Al. Florin Țene
Am primit volumul de versuri ”Amurgul orelor” de la poeta Carmena Felicia Băințan în cadrul ședinței de cenaclu ”Artur Silvestri ”al Ligii Scriitorilor.Trebuie să spun că autoarea este președinta filialei Maramureș a Ligii Scriitorilor, director al revistei”Freamăt”,fost cadru didactic, și membru în consiliul de redacție al revistei”Lex et honor ”.
Volumul primit are 139 de pagini, ce conține poeme policrome, scrise în stil clasic, abordând versuri cu rimă pereche, îmbrățișată și încrucișate. Mai descoperim și poeme scrise în vers alb.Fără să se nască spontan aceste poeme, ca Minerva din capul lui Jupiter, poezia din acest volum este exemplul poeziei clasice.Poeta îmbrățișează cu măestrie șablonul poeziei clasice, dăruind cititorului muzicalitatea unor idei, fără dubitație, supus înrăuririi unui regim, totuși, personal.Crepusculul din titlul volumului al unei norme de timp, care este ora, este surprins plastic și sugestiv în poemul ”Amurgul orelor ”, cu care se deschide cartea:”Prindeam cândva amurgul cu mâinile necoapte
Prezentul se scălda în noi ca-ntr-un abis
Dar azi doar remușcări ne mai cuprind cu șoapte
A fost totul aieva sau a fost doar vis? ”
Pretudindeni își găsește poeta regretul trecerii prin timp în viziuni multiplicate, cu un singur izvor.Poezia clasică cu termenii ei consacrați sunt topiți în flacăra sentimentelor, printr-un proces sentimental și nu exploziv: ”În lumea noastră atât de nebună
În care suntem doar jucători
Noi să murim de două ori
Atunci când vom juca împreună. ”
Un sentiment social frisonează unele poeme în viziuni actuale și uneori vetuste.În cel mai adesea situații, baza este contemplația implicativă, sentimentală și imagistică, dar nu lipsesc elementele psihologice trăite de eu ce trăiește momente ce trec prin orele din amurgul vieții.sunt momente când poeta retrăiește copilăria și tinerețea:”În mine slova ta prea grea,
În înțelesuri se topea,
Simțeam cum parcă din cuvinte
Eram o fată fără minte.(Trăind nelămurirea. ) ”
Evantaiul de poeme este ”colorat” cu lirica vârstei, retrospective, regrete, dar și speranță cu multă înclinație spre meditație melancolică și elegiacă.Sunt modificări subiective a unor teme sempiterne, care părăsesc însușirea lor obiectivă și extrance, așezându-se în însăși esența eului liric cugetător:”Atunci de dor despătimit
Vă spuneți ce mult v-ați iubit
Iar peste floarea ta plăpândă
Tu pune-mi mâna tremurândă.(Clipa flămândă. ) ”
O retorică unilaterală, la persoana întâi, efuziuni și ivestigați sunt adunate într-un buchet de sunete monocord.O asemenea simțire cu prelungiri și complicații inanalizabile e făcută pentru o creație poematică muzicală.Elemente ce conving că Carmena Felicia Băințan este o poetă autentică care mai are multe de spus în Literatura Română.