Pentru iubitorii de filme ne-hollywoodiene (pelicula de faţă fiind coproducţie Spania-Franţa-Italia şi regizată de Asghar Farhadi, cunoscut cineast iranian) şi pentru fanii lui Javier Bardem (unul dintre cei mai talentaţi actori contemporani) şi ai Penelopei Cruz (de asemenea o actriţă înzestrată, şi nu doar un sex-simbol), drama de familie ”Toată lumea ştie” (O: Todos lo saben), recent lansată în cinematografele bucureştene, pare a fi alegerea ideală.
Am fost curios să văd în ce măsură această combinaţie extrem de ofertantă la prima vedere este cu adevărat o peliculă de referinţă.
Filmul ne prezintă, în debut, o poveste comună: povestea Laurei, care călătorește împreună cu copiii săi din Buenos Aires către satul natal din Spania. Personajele şi dialogurile sunt obişnuite, simple.
Atmosfera şi cadrul sunt oarecum similare cu cele din Roma, numai că în timp ce lui Cuarón totul îi iese autentic, cu o tuşă aparte, aici se simte o bună doză de contrafacere (cel puţin după părerea mea).
Ce se va întâmpla însă mai departe?
În prima parte, doar petrecerea de la nuntă (nunta surorii protagonistei) mi se pare mai realist şi mai atractiv redată (şi cu câteva cântece frumoase).
Apoi, dispariţia Irenei (fata Laurei) este cea care schimbă cursul acţiunii, dar şi aici aş zice că era previzibil că se va întâmpla ceva, altfel nu ar fi existat dramatism.
Partea de thriller îi iese ceva mai bine lui Farhadi, nu perfect, dar există suspans. Javier Bardem (care face aici un rol dramatic similar cu cel din Biutiful) joacă foarte bine (un motiv să vedeţi filmul), dar de fapt e greu de nominalizat un film în care actorul spaniol să fi interpretat slab.
În vâltoarea intrigilor care apar, toată lumea bănuieşte câte ceva, dar nimeni nu poate proba nimic, iar fata trebuie scoasă cât mai repede din mâinile răpitorilor, care au cerut recompensă o sumă substanţială.
În final, lucrurile se precipită, dar, mai presus de toate, ies la iveală nu numai secrete de demult, ci şi orgolii foarte mari ale personajelor, care ar putea zădărnici acţiunea de salvare.
Adevărul este că filmul e remarcabil de la un moment dat, dar pentru asta spectatorul trebuie să ştie că pelicula lui Farhadi oferă mai multe până la final decât promite în prima jumătate.
Mai interesantă decât acţiunea în sine (deşi există şi aici elemente-surpriză) mi se pare psihologia personajelor, care este într-adevăr foarte bine surprinsă, exact aşa cum se întâmplă şi în realitate.
Interpretarea actorilor este foarte bună, iar cântecele care apar în film, de o reală calitate.
