Ne-a părăsit pentru totdeauna în ziua de 15 octombrie 2019, la venerabila vârstă de 90 de ani, dar a lăsat posterităţii amintirea vie şi neştearsă a unei mari actriţe a comediei româneşti.
S-a născut la 10 august 1929 la Tighina/Bender (în limba turcă însemnând “port”), o localitate actualmente aparţinând regiunii separatiste Transnistria. Ambii ei părinţi erau absolvenţi de Conservator, tatăl fiind dirijorul Corului Basarabiei, alcătuit din două sute de membri, iar mama – solistă în acel cor. Deşi avusese posibilitatea de a merge la o bursă pentru studii muzicale la Milano, viitoarea sa mamă s-a căsătorit şi a adus pe lume cinci copii: trei fete şi doi băieţi. În copilărie, Tamara a luat lecţii de pian, interpretând diverse cântece acasă, în duet cu sora ei, Iulia care avea să devină, peste ani, mezzosoprană la “Opera Română”. A frecventat cursurile Institutului de Teatru “Vasile Alecsandri” din Iaşi în perioada 1948-1951; în cel de-al patrulea an de studii ea s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Nicolae Bălţăţeanu.
În 1952 a debutat pe scena Teatrului “Giuleşti” din Capitală, care a fost înnobilat de talentul său în piesele: Marfă din Makkar; Cei doi tineri din Verona; Domnul Puntilla şi sluga sa Matt; Pălăria florentină; Gaiţele. După aceea, timp de opt ani a fost angajată la “Teatrul de Operetă” unde calităţile ei vocale s-au remarcat prin rolurile interpretate în operetele Contesa Maritza; Văduva veselă; Lăsăţi-mă să cânt; My fair Lady; Voievodul ţiganilor.În 1962 dânsa s-a căsătorit cu medicul Alexandru Botez care a decedat în 1996.
De-a lungul câtorva decenii, Tamara Buciuceanu-Botez a avut roluri memorabile pe scenele unor teatre din Bucureşti ca: “Odeon”, “Naţional”, “Comedie”, “Lucia Sturdza Bulandra” în piesele Scaunele; Doctor fără voie; Romeo şi Julieta la început de noiembrie; Dimineaţă pierdută; Aşteptând la arlechin; Domnişoara Nastasia; Cumetrele; Mamouret ş.a. De asemenea, la “Teatrul Naţional” din Iaşi dânsa a interpretat cu strălucit talent personajul Coana Chiriţa din piesele lui Vasile Alecsandri.
A jucat în peste 25 de filme printre care: Titanic vals; Anecdota; Domnişoara Nastasia; Ion: blestemul pământului, blestemul iubirii; Alo, aterizează străbunica!; De ce trag clopotele, Mitică?; Liceenii; Extemporal la dirigenţie; Liceenii Rock’n Roll; Liceenii în alertă; Declaraţie de dragoste; Grăbeşte-te încet; Primăvara bobocilor; Bocet vesel; Cuibul de viespi; Nunta mută; Ultimele zile ale verii; Sexy Harem Ada-Kaleh.
A primit o serie de medalii şi distincţii cum ar fi: Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler; Ordinul “Coroana României” în grad de Ofiţer; Premiul UNITER; Premiul “Aristizza Romanescu”; o Stea pe “Aleea Celebrităţilor”/“Walk of Frame” în Piaţa Timpului din Capitală; Premiul Festivalului Internaţional de Film “Transilvania”; Titlul “Societar de Onoare al Teatrului Naţional Bucureşti”.
În primăvara anului 2014, Tamara Buciuceanu-Botez a luat hotărârea de a încheia exercitarea acestei nobile profesiuni după o carieră strălucită de peste şase decenii, afirmând cu decenţă şi sinceritate: “Este bine să lăsăm locul celor tineri. Eu mi-am făcut datoria, acum sunt liniştită şi împăcată cu mine.”.
Am selectat câteva aprecieri postume despre marea noastră artistă:
– Răzvan Theodorescu: “Cu siguranţă că Tamara Buciuceanu-Botez, cea pe care o iubim cu toţii, pe care am aplaudat-o de atâtea ori, profesoara <Isoscel> pentru generaţii de cinefili, eroina a zeci de piese unde inteligenţa, subtilitatea şi umorul smulg admiraţia unui popor întreg, este imaginea însăşi a firescului, a agerimii, a bunei-cuviinţe a aceluiaşi popor. Pentru doamna Tamara, sigur este că viaţa i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viaţa. Aşa cum poate i-a menit-o demult, demult de tot <îngerul vestitor> de la Tighina.”.
