Cronică de Adriana Răducan
„Toate lucrurile măreţe sunt simple şi pot fi exprimate în câteva cuvinte: libertate, justiţie, onoare, datorie, milă, speranţă” – Winston Churchill.
„Tangoul se dansează în doi”, autor Iolanda Mirea, este un roman social, realist, de inspiraţie citadină, care a apărut la Editura CJCPCT, Gorj, 2021. Prozatoarea uimeşte prin tehnicile de analiză psihologică, fiind o analistă lucidă şi fină a realităţii.
Titlul romanului este o provocare, sub aparenţa unor romanţe de cuplu, romanul reflectă subtilităţile în relaţiile umane, disfuncţionalităţile existente între aparenţă şi realitate.
Tema romanului surprinde spectrul social şi politic din perioada postdecembristă. Perspectiva narativă este obiectivă, naraţiunea este la persoana a III-a. Compoziţional, romanul este alcătuit din şase capitole : « O excursie la munte », « Intâlnirea », « Mirajul Occidentului », « Viaţa ca o rumba », « O vizită la mânăstirea Danacu », « O scrisoare anonimă », cuprinse în 153 de pagini.
Incipitul romanului stă sub semnul pregătirii pentru Revelion. Protagoniştii Hans şi Gilda petrec la Rânca, la pensiunea “Dumbrava”. Grupul din care făceau parte ia hotărârea să plece la motelul “Veveriţa”, la 500 m depărtare. Întiderile de zăpadă acopereau totul într-un strat gros şi pufos. Ceaţa deasă îmbrăţişa muntele şi vârfurile stâncoase, iar grupul înainta cu dificultate. Timpul petrecut într-o cabană înzăpezită rămâne o amintire dintr-o noapte magică de iarnă, unde au vorbit despre una, despre alta. Firul narativ ne conduce spre o deplasare de accent, scriitoarea nu ezită să amintească vremea de tristă amintire din perioada comunistă. În ciuda conceptelor iniţiale de solidaritate şi eliminare a inegalităţilor, comunismul a fost adesea asociat cu abuzuri de putere şi restricţii asupra libertăţii individuale. Implementarea comunismului în diverse ţări a fost marcată de eşecuri şi excese, inclusiv asupra libertăţii de exprimare şi persecuţii politice. Chiar dacă idealurile comuniste au inclus promovarea democraţiei, comunismul a jucat un rol nefast şi în viaţa de cuplu, mulţi tineri fiind separaţi prin repartiţiile guvernamentale şi sfârşind printr-un divorţ. Interpretarea acestui ceas istoric este şi va fi subiectul unor dezbateri complexe de-a lungul timpului.
Scriitoarea Iolanda Mirea notează lapidar : « Încă nu au dispărut cu totul. Sunt deghizaţi în partide progresiste şi poartă măşti pe faţă. În societate nu se întâmplă nicio schimbare, zace o lentoare în justiţie, şcoală, administraţie şi o criză nemaiîntâlnită».
Regăsim o numeroasă galerie de personaje: Hans, Gilda, Helmut, Ina, domnişoara Loreta, Tonel, Paul, maiorul Corlan, Sandu, Bety, Elvira, Anca Buzescu, Bebe, Felix, Vili Tăun, Gigi Kent, Cristian Şofei ş.a., ce par încorsetaţi în prejudecăţi. Prozatoarea îi surprinde în momentele cheie, când ei îşi dezvăluie necontenit firea. Aceste personaje sunt o amplă meditaţie asupra raporturilor dintre condiţia umană şi dezideratele civilizaţiei. Lupta de idei este tacită, ezitările sufleteşti în faţa noului sunt surprinse în cele mai fine detalii.
“Atunci când un bărbat vine prea târziu în viaţa unei femei, o face pentru că e prea obosit şi dezamăgit de alte femei. Pare că îşi doreşte să navigheze pe ape liniştite până la prima vâltoare când un curent neaşteptat îi răstoarnă barca. Atunci înoată fiecare, ca să se salveze şi e posibil să se piardă unul de altul şi să nu se mai regăsească niciodată.”
Neputinţa de a se împăca cu starea de lucruri din ţară, verticalitatea şi revolta o determină pe scriitoare să ia atitudine faţă de atmosfera generată de o democraţie prost înţeleasă, abordând un aspect delicat din societate, exploatarea tinerelor, în scopul îmbogăţirii peste noapte. “În această industrie funcţionează legea tăcerii”, notează prozatoarea.
“Când a ajuns la Berlin, locul pierzării şi al şcolii de a deveni escortă, fata şi-a dat seama că a picat într-o plasă. Sandu a plasat-o într-o seară pe trotuar ca pe păsările de noapte şi a învăţat-o cum să oprească maşinile”
Finalul romanului este străbătut de un patos sincer şi de un sentiment tragic izvorât din imensa discrepanţă dintre ideal şi realitate : «E o piramidă de oameni care se înalţă în fiecare zi. Toţi caută veşnicia, dar puţini o găsesc. Dacă vrei să dobândeşti lucrurile mari, trebuie să porneşti de la cele mici. Când ţăranul ară ogorul, munca lui nu pare deloc interesantă. Oamenii nu mai sunt mulţumiţi de viaţa lor, de arta lumii şi încearcă să inventeze altceva nou »
Resursele limbajului sunt variate şi bogate, cuprinzând elemente ale lexicului de bază care se îmbină armonios cu neologisme şi graiul armonios al oamenilor din popor, redat prin proverbe : « Cine se aseamănă se adună », « Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba »,
« Tot ce naşte din pisică, şoareci mănâncă »
Prin complexitatea ideilor, romanul „Tangoul se dansează în doi” este o operă caleidoscopică, o imagine panoramică a societăţii, înfăţişată din unghiuri diferite, o verticală analiză spectrală a lumii.
