Toleranță zero pentru hărțuirea în universități

Studiu exploratoriu: mai mult de o treime dintre respondente au fost victime ale hărțuirii sexuale în mediul universitar.

Grupul informal Inițiativa acționăm pentru siguranță în universități și Centrul FILIA au derulat un studiu exploratoriu privind hărțuirea sexuală în universități prin lansarea unui chestionar online anonim care să mapeze magnitudinea acestui fenomen. Chestionarul a fost distribuit pe social media în perioada septembrie-noiembrie 2020.

Din cele 368 de persoane care au răspuns la chestionar, cele mai multe sunt de gen feminin (85%), cu vârste cuprinse între 20-29 de ani (86%).

Rezultatele acestui studiu vin în completarea datelor publicate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale ale Uniunii Europene, care concluzionează că 110 milioane de persoane din UE sunt victimele hărțuirii în fiecare an. (FRA, 2021).

- Publicitate -

Femeile și fetele nu sunt în siguranță nici acasă, nici pe stradă și nici la locul de muncă sau în unitățile de învățământ. Mai mult de o treime dintre respondente consideră că s-au confruntat cu situații de hărțuire sexuală în universitate, în timp ce aproape 40% apreciază că au fost martore.

Printre cele mai des întâlnite cazuri de hărțuire sexuală se numără: glume, bancuri cu tentă sexuală; comentarii indecente despre aspectul persoanei sau despre viața privată; comentarii cu caracter sexual, folosirea de porecle și expresii cu conotații sexuale; apelative sexiste și umilitoare precum „păsărică”, „iepuraș”, „pisicuță”, „păpușă”; discuții explicit sexuale; emiterea de sunete cu caracter sexual, fluierături; ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite; propuneri și avansuri sexuale directe sau insistente privind acceptarea unei invitații sau a începerii unei relații, urmărirea persoanei; 91% dintre respondente au indicat că persoanele care au comis actele de hărțuire sunt bărbați.

Printre principalele cauze ale hărțuirii sexuale în universități se numără:

• lipsa sancțiunilor corespunzătoare a faptelor de hărțuire sexuală (21%);
• tendința de blamare a victimei și lipsa de solidarizare cu aceasta (19%);
• lipsa de proceduri clare privind raportarea și depunerea plângerilor privind hărțuirea sexuală (16%);
• raportul de putere dintre profesori/profesoare și studenți/studente (16%);
• gradul de informare scăzut privind faptele de hărțuire sexuală (16%);
• lipsa informării cu privire la drepturile și obligațiile studenților/angajaților (11%).

O analiză a codurilor de etică din 55 de universități de stat din România arată că în 11% din aceste coduri de etică nu există nicio mențiune cu privire la hărțuire sau hărțuire sexuală, în timp ce în doar 16% hărțuirea sexuală este definită. 44% dintre codurile de etică analizate este menționată hărțuirea, iar în 29% hărțuirea sexuală, însă fără o definiție clară (Centrul FILIA, 2018). Inițiativa acționăm pentru siguranță în universități solicită încă din anul 2016 măsuri clare de prevenire și sancționare a hărțuirii sexuale în universități și acționează pentru un mediu academic sigur.

Universitățile din România pot face mai multe demersuri pentru combaterea fenomenului hărțuirii sexuale. Printre măsurile propuse se numără:

• oferirea de informații exacte cu privire la definițiile legale, dimensiunea și natura agresiunilor sexuale printre studente și factorii de risc;
• sprijinirea și informarea cu privire la modalitățile de raportare a cazurilor la poliție sau către birourile competente din universitate;
• sensibilizarea personalului din universități cu privire la consecințele negative pe care agresiunile sexuale le pot avea ți importanța oferirii de servicii pentru victime;
• organizarea unor centre de criză și de sprijinire în vederea raportării, care să aibă protocoale clare de lucru și personal potrivit nevoilor victimelor;
• organizarea unor strategii de prevenție bazate pe bune practici;
• folosirea datelor, studiilor și a altor cercetări pentru a înțelege fenomenul violenței sexuale și nevoile studenților. (Centrul FILIA, 2019)

Hărțuirea sexuală rămâne un fenomen răspândit, dar despre care în continuare se vorbește prea puțin și care este studiat insuficient, mai ales la nivelul unităților de învățământ. În cazul universităților codurile de etică nu adresează în mod corespunzător violența sexuală, iar în multe dintre cazuri victimele sunt descurajate în a face demersuri împotriva agresorilor. Prevenirea acestui fenomen se bazează în continuare pe discuții informale, între studenți și pe minimele informații pe care aceștia le acumulează din mediul online sau din alte surse, cele mai multe dintre ele neracordate la modificările legislative, la modelele de bune practici și la nevoile victimelor.