– Dan Puric: “Mi-am luat rămas-bun de la un om care aducea multă bucurie pe scenă: Doamna Tamara Buciuceanu-Botez, o imensă actriţă, un vârf al istoriei noastre teatrale. Ceea ce se întâmplă astăzi ne întristează. Ea s-a jertfit, a jucat într-o perioadă istorică cumplită, în comunismul în care totul era trist. Să ţineţi minte: marii artişti se jertfesc. Dumnezeu să o binecuvânteze.”.
– George Ivaşcu: “Asta era esenţa doamnei Tamara Buciuceanu-Botez, regina comediei româneşti: generozitatea fiinţei sale de a spera ca fiecare să-i devină egalul dumneaei. A plecat dintre noi poate omul Tamara, actriţa a rămas şi va fi aici mereu, cu reverberanţa celui mai molipsitor râs din lume, în inimile şi sufletele noastre astăzi, însă, atât de triste. Somn uşor, distinsă Doamnă a teatrului românesc!”.
– Horaţiu Mălăele: “Tamara Buciuceanu-Botez a fost o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască.”.
– Oana Pellea: “Am cunoscut-o pe Tamara Buciuceanu-Botez la Teatrul <Bulandra>, dar nu am jucat împreună. A fost un fenomen artistic, o forţă a naturii! Nu există epitet.”.
– Ion Caramitru: “A dispărut una dintre marile noastre artiste ale tuturor timpurilor. Este o pierdere uluitoare. A trăit o viaţă plină de succes. Am jucat cu ea în filme. Deşi aveai senzaţia că eşti în faţa unei forţe a naturii, era de o timiditate şi de o spaimă artistică incredibilă. Ca orice om sensibil, ascundea o slăbiciune sufletească, o delicateţe aparte.”.
– Carmen Tănase: “Nu am asociat niciodată ideea morţii cu Tamara, cu temperamentul ei, cu pofta ei de viaţă, cu veselia ei. Mulţumesc Cerului că am putut să îi fiu în preajmă, m-a onorat cu prezenţa ei, am jucat împreună.”.
Tamara Buciuceanu-Botez a lăsat reflecţiei colective o serie de cugetări şi destăinuiri printre care cele ce urmează: *“Perioada de operetă m-a ajutat foarte mult în siguranţa cu care trebuie să abordezi personajele.”; *“Trac nu am avut niciodată. Am fost întotdeauna foarte atentă şi concentrată şi asta mi-a dat o anumită linişte. Sigur, ceva emoţii am avut, că nu se poate fără!”; *“Într-adevăr, dacă rămâne actorul cu mulţumire este atunci când e aplaudat. Este mulţumirea că i-a plăcut publicului. Şi mai mare mulţumire este când vezi că o sală întreagă se ridică în picioare, la sfârşit, aplaudă câteva minute în şir şi te tot invită la rampă. Într-adevăr, actorul simte cel mai bine acest lucru şi-i place cel mai mult. Este o răsplată a muncii lui.”; *“În carieră este foarte bine de la început să fii urmărit de cronicari veritabili.”; *“Pentru mine cuvântul <vedetă> nu există. Prea mult s-a folosit la televizor şi mie mi se pare, totuşi, că el are o altă semnificaţie.”; *“Cel mai mare lucru pe care am vrut să-l înscriu în viaţa mea a fost să fiu generoasă cu toţi oamenii pe care i-am întâlnit şi mai mult cu cei cu care am jucat.”; *“Sunt actriţa care vine în cabină cu două ore mai devreme, pentru că aşa m-am obişnuit. Când joc, vreau şi simt nevoia să am bucuria serii. Joc cu plăcere pentru cel care a plătit şi a venit să mă vadă.”; *“Am fost deseori întrebată ce aş spune tinerei generaţii de actori. Să urmărească oamenii care au ieşit la pensie, dar mai joacă, actori maturi de la care este imposibil să nu furi ceva bun. Să nu fii atât de pretenţios şi să vrei să joci numai roluri principale.”; *“Fac parte dintr-o familie cu patru generaţii de artişti: sora mea, Iulia, solistă la «Opera Română», soţul ei, actorul George Constantin, băiatul lor, Mihai Constantin şi eu. Tradiţia merge înainte. 20 de premii de interpretare reprezintă ceva. Este bucuria mea şi înseamnă că nu am muncit degeaba, iar oamenii îşi vor aduce aminte când n-am să mai fiu că am fost, şi eu, o actriţă în peisajul ăsta mare al teatrului românesc.”; *“Ceea ce nu înţelege tineretul de astăzi este că în profesia noastră trebuie să joci şi roluri mici, episodice şi secundare. Doar aşa înveţi ce înseamnă siguranţa scenei. Nu se poate altfel.”; *“Este adevărat că eu sunt născută în «Zodia Leului» şi să ştiţi că am destul de multă energie pozitivă.”.
