Donald Tusk, președintele Consiliului European, a apreciat joi, după întrevederea cu Theresa May – venită la Bruxelles cu intenția de a obține concesii care să permită evitarea unui Brexit fără acord – că noile discuții cu premierul britanic nu au dus la vreun progres către o ieșire «ordonată» a Regatului Unit din UE.
Theresa May a avut o întâlnire și cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, precum și cu Michel Barnier, negociatorul șef al Brexit din partea UE. A primit din nou răspunsul cunoscut: acordul la care deja s-a ajuns nu este renegociabil.
«În continuare, niciun semn de progres. Discuțiile vor continua», a declarat Donald Tusk într-un mesaj difuzat pe Twitter, însoțit de o fotografie ce-l arată conducând-o pe doamna May la finele întâlnirii. Theresa May s-a întâlnit și cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. La întâlnirea sa cu presa, doamna May s-a declarat optimistă. «Misiunea mea», a avertizat domnia sa, «este să realizez Brexitul în termenul stabilit, 29 martie, și voi negocia dur în următoarele zile pentru a atinge acest obiectiv». Într-adevăr, spun surse informate de la Bruxelles, citate de corespondenții permanenți ai ziarului «Les Echos», dna May nu a evocat, la întâlnirile avute cu liderii instituțiilor europene, o posibilă amânare a acestei date, cerută totuși de unii oameni politici britanici. Doamna May știe însă că o amânare a datei plecării din UE poate fi luată doar la cererea Londrei și dacă este acceptată în unanimitate de cele 27 state membre ale Uniunii.
Ce concesii a cerut Theresa May
S-a aflat că doamna May nu a venit nici de data aceasta cu vreo soluție clară și, mai ales, definitivă la chestiunea ce blochează de atâta vreme tratatul Brexit, respectiv cea privind frontiera irlandeză, cuprinsă în textul acordului negociat de chiar domnia sa cu Bruxellesul, dar neacceptată de parlamentul britanic. A repetat că dorește unele «modificări cu caracter obligatoriu sub aspect legal» la prevederile referitoare la frontiera irlandeză (backstop), pentru a răspunde astfel temerilor deputaților britanici. Doamna May nu a pierdut prilejul să-i reproșeze lui Donald Tusk limbajul folosit miercuri, după întâlnirea cu premierul Republicii Irlanda, Leo Varadkar, în care cu alte cuvinte le ura «un loc special în infern» celor care au promovat Brexitul fără a avea idee cum va putea fi realizat în deplină securitate.