Mihai Nicuț (e-nergia.ro)
Tinmar Energy a emis un comunicat de presă în care arată că unele dintre acuzațiile care i-au fost aduse, inclusiv de unele publicații, nu sunt reale: furnizorul spune că nu a denunțat unilateral niciun contract, nu a depus la ANRE licența de furnizare și afirmă că este o companie solidă ce iși poate onora toate obligațiile financiare ce îi revin.
“În primul rând, vrem să asigurăm consumatorii noștri că Tinmar Energy NU a denunțat în mod unilateral nici un contract cu data de 16 septembrie 2022 și nici un consumator din portofoliu nu va rămâne fără furnizor / curent electric cum greșit au interpretat câteva agenții de știri de presă”, arată Tinmar în comunicatul-drept la replică.
“Consumatorii casnici NU au făcut obiectul notificarilor transmise de societatea furnizoare. În contextul noilor modificări legislative, societatea noastră încearcă să adapteze strategia de furnizare a energiei electrice astfel încat să nu afecteze în primul rând consumatorii casnici și să poată susține inclusiv și toate celelalte categorii de consumatori.Societatea noastră îşi respectă clienții şi obligaţiile asumate în relaţiile contractuale cu aceştia şi numai dacă prevederile contractuale o permit, demarează discuţii cu consumatorii în vederea găsirii unor soluţii de comun acord pentru modi‑carea condițiilor contractuale, respectiv continuarea contractelor”, mai arată comunicatul.
Tinmar mai arată că nu are 100.000 de clienți finali, ci doar 3.000.
Compania mai arată, ca răspuns la unele materiale de presă, că nu a depus licența de furnizare la ANRE, “nu a renunţat și nu are în intenţie să renunțe la activitatea de furnizare energie electrică, nu va renunţa la contracte și îşi va respecta în continuare obligaţiile contractuale în totalitate”. De asemenea, mai arată și că este “o societate solidă, solvabilă, fiind pe deplin capabilă să iși onoreze toate obligațiile fnanciare ce îi revin” iar “asocierea nefericită a numelui Tinmar Energy cu noțiunea de faliment/insolvență este total șicanatorie și de rea credință”.
Compania a ținut să explice și rezultatele sale financiare:
“În ceea ce priveşte cifra de afaceri şi profitul societăţii, acestea provin din mai multe ramuri de business în care compania Tinmar activează: furnizarea energie electrică, furnizarea gazelor naturale, comercializarea produselor petroliere, trading produse agricole.
Creșterea cifrei de afaceri şi a profitului în ultimul an este pe de o parte rezultatul creșterii organice pe fiecare ramură de business în cei 21 de ani de existență iar pe de altă parte se datorează creșterii valorii de tranzacționare pentru fieecare unitate de produs. Este de notorietate că de la an la an, prețul produselor energetice a crescut de câteva ori, motiv pentru care și cifra de afaceri a crescut în același ritm”, mai arată firma.