o armonie a identității personale și a celei naționale, cu apartenența la cultura europeană și la cea planetară”, Academia Română se situează prin exprimarea punctului ei de vedere pe o direcţie pur şi simplu contrară orientărilor cerute, unele şi preconizate pentru legiferare, de către decidenţii asupra sistemul nostru educaţional. Nu definirea şcolii ca „serviciu public” este unul dintre stereotipurile cu care încep la noi cele mai diverse „viziuni”, „proiecte”, „strategii” în domeniu? Chiar sublinierea de actualitate a adoptării oricăror măsuri, reglementări etc. numai în măsura în care răspund unor cerinţe ale elevilor şi studenţilor nu devine astfel uşor de interpretat drept o atitudine de prestator al unui serviciu? Academia Română spune şi că nu e bine ca „servviciul” şcolii să fie acela de a livra „ocupanți de locuri de muncă robotizați, limitați”, or dominant (dacă nu o fi ajuns unic) în şcoala noastră este tocmai obiectivul „livrării de resursă umană”, al integrării profesionale.

Pe fondul acestui deziderat sunt aşezate, practic, toate celelate obiective ale învăţământului de la noi. În mod echivalent, pe aceeaşi bază sunt enunţate „păcatele” şcolii: că nu conţine destulă practică pentru că profesorii le umplu elevilor şi studenţilor capul cu informaţii, că nu cultivă creativitatea, că este ruptă de piaţa muncii. Cu o suficienţă demnă de o cauză mai bună, persistă convingerea că transmiterea de informaţii şi creativitatea sunt opuse una alteia. Până şi analfabetismul funcţional este pus pe seama faptului că şcoala nu conţine destulă practică, iar practică e considerat că înseamnă a aplica un curriculum în funcţie de ceea ce cere piaţa muncii. Soluţia, care a şi fost sugerată, chiar dacă „analizele” şi „dezbaterile” sunt în curs, este că pentru a avea rezultate bune la învăţătură, elevii şi studenţii trebuie să facă mai multă practică şi, desigur, tot mai puţină teorie.

Academia Română spune ceva cu totul opus: „Presiunea prin care se cere eliminarea sau reducerea drastică a teoriei în favoarea susținerii deprinderilor practice are, de asemenea, un grad mare de periculozitate. În școală, teoria și practica trebuie să fie îngemănate într-o sinteză armonioasă, fără de care rezultatele ajung să fie dezastruoase. Fără cunoștințe teoretice temeinice, acumulate în memoria elevilor, deprinderile practice ajung să fie fără fundament. De aceea, științele fundamentale și cele ale naturii trebuie să fie studiate în continuare, începând cu bazele lor teoretice. Cercetarea fundamentală rămâne și ulterior, în învățământul superior, baza oricărei cercetări aplicative și tehnice”. Şi mai spune Academia Română că „elevii nu ajung totuși analfabeți funcționali fiindcă rețin prea multă informație și

- Publicitate -

pentru că sunt copleșiți de teorie – cum se insinuează în anumite medii actuale – ci, dimpotrivă, pentru că nu rețin mai nimic; ideea că memoria nu trebuie cultivată în școală și că elevii nu au nevoie de cunoștințe, ci de metode de aplicabilitate practică este complet greșită; ca să aplici cea mai bună metodă, trebuie să ai capacitatea de a compara datele, de a cântări alternativele, iar pentru aceasta cunoștințele proprii sunt esențiale; memoria este o componentă fundamentală a inteligenței, iar necultivarea sa face să scadă drastic gradul de inteligență”.

Dacă „Punctul de vedere al Academiei Române…” va fi înţeles doar ca o exprimare în „planul/calendarul de activități, cu măsuri imediate și de perspectivă, după anunțarea rezultatelor înregistrate de elevii români la evaluarea PISA 2018” şi ca participare la dezbaterea „pe acest subiect (sic!), adresată atât specialiștilor și reprezentanților profesorilor, cât și elevilor și societății civile”, va fi cu totul insuficient şi va arăta în bună măsură ca o alunecare pe lângă rostul acestui punct de vedere academic.