În noaptea de duminică spre luni a expirat ultimatumul dat lui Nicolas Maduro. Acesta a refuzat să răspundă condiției puse de un grup de țări europene de a organiza cât mai rapid noi alegeri prezidențiale. În consecință, Juan Guaido, președintele Adunării naționale a Venezuelei, autoproclamat începând din 22 ianuarie drept președinte interimar al țării, a fost recunoscut luni în funcția respectivă de către țările europene care au dat ultimatumul, cărora li s-au alăturat deja și alte țări membre ale UE.
Madridul a fost primul care l-a recunoscut pe Juan Guaido ca preşedinte ”însărcinat” al Venezuelei, după expirarea ultimatumului european, a anunţat premierul Pedro Sanchez. ”Guvernul spaniol anunţă că-l recunoaşte în mod oficial pe preşedintele Adunării Naționale a Venezuelei, domnul Guaido, ca preşedinte însărcinat al Venezuelei”, a declarat la posturile de televiziune şeful guvernului spaniol, îndemnându-l pe Guaido să convoace alegeri prezidenţiale ”în cel mai scurt termen posibil”. Statele Unite, Canada şi multe ţări din America Latină – între care Columbia şi Brazilia – l-au recunoscut pe Guaido drept preşedinte interimar încă din momentul în care s-a autoproclamat în această funcție, la 23 ianuarie.
A urmat, luni, recunoașterea în serie a lui Guaido în noua funcție de către Germania, Franța, Regatul Unit, Austria, Danemarca, Lituania, Suedia, Cehia și Polonia. Irlanda și Italia au refuzat să urmeze exemplul celorlalte țări europene menționate. ”Guaido este persoana cu care discutăm şi căreia îi revine sarcina de a declanșa cât mai repede posibil procesul electoral”, a declarat cancelarul german Angela Markel. Franţa l-a recunoscut pe preşedintele Adunării Naţionale venezuelene Juan Guaido drept ”preşedinte însărcinat” să implementeze un proces electoral, a anunţat luni, într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele Emmanuel Macron.”Venezuelenii au dreptul să se exprime liber şi democratic”, a subliniat şeful statului francez. «Nicolas Maduro nu a convocat alegeri prezidențiale în termenul pe care i l-am stabilit, a anunțat șeful diplomației britanice, Jeremy Hunt… Aşadar, Regatul Unit şi aliaţii săi europeni îl recunosc de-acum pe Juan Guaido ca preşedinte constituţional interimar până când se vor organiza alegeri credibile”, a precizat Jeremy Hunt.
Moscova denunță «amestecul» europenilor în afacerile interne ale Venezuelei
«Noi» a declarat purtătorul de cuvânt al Kreminului, Dmitri Peskov, «apreciem tentativele de legitimare a uzurpării puterii în Venezuela ca pe o ingerinţă directă şi indirectă în afacerile interne ale Venezuelei… ceea ce nu favorizează în niciun caz rezolvarea paşnică, eficientă şi viabilă a crizei cu care se confruntă această țară. «Orice soluţie», a subliniat Peskov, «trebuie găsită doar de către venezueleni».
Guaido îl acuză pe Maduro de deturnare de fonduri către Uruguay
Luni, guvernul președintelui Maduro a fost acuzat de Juan Guaido că a încercat transferarea a circa 1,2 miliarde de dolari de la Banca publică de dezvoltare Bandes către filiala sa din Uruguay. «Cerem Uruguayului să nu permită acoliților lui Maduro să comită furturi», a lansat Juan Guaido într-o declarație televizată la sediul parlamentului venezuelean. Reuters semnalează că Uruguayul, la fel ca Mexicul, a decis să adopte o poziție de neutralitate față de criza venezueleană, chiar dacă numeroase state latino-americane s-au declarat în sprijinul lui Guaido